Din oras

Clujul nu renunta la hainele de sarbatoare. Ornamentele de Craciun impodobesc in continuare orasul

A trecut, Craciunul, a trecut Revelionul, a trecut si Sfantul Ion, dar Clujul se incapataneaza sa ramana, in continuare, in haine de sarbatoare. Decoratiunile de Craciun inca impodobesc orasul, chiar daca mai e putin si sarbatorim Pastele.

Cartierele Clujului se bucura in continuare de sarbatoarea Craciunului, chiar daca au trecut doua luni de atunci. Pe stalpi inca atarna beculetele ornamentale si stelute colorate.

Unele dintre ele atarna, de saptamani bune, exact in centrul drumului deasupra caruia au fost amplasate. Se pare, insa, ca nimeni nu a observat cablurile cazute. Responsabilii cu strangerea lor nu se grabesc sa le adune.

“Decoratiunile de sarbatori au fost adunate din oras in proportie de 75%. Au mai ramas, in special in cartiere, dar si acestea vor fi stranse saptamana viitoare”, au precizat reprezentantii Biroului Mass-media al Primariei Cluj-Napoca.

Anul trecut a fost al saselea an consecutiv in care societatea timisoareana Elba-Com, reprezentanta comerciala a firmei Elba SA, s-a ocupat de iluminatul Clujului pe timpul sarbatorilor de iarna. Daca primul contract a fost semnat pe o perioada de cinci ani, din 2007 pana in 2013, al doilea s-a semnat pe patru ani – din 2013 pana in 2017. Tot Elba SA e cea care a incasat in aceasta iarna 160.883,06 lei, adica aproape 38.000 de euro, pentru a amplasa in centrul Clujului o cortina luminoasa pentru perioada sarbatorilor de iarna.

Societatea a avut, in 2013, un profit de aproape 14 milioane de lei si o cifra de afaceri de aproape 194 de milioane de lei. Asta in conditiile in care, la finalul lui 2012, aceeasi firma avea un profit de 2 milioane de lei si o cifra de afaceri de peste 123 de milioane de lei.

De ornamentele propriu zise si de amplasarea lor pe stalpi s-au ocupat, insa, reprezentantii Regiei Autonome a Domeniului Public Cluj-Napoca. Acum, tot ei ar trebui sa fie cei care dau jos decoratiunile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *