Jos palaria

Clujenii le pot oferi cadou copiilor un bunic în Munții Apuseni

Asociația CERT Transilvania le propune clujenilor un proiect de suflet: cei care nu au bunici pot „adopta” unul din satele de munte sau pot fi adoptați de vârstnicii la care pot merge cu copiii în timpul liber. Proiectul este reciproc avantajos: persoanele în vârstă câștigă o nouă familie, scapă de singurătate, iar tinerele familii cu copii le pot oferi celor mici și o altfel de educație, în mijlocul naturii, departe de tehnologie, aproape de sufletele vârstnicilor.

Horea Chirteș, manager de proiecte în cadrul CERT Transilvania, prezent în cadrul unei emisiuni la NCN, a explicat:

„Ideea ne-a venit tuturor de la faptul că mulți dintre noi ne-am petrecut copilăria la țară. Unii dintre noi am locuit la sat, alții au avut bunici și au petrecut vacanțele acolo. Cu toții suntem de acord că e foarte important să ajungă copiii să cunoască natura, să cunoască zonele limitrofe orașului în care locuiesc. Cei interesați pot lua legătura cu CERT la numerele de telefon pe care le avem afișate pe site, iar noi putem să le recomandăm familii, oameni în vârstă care nu au pe nimeni. Sunt oameni deosebiți, singuri, scriu poezii unii dintre ei. Noi activăm în zona Munților Apuseni prin cinci echipe, suntem responsabili fiecare de câte o zonă și, în zona unui coleg este, de exemplu, o doamnă în vârstă de 80 de ani, care scrie și recită poezii.”

Bătrânii din Munții Apuseni vă vor primi cu drag în casele lor:

„O să fiți surprinși cu câtă bucurie vă primesc pentru că acești oameni au nevoie cel mai mult de comunicare, de oameni care să le treacă pragul, cu care să vorbească”, precizează Horea Chirteș.

La vârstnicii din Munții Apuseni nu trebuie să mergeți pentru opere de caritate. Ei nu se plâng de probleme și de neajunsuri. Au nevoie doar de compania voastră, așa cum și voi aveți nevoie de a lor:

„Oamenii aceștia sunt obișnuiți cu greul, dar le lipsesc persoanele cu care să vorbească. De exemplu, noi, anul trecut, am ajuns la un domn mai în vârstă căruia îi decedase soția de vreo zece ani și ne spunea cât de mult îi lipsește și i-am făcut o surpriză de Crăciun, ne-am dus la colindat 30 de colegi. A început să colinde cu noi, a plâns, a râs, s-a bucurat că suntem acolo. Sunt niște sentimente extraordinare, pe care le poți simți doar în momentul în care ajungi în casa lor și în momentul în care vorbești cu ei. Avem o doamnă de 105 ani, am sărbătorit-o, ne-am dus și la dânsa cu invitați de la Filarmonică, i-am cântat, i-am urat «La mulți ani!». E o bătrânică ce își aduce foarte bine aminte tot ce era în trecut, dar mai uită perioadele apropiate și are un umor aparte”, povestește Horea Chirteș.

Bunicii adoptivi din Munții Apuseni reprezintă o bună alternativă de petrecere a vacanțelor sau a sfârșiturilor de săptămână cu copiii voștri, care vor beneficia nu numai de natură, ci și de o natură umană nedenaturată, de înțelepciunea și de dragostea vârstnicilor pe care îi vor întineri cu energia lor.

Părinții le oferă acum foarte multe lucruri materiale copiilor, însă celor mici le lipsesc lucrurile sufletești, pe care le pot găsi în casele izolate din Munții Apuseni, la gura sobei sau sub streașina unui brad.

„Dacă copiii din oraș vor ajunge acolo și vor vedea și copii care trăiesc altfel, poate vor aprecia mai mult ceea ce au și poate vor dori să ajute acei copii la rândul lor. Trebuie să creștem o generație care să empatizeze cu semenii care au nevoie de ajutor”, conchide Horea Chirteș.

Jos pălăria pentru inițiativa deosebită a CERT Transilvania! Dacă nu aveți bunici la țară sau la munte, acum ați putea avea!

Update 19 octombrie 2019

Reprezentanții CERT Transilvania ne-au contactat astăzi pentru a ne ruga să publicăm următoarea precizare:

„Ideea nu a fost abandonată, dar, din cauza multor aspecte, atât legale, cât și organizatorice, până la clarificarea acestora și identificarea celor mai bune soluții, proiectul este, pentru moment, suspendat.”

Articolul din Ziar de Cluj s-a viralizat rapid, semn că este nevoie de o astfel de inițiativă. Voluntarii CERT Transilvania au fost asaltați de cereri de „adopție” din partea clujenilor inimoși care vor trebui să mai aștepte puțin până se găsesc soluțiile pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a acestui proiect deosebit.

Foto: Facebook CERT Transilvania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *