Eveniment

Clujeanul Remus Lăpușan pleacă de la conducerea Transgaz. Timp de patru ani a făcut parte din Consiliul de Administrație, fără să aibă pregătire în domeniu

Mandatul lui Remus Lăpușan de președinte al Consiliului de Administrație (CA) al companiei naționale Transgaz Mediaș expiră în 26 aprilie și nu va mai fi înnoit. El a ajuns în board-ul transportatorului de gaze naturale în 2017, pe vremea când la guvernare se aflau social-democrații. Lăpușan a ocupat această funcție remunerată lunar cu 14.700 lei/lună fără să aibă studii sau experienţă profesională în domeniu. Plecarea lui Remus Lăpușan vine după numirea în CA al Transgaz a lui Mircea Abrudean, fost prefect de Cluj, actualmente secretar general adjunct al Guvernului.

Desemnarea lui Remus Lăpușan, în 2017, ca membru și apoi președinte al CA s-a făcut pe criterii politice. La acea vreme, Ministerul era condus de PSD, partid din care făcea parte și Remus Lăpușan atunci. Conducerea Transgaz Mediaș a precizat, în februarie 2021, la solicitarea Ziar de Cluj, că procedura de desemnare a lui Lăpușan a fost desfășurată de Ministerul Economiei. În 2017, Ministerul Economiei a fost condus de următorii social-democrați: Alexandru Petrescu, Mihai Tudose, Mihai Fifor și Gheorghe Simon.

Același Minister a stabilit profilul candidatului, criteriile de competență și trăsăturile necesare postului. O comisie din cadrul Ministerului a evaluat criteriile de competență.

„Profilul Consiliului de administrație al SNTGN Transgaz SA și profilul candidaților în vederea selecției a 2 membri ai Consiliului de administrație al SNTGN Transgaz SA, stabilite de către autoritatea publică tutelară, au fost aprobate prin HAGOA nr.7/23.10.2017. Profilul candidatului a cuprins cerințe, criterii de competență și trăsături necesare pentru ocuparea fiecărui post de administrator, de asemenea stabilite de către autoritatea publică tutelară. Criteriile de competență și trăsăturile candidaților, de-a lungul procesului de recrutare și selecție, au fost evaluate atât de comisia de selecție de la nivelul autorității publice tutelare, cât și de consultanți ai expertului contractat de aceasta, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”, au explicat reprezentanții Transgaz.

Remus Lăpușan a absolvit Facultatea de Electronică și Comunicații în cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca (1990 – 1995) și Școala de Înalte Studii Posuniversitare – Managementul Sistemelor de Producție din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca.

Nici experiența profesională nu are legătură cu obiectul de activitate al Transgaz. Lăpușan a intrat în câmpul muncii în 1998, la vârsta de 27 ani, conform CV-ului postat pe site-ul companiei. A fost administrator la firma SC Beridava COM Cluj-Napoca (firmă de distribuție de apă minerală) și agent de asigurări la UNITA SA Cluj-Napoca, în perioada 1999 – 2001. Apoi, din simplu agent de vânzare de asigurări și administrator a ajuns director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj. A ocupat această funcție în perioada 2001 – 2003.

Imediat după încheierea activității la AJOFM Cluj, Lăpușan a ajuns din nou director, dar de data aceasta la Uniqa Asigurări Cluj, funcție pe care a ocupat-o în perioada 2003 – 2011. În 2011, a fost promovat de la funcția de director la cea de președinte directorat CEO al Uniqa Asigurări de Viață. Încă ocupă această funcție.

În paralel, Remus Lăpușan a avut și funcții politice, respectiv consilier local și consilier județean. A fost consilier local timp de 12 ani, în perioada 2000 – 2012, iar consilier județean a fost în perioada 2012 – 2019. Funcția de membru CA nu este deloc străină pentru Remus Lăpușan. În perioada când era consilier local, a fost membru în cadrul CA al Regiei Autonome de Termoficare Cluj-Napoca și al Aeroportului Internațional Cluj-Napoca. De asemenea, a fost membru în Consiliul de Administrație al mai multor licee din Cluj-Napoca.

De când a ocupat această funcție la Transgaz, Lăpușan a încasat sume importante de bani. Conform declarației de avere aferentă anului 2019, el a încasat într-un an 176.978 lei, ceea ce înseamnă 14.700 lei/lună. În cei trei ani de când este membru, respectiv președinte al CA Transgaz, Lăpușan a încasat aproximativ o jumătate de milion lei.

Lăpușan nu trăiește însă doar din această funcție foarte bine remunerată. Din declarația de avere reiese că în urmă cu doi ani a încasat 484.268 lei/an (40.300 lei/lună) din funcția de CEO Uniqa Asigurări de Viață și 8.000 lei indemnizație de consilier județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *