Din oras

Clujul a fost selectat in finala pentru titlul de Capitala Culturala Europeana

Ministrul Culturii a anuntat recent care sunt finalistii competitiei pentru titlul de Capitala Culturala Europeana in 2021. Clujul se va “bate”, astfel, cu municipiile Timisoara, Bucuresti si Baia Mare.

Echipa de la Cluj a anuntat pe Facebook victoria. 

“Suntem in finala impreuna cu Timisoara, Bucuresti si Baia Mare!!!! Felicitari tuturor candidatilor si va multumim pentru ca sunteti alaturi de noi”, au scris ei. 

Au candidat 14 orase: Alba Iulia, Arad, Bacau, Baia Mare, Brasov, Braila, Bucuresti, Cluj-Napoca, Craiova, Iasi, Sfantu Gheorghe, Suceava, Timisoara si Targu-Mures. Juriul anuntase ca va alege doar orasele care detin, potrivit evaluarilor, “o reala sansa de a castiga titlul 2021, sa-si revizuiasca si sa-si completeze candidaturile pentru etapa finala de selectie, preconizata pentru perioada august-septembrie 2016”.

Anuntul a fost facut de Vlad Alexandrescu, ministrul Culturii, si Steve Green, presedintele juriului european care a evaluat orasele candidate, dupa cum au precizat clujenii intr-un comunicat de presa. 

Cele patru finaliste au la dispozitie cateva luni pentru a pregati o varianta imbunatatita a dosarelor de candidatura si vor fi evaluate, in cadrul unor vizite ale juriului, in toamna anului 2016. Castigatorul va fi desemnat cel tarziu la finalul anului viitor si va imparti titlul european cu un oras din Grecia si cu unul din tarile aflate in proces de aderare la Uniunea Europeana.

“Felicitari oraselor intrate in finala. Insa in egala masura merita felicitari si celelalte orase care au luat parte la aceasta competitie. Munca de pregatire a dosarelor de candidatura a produs deja efecte in toate aceste orase. Pozitionarea culturii in centrul preocuparilor administratiilor, realizarea strategiilor culturale, precum si cresterea sprijinului financiar alocat acestui sector sunt doar cateva dintre efectele benefice. Daca macar o parte mica a fiecarui program cultural va fi implementata, atunci Romania va avea multe de castigat in plan cultural, social si economic. 

Multumim sutelor de clujeni care s-au implicat in pregatirea acestei candidaturi si operatorilor culturali (sectorul independent si institutii de cultura) care au pus umarul la elaborarea programului artistic. Multumim, de asemenea, administratiei locale si judetene pentru ca au oferit sectorului cultural libertatea de a decide prioritatile culturale ale municipiului Cluj-Napoca, devenite parte a continutului dosarului de candidatura. Multumim mediului universitar clujean pentru expertiza pusa la dispozitie si sprijinul neconditionat acordat pe parcursul acestui proces. Nu in ultimul rand, multumim sponsorilor, companii locale sau nationale, fara de care pregatirea candidaturii orasului nostru ar fi fost mult mai greu de realizat. In acesti cinci ani pe care i-am investit in proiect, am vazut multe colaborari culturale noi si multe idei care au prins contur in comunitatea noastra”, au mai scris reprezentantii proiectului.

Amintim ca membrii juriului au fost desemnati de Comisia Europeana, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene si Comitetul Regiunilor. Ministerul Culturii a numit, de asemenea, doi experti nationali, in consultare cu Comisia Europeana si in urma validarii oficiale a acesteia din urma. Cei doisprezece experti care vor evalua candidaturile oraselor sunt: Sylvia Amann, Cristina Farinha, Ulrich Fuchs, Steve Green, Valentina Iancu, Jordi Pardo, Anton Rombouts, Aiva Rozenberga, Pauli Sivonen, Raluca Velisar, Agnieska Wlazel si Suzana Žilič Fišer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *