Ultima premieră a Naționalului clujean, „Chirița în concert”, este o reprezentație parodică, de revistă, o „chichiriță” teatrală ce se adresează publicului larg, mai puțin dornic de artă pentru artă, ci mai mult de spectacol pentru simplul divertisment.
Teatrul Național Cluj a reușit să își câștige un public numeros în ultimii ani tocmai prin astfel de reprezentații destinate largii pături a populației amatoare de spectacole ușor de digerat, amuzante, cu veselie și cântecele (uneori ca de grădiniță).
Însă, dacă spectacolele de genul acesta umplu sălile de spectacol până la refuz și îi atrag spre teatru și pe cei mai puțin inițiați, trebuie, totuși, păstrat un echilibru în repertoriul general, pentru a nu deveni Teatrul Național, dintr-o instituție serioasă de cultură, cum se dorește, un banal teatru de revistă.
Demersul de atragere a unui public nou prin piese ușurele cu cântecele, poezioare și glume facile este unul pozitiv dacă, pe lângă aceste spectacole, există și piese unde aspectul artistic este mai bine reprezentat. Publicul, odată adus la teatru, poate fi educat și în spiritul unor astfel de piese; în plus, pasionații de teatru ar avea, la rândul lor, pentru ce să vină în sala de spectacol. Din fericire, există și piese cu o adevărată valoare estetică în repertoriul Naționalului clujean. Dar, în cazul de față, vorbim despre cu totul altceva:
„Draji spiectatori, vă șier scuzi cî l-am mietamorfozat pi Alecsandri, cî l-am mixat cu Millo șî cu noi înșini. N-am facut-o cu intenții rieli, ci doar am vrut ca valorili șî lipsili di valori din zâlili noastri sî sî riegăsascî în construcțiile literar-melodioasi pi cari vi li oferim pi scenî. Di asemeni, vî șier iertari cî folosâm graiul moldoviniesc într-un spațiu ardeleniesc. Șî io-s ardeleancî șî mi-i tari grieu, greșăsc merieu, da’ n-am și fași. Respiect orijinili personajelor prea tari ca sî li pot ignora graiu’. Mulțumiesc teatrului cî ari o Ancî Hanu așa di grozavî, cî am facut șî textili șî melodiili împreunî cu ie șî cî o țâni așa di bini pi Ciritza-n glas și-n psihic. Aștiept cu nerăbdari sî vidieț’ invențiili minunaților implicaț’ în spiectacolu’ nostru șî sî râdiți di ieli cu tristeți șî bucurii”, explică Ada Milea, creatoarea spectacolului, pe site-ul Teatrului Național Cluj (fragmentul a fost preluat întocmai cu originalul).
Ce a ieșit din acest mix de autori clasici și de preferințe personale ale autorilor clujeni?
Un melanj straniu și strident la toate nivelurile, de la cel auditiv, până la scenografie, costume, joc actoricesc. Spectacolul care, în sine, nu s-ar ridica la culmi foarte înalte ale artisticității, este salvat însă de către distribuția din care se remarcă, fermecătoare ca de de obicei, Sânziana Tarța, „bărbătoasa” Anca Hanu sau seriosul și plinul de morgă Cornel Răileanu. Și Matei Rotaru interpretează un Leonash simpatic, ce smulge zâmbete și râsete din sala arhiplină.
Ca să înțelegeți, practic, despre ce este vorba în această reprezentație, una dintre primele replici ale Chiriței sună așa:
„Draji spectatori, io îs victima lui Vasâli… Alecsandri. Ăla m-o facut di râs pi mini, pi rudele mieli, pi soțu’ meu șî pi copchii. Reporterii mă vânează mereu. Televiziunili stau ciorchini-n juru’ mieu. N-am voie să fac greșăli di vocabular, că imediat îs ruptî-n bucăți’ di vreun ziar“.
Un alt exemplu ar fi sfaturile pentru cucerirea, păstrarea și abandonarea bărbatului:
„Fetilor, să vi-i doriți nu-i suficient, triebi sî munciți sî-l faceți pi barbat atent, cî io când m-am măritat, așa am procedat! Nici nu mi-o plăcut Bârzoi și totuși l-am luat! Ah, îmi amintiesc die prima întâlniri, atunci el era mai gras șî io eram subțâri!”
Publicul este antrenat vizibil în jocul și în replicile personajelor, buzele sunt, în general, orientate spre urechi, iar sala freamătă și aplaudă uneori în acord cu trilurile grădinițo-operistice țipate înalt spre paroxistic.
Zbaterile interioare ale junelui căruia îi este refuzată dragostea – de altfel, împărtășită – de către părinții ignoranți și snobi ai iubitei sale trezesc probabil coardele sensibile ale spectatorilor care se distrează de mama focului și de prostia Chiriței, o țărancă ingrată cu pretenții la pretendenți orășeni pentru fiicele sale ignorante.
„Țăranii” stârnesc râsul prin incultură și snobism, orășenii sunt veritabili escroci (sentimentali și nu numai), fetele de măritat au cioc și barbă (sunt travestiți), întreaga piesă fiind o farsă grotescă obositoare, la un moment dat, prin stridență și accente nejustificat de tari. Spectacolul nu durează, din fericire, mult (doar în jur de o oră), fiind astfel suportabil chiar și pentru cei care nu sunt adepții genului.
Următoarele reprezentații vor avea loc în serile de joi, 14 martie, și marți, 26 martie. Dacă vreți să mai prindeți bilete, nu stați pe gânduri, fiindcă spectacolul va fi în curând sold-out.
Merită, însă, să mergeți la o astfel de însăilare scenică?
Dacă mai aveți încă suflet de copil și puteți asculta cu naivitate și bunăvoință un amuzament de spectacol-concert, atunci, cu siguranță, da. Dacă, însă, preferați piesele mai profunde, mai rafinate artistic și mai subtile, atunci puteți găsi în programul din luna martie multe alte variante care vă vor satisface mai bine exigențele teatrale: „Moarte și reîncarnare într-un cowboy”, „Despre senzația de elasticitate când pășim peste cadavre”, „Declarație”, „Kean”, „Cerere în căsătorie”, „Il nullafacente. Aleg să nu fac nimic”.
Aveți, așadar, de unde alege, fiind de salutat faptul că Teatrul Național Cluj a ajuns să ofere de toate pentru toți.
Foto: Nicu Cherciu, Teatrul Național Cluj