Pentru a intelege drumul lung al conceptiei taoiste despre iubire, trebuie mai intai sa avem o oarecare notiune despre Tao (Dao) – aceea fantana din care izvoraste iubirea. Tao este forta nemasurata a naturii. Fericirea omului pe pamant – afirma adeptii filosofiei taoiste – are o componenta puternica in activitatea sexuala a cuplului. Aceasta este o filosofie care dezvolta si intareste capacitatea de stapanire de sine cu ajutorul retetelor intelepciunii si alegerii momentului corespunzator pentru orice actiune.
Cu 2000 de ani in urma, daca nu chiar mai mult, vechii invatati chinezi taoisti (daoisti) au scris carti de o pronuntata sinceritate si claritate despre iubire si sex. Invataturile despre relatiile intime dintre barbat si femei, alaturi de alte concepte filosofice, sunt cuprinse in principal in cartea sacra “Tao De Jing / Dao De Jing” (Cartea caii si a virtutii) al filosofului chinez Lao Tzu (641-571 i.Hr.)
Ei erau de parere ca a face dragoste este o necesitate fizica si spirituala, pentru satisfactia femeilor si barbatilor. Respectand aceasta filosofie ei au acordat multa atentie maiestriei sexului. Se facea orice pentru curajul in iubire al omului. Literatura si arta au creat carti illustrate sau stampe dedicate in mod special tehnicii sexuale. Barbatul care stia sa guste din plin fericirea contactului sexual, frecvent si indelungat, era pretuit mai mult decat acela care era numai tanar si atragator.
Invatati taoisti considerau ca a face dragoste inseamna o parte fireasca a lucrurilor. Sexul era nu numai un motiv de delectare si de placere, ci si un lucru util, ce poate prelungi viata. In vederea instruirii oamenilor de a face dragoste s-au formulat o multime de proceduri, iar desenele erotice se foloseau si pentru insusirea acestora si pentru excitarea partenerilor.
In cultura antica chineza actul sexual era considerat o parte a ordinii din natura. El nu a fost niciodata legat de pacat sau de abatere de la morala ca in Occidentul european. Lipsa aproape totala a constrangerilor a facut ca viata sexuala din China antica sa fie absolut sanatoasa si minunata, lipsita de anomalii patologice si dereglari constatate in atat de multe culturi antice.
Conceptia Tao despre iubire s-a dezvoltat din filosofia prevederii, conservarii energiei si elasticitatii. Aplicata la actul sexual propriu-zis, aceasta conceptie exalta rabdarea, stapanirea de sine prin autocontrol:
“Barbatul trebuie sa-si dezvolte capacitatea de intarziere a ejacularii, pana la satisfacerea deplina a partenerei… sa-si descopere si sa-si dezvolte frecventa ideala de ejaculare si aceasta nu trebuie sa depaseasca 2-3 ori la zece contacte sexuale. Daca un barbat isi insuseste acest sfat, el devine un partener sexual foarte apreciat in ceea ce priveste potenta.” (Li Dong Sian, medic din sec. VII, in cartea sa “Tong xian zi”).
Conceptia Tao atrage atentia in modul cel mai serios asupra importantei ejacularii, in functie de varsta si starea de sanatate a barbatului; sperma este considerata una din esentele vitale, ce nu trebuie irosita in mod necontrolat: “Daca barbatul isi iroseste sperma, va manifesta slabiciune, iar daca si-o epuizeaza cu nepasare va muri.”( Sung Xiu Mo, medic, in cartea sa “Nepretuitul procedeu”).
Una din cele mai importante invataturi ale conceptului Tao este urmatoarea:
“Barbatul atinge capacitatea de a-si regla ejacularea, el nu numai ca isi pastreaza esenta vitala dar castiga mult mai mult in plus. In primul rand, partenera lui va fi mai satisfacuta, deoarece el va avea mai multa incredere in sine si va putea face dragoste ori de cate ori vor dori acest lucru.
Intrucat se vor iubi mai des si mai indelungat, partenerii vor putea obtine, fiecare, mult mai mult din fiinta celuilalt: el din yin – fiinta ei, ea din yang – fiinta lui. Ca urmare a acestui lucru, ei vor atinge un grad minunat de liniste. O asemenea liniste, ce decurge dintr-o dragoste vesnic fierbinte si fericita, este cunoscuta ca
Conceptia Tao despre iubire apare total diferita de toate punctele de vedere adoptate in Vest referitoare la sex si la practicarea iubirii. In America sau Europa timpurilor moderne dragostea s-a transformat intr-un “sport”, asemenea jogging-ului, fara pic de traire interioara. In aceste zone si altele ale lumii se uita ca si in dragoste simpla satisfactie fizica este egala cu zero daca nu exista in acelasi timp o implinire spirituala. Desi ating orgasmul in mod curent cand fac dragoste cu partenerii lor, occidentalii sau americanii raman totusi cu senzatia ca “ceva a lipsit” – este chiar acel erotism sublimat spiritual, pe care multi indivizi nu sunt capabili sa-l traiasca si, deci, sa-l ofere partenerului sau partenerei.
Asa se explica faptul ca doctrinele orientale despre iubire au suscitat interesul unui numar neasteptat de mare de indivizi. Ce aduce nou aceste doctrine fata de sexologia “clasica” pe care omul modern o cunoaste? In primul rand, reformuleaza conceptia occidentala despre iubire. Readuce sufletul uman de acolo de unde a fost alungat sau uitat. Apoi ca dragostea carnala nu este considerata pacat, ba, dimpotriva, rasplata fireasca a barbatului. Femeia nu este considerata un instrument al diavolului, ci partenera cu drepturi depline a barbatului…