Din oras

Clujenii mai au de asteptat pana vor avea caldura in calorifere

E aproape mijlocul lunii octombrie si, desi in apartamentele clujenilor care nu au centrala termica proprie s-a facut frig de-a binelea, Regia Autonoma de Termoficare Cluj-Napoca nu porneste caldura in calorifere.

Legea e foarte clara in ceea ce priveste inceperea furnizarii agentului termic: dupa trei zile consecutive in care temperatura media exterioara scade sub 10 grade, se pornesc centralele. Iar in Cluj, chiar daca vremea s-a racit de doua saptamani deja, inca nu au fost indeplinite conditiile legale pentru furnizarea caldurii.

“Au fost facute analize in fiecare zi. Intre 19.00 seara si 07:00 dimineata, s-au calculat temperaturile medii pentru fiecare noapte, dar rezultatele au fost instabile. Au fost nopti in care temperature scadea sub 10 grade Celcius, dar au fost si nopti in care a urcat. De aceea nu s-a pornit pana acum”, a declarat Dorin Racoti, reprezentant al RAT Cluj-Napoca.

In ultimele nopti, temperaturile medii inregistrate de Regia Autonoma de Termoficare au fost de 11,1 –  9,3 – 11 – 12 – 12,1 si 15, 6 grade Celsius.

“Noi suntem pregatiti. Am facut toate pregatirile necesare, iar in momentul in care se va intruni conditia necesara, vom proceda ca atare”, mai spune Racoti.

Cu toate acestea, nu toti clujenii fara centrale termice proprii vor avea caldura in case in momentul in care Regia Autonoma va furniza agentul termic. Asta pentru ca asociatiile de proprietari decid, in ultima instanta, daca pornesc sau nu caldura.

“Este decizia asociatiei. Pot sa faca solicitare catre noi, sa mergem sa le oprim robinetul, dar, de cele mai multe ori, il opresc singuri”, spun reprezentantii RATCJ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *