General

Cîciu: Â-mi cer scuze la domni antreprenori

Scris de 309

Ministrul a reacţionat miercuri, tot pe Facebook, afirmând că un dialog purtat cu mult timp în urmă pe reţelele sociale, pe vremea când era ”un simplu analist economic”, este scos din context şi folosit azi ca şi cum aceasta ar fi poziţia sa ca demnitar public.

”Adevărul este simplu: ca ministru de finanţe, îi susţin pe toţi antreprenorii care îşi achită corect taxele sî îşi plătesc cinstit angajaţii. Tocmai de aceea, ministerul pe care îl reprezint are în derulare 6 programe de sprijin pentru firmele româneşti, totalizând circa 4 miliarde de euro. Pentru toţi ceilalţi, care aleg soluţia evaziunii fiscale, am toleranţă zero. Nu pot să nu recunosc, însă un fapt: ca analist economic, am folosit deseori termeni de care, astăzi, îmi pare sincer rău. Îmi cer scuze pentru toate vorbele grele din trecut şi sper ca faptele mele, respectiv sprijinul pentru mediul antreprenorial românesc, să fie mai importante decât orice declaraţie contondentă, indiferent cât de veche ar fi, a afirmat Câciu.

Ministrul Finanțelor Adrian Câciu a afirmat, anul trecut, înainte să fie ministru, că 90% din antreprenorii din România sunt babuini-antreprenori. O captură de ecran cu acest comentariu făcut de Adrian Câciu a fost publicată inițial de Bogdan Glăvan, fost consilier al lui Ludovic Orban. Comentariul, vechi de un an, încă exista pe profilul său personal la momentul publicării acestui articol.

Ulterior, Adrian Câciu a postat un mesaj pe Facebook în care își cere scuze pentru „vorbele grele din trecut” și susține că vorbele sale sunt sunt scoase din context, ținând cont că au fost făcute înainte de a fi ministru.

„Problema este ca dezechilibrul este la modul in care sunt platiti anagajatii (sic) in privat, oentru (sic) ca noi avem doar 10% antreprenori si restul babuini-antreorenori (sic)”, arată o parte din comentariul postat anul trecut de ministrul Finanțelor Adrian Câciu.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 1 hour General
    NESIMȚIRE BUGETARĂ: Marinela Marc și-a propus să viziteze toată Europa, fără să scoată un leu din buzunar. Limba engleză ar fi singurul impediment
  • Acum 1 hour In vizor
    VINE BOC, SAU ARE SĂ-I PUTĂ? Khetane a invitat azi întreg Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca la festival
  • Acum 4 hours Sanatate
    Criză de VACCINURI pentru copii, la Cluj. Cel HEXAVALENT lipsește cu TOTUL. DSP Cluj așteaptă dozele de la minister
  • Acum 4 hours Analiza
    10 ani, 16 miniştri şi 942 de km de autostradă. 58,875 kilometri de autostradă pe cap de ministru. 5,9 kilometri pe an. 490,625 metri pe lună. Melci să fi fost şi se târau mai mult
  • Acum 5 hours Sanatate
    Rata infectărilor cu Covid-19 a scăzut ușor la nivelul judeţului Cluj. Aşteptăm să ajungem cu datele procesata la intervalul post Untold
  • Acum 7 hours Politica
    Grindeanu anunţă licitaţia pentru 20 de trenuri electrice prin PNRR. Rutele leagă Cluj-Napoca de Oradea, Brașov, Alba-Iulia – adică ce era cât pe ce să “OSĂ” avem prin promisiunile electorale ale “Alianţei Vestului”
  • Acum 8 hours Rautacisme
    Octavian Berceanu, acest “Ştefan Pescăruş” al Untold, laudă organizatorii NESIMŢITOTECII că au făcut rapid curat în urma lor. Adică şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale
  • Acum 9 hours Politica
    PSD a prezentat în coaliție un sistem mixt de reglementare a prețurilor la energie electrică și gaze
  • Acum 11 hours Eveniment
    BĂUT la volan (amestecul perfect de imbecilitate), s-a răsturnat în șanț la Chinteni
  • Acum 11 hours In vizor
    AUTOSTRADA ”BLESTEMATĂ”: Când zici Suplacu de Barcău, zici deja Paștele Cailor. Poate atunci va fi finalizat acest tronson. Licitația a fost, din nou, anulată
  • Acum 1 day Editorial
    Băiatul de galerie de fotbal, scos la înaintare de către negura securismului naționalist securisto-ceaușist, George Simion, face și el „nuntă cu poporul”, un copy-paste, că tot e la modă printre impostorii României, după nunta liderului Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu
  • Acum 1 day Politica
    DAU DIN COLŢ ÎN COLŢ: Când va da lămuriri UDMR în Coaliție? Răspunsul repetat nervos de trei ori de ministrul Tanczos Barna
  • Acum 1 day Eveniment
    Pelerinaj la Mănăstirea Nicula. Procesiunea începe duminică și va fi condusă de către IPS Andrei
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE