Din oras

Conace de vânzare în județul Cluj. Prețurile ajung la jumătate de milion de euro

Câteva case boierești și vile ale unor personalități din istoria județului Cluj sunt scoase la vânzare de Sotheby’s International Realty. Pentru unele dintre acestea prețurile sunt disponibile doar la cerere, însă în cazul altora prețurile sunt de jumătate de milion de euro.

Două dintre conacele disponibile sunt Casa Preotului Unitarian Adamosy Gabor din Plăiești, comuna Moldovenești și Conacul Banffy Dintre Colinele Transilvaniei din Sânmărghita, comuna Mica.

Casa preotului unitarian are 4 camere, 2 băi și un teren de 1,45 hectare. Curtea are 1 hectar, iar restul de 5000 mp sunt grădina. Prețul este disponibil doar la cerere.

Potrivit Sotheby’s International Realty, conacul a fost construit de Adamosy Gabor, primul preot al bisericii unitariene din regiune, din piatră, în două etape: prima între 1916-1918, a doua în 1930. Curtea generoasă de 9.528 mp este concepută ca un parc natural cu nuci, salcâmi, meri, peri, viță-de-vie. Parterul are o deschidere vitrată spre grădină, ce poate fi amenajată ca o mică seră, zonă de relaxare sau dining. Fațada este marcată de elemente decorative în stil Secession transilvan.

Din punct de vedere structural, casa se află într-o stare foarte bună. În curte află și un adăpost pentru animale, de aproximativ 150 mp, construit integral din piatră, ce poate fi transformat într-o bucătărie de vară sau reședință pentru oaspeți. Proprietatea este înconjurată cu un gard din piatră. Întreg terenul este intravilan.

Conacul Banffy datează din anul 1824, are 10 camere, 2 băi, o suprafață construită de 1450 mp și teren de peste 4000 mp. Prețul inițial de vânzare a fost 550 mii euro, dar a scăzut la 500 mii euro.

Arhitectura conacului este una neoclasică, fațada principală fiind marcată de un portic cu șase coloane de piatră, de inspirație dorică, încununat de un fronton triunghiular, care îi oferă o alură impunătoare. Fațada laterală se deschide printr-o logie marcată de opt coloane – au fost conservate coloanele originale.

Terenul generos care înconjoară conacul are 4100 mp și cuprinde un nuc bătrân și pomi fructiferi. Clădirea este astăzi complet renovată, actualul proprietar trecând printr-un proces migălos de reabilitare și restaurare, reușind să salveze și o bună parte din elementele originale: coloanele de piatră, o parte din grinzile de lemn, elementele decorative de lemn din interior și o parte din ornamentele fațadei, care nu au fost încă montate deasupra ferestrelor.

În prezent, casa este locuită, întrebuințându-se parterul și mezaninul. Etajul și mansarda sunt open space, complet renovate dar nemobilate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *