Politica

”CETĂȚEANUL CALAFAT”, se ascunde din nou în spatele DSU care ”latră” la Rafila: ”Dai în mine, dai în tine, dai în fabrici și uzine, dai în fabrici și ogoare, dai în clasa muncitoare. Și ne doare”!

Scris de 479

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat, luni, întrebat despre lipsa banilor la Unităţile de Primiri Urgenţe, că distribuirea fondurilor este făcută către DSU care nu a notificat ministerul. ”Nu putem să finanţăm ceva despre care nu avem informaţii”, afirmă Rafila, care a profitat de moment pentru a reitera ideea sa potrivit căreia Ministerul Sănătăţii ar trebui să coordoneze activitatea instituţiilor pe care le finanţează. ”Unităţile de Primiri Urgenţe sunt finanţate de Ministerul Sănătăţii, repartiţia fondurilor a fost făcută de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Nu am avut semnale, nu am avut informaţii. Dânşii ştiu, le-am trimis repetate adrese, dacă există probleme legate de finanţare sau lucruri de genul ăsta să ne notifice. Dacă nu ne-au notificat înseamnă că au notificat în altă parte. Nu putem să finanţăm ceva despre care nu avem informaţii”, a declarat ministrul.

  • Așașa că, Raed Arafat a ieșit ”pac” la ”răsboiu” împotriva ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, ptin intermediul unui comunicat al DSU. Noi nu pricepem și pace de ce acest profitor (dimpreună cu amicii, printre care se evidențiază Gorgan de la Cluj), nu este tras pe tușă, mai ales că și-a dovedit incompetența și reaua credință deseori mai ales în ultimul deceniu de când s-a încuibat în sistem?

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a transmis că acordarea unor servicii de calitate cetăţenilor ”ar trebui să fie o prioritate şi nu încercarea permanentă de a distruge un sistem funcţional”, comentând, astfel, declaraţiile ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, cu priire la finanţarea Unităţilor de Primiri Urgenţe. ”Şeful fiecărei structuri UPU stabileşte o propunere de buget pe care o înaintează managerului unităţii, care, la rândul său, trimite o adresă Ministerului Sănătăţii”, susţin oficialii DSU, în contradictoriu cu informaţiile ministrului, care susţine că DSU trebuia să notifice Ministerul Sănătăţii dacă mai sunt necesari bani.

Să batem apa în piuă ca să-l mulțumim pe Arafat, pe banii contribuabilului

”Deşi aspectele legate de bugetarea unor componente indispensabile ale sistemului integrat de urgenţă, în speţă Unităţile de Primiri Urgenţe şi Serviciile Publice de Ambulanţă nu s-au înţeles, chiar dacă instituţia noastră în mod repetat a explicat procesul de finanţare suntem nevoiţi să reitărăm încă o dată faptul că, în conformitate cu Legea 95/2006, fondurile acordate structurilor enumerate anterior, inclusiv activităţii SMURD, provin de la bugetul de stat prin două linii, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne. Totodată, partea majoritară din sume reprezintă salarizarea personalului. Faptul că finanţarea întregului sistem de urgenţă se realizează din bani ce provin de la bugetul de stat, acest lucru ar trebui să conducă la continuarea conlucrării între Ministerul Sănătăţii şi Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, instituţii cu scopuri şi obiective bine stabilite în actele normative şi diferite pe linie de competenţă, însă în acelaşi timp complementare”, a transmis DSU, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, oficialii DSU consideră că ”acordarea unor servicii de calitate cetăţenilor ar trebui să fie o prioritate şi nu încercarea permanentă de a distruge un sistem funcţional, care îşi arată nivelul de performanţă zilnic, prin abordarea integrată şi profesionalismul salvatorilor care îl deservesc, fie că vorbim de medici, asistenţi, pompieri-paramedici, piloţi sau voluntari”.

”Fiecare dintre aceste categorii de personal mai sus amintite, joacă un rol major în funcţionarea sistemului şi în salvarea de vieţi, un rol stabilit la nivel de Lege şi detaliat la nivel de hotărâri de guvern şi de ordine comune ale miniştrilor sănătăţii, respectiv de interne. DSU, încă de la înfiinţare, pe lângă activităţile curente de coordonare, aşa cum prevede Legea a urmărit îndeplinirea mai multor obiective, dintre care amintim, pregătirea personalului şi dotarea cu tehnică de intervenţie a tuturor structurilor care sunt parte integrantă a sistemului naţional integrat de urgenţă, precum si finanţarea corectă pentru îndeplinirea misiunilor tuturor structurilor aflate în coordonare. Astfel, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin accesarea fondurilor europene nerambursabile, realizate prin IGSU a adus servicii întregului sistem, inclusiv a celui medical de urgenţă, iar acest lucru s-a observat continuu în activitatea noastră”, a mai transmis DSU.

”În ceea ce priveşte informaţia conform căreia “DSU face repartiţia fondurilor către Unităţile de Primiri Urgenţe”, reiterăm faptul că instituţia noastră NU are competenţe în a lua singură astfel de decizii iar repartiţia finală şi trimiterea documentelor de alocare financiară se face încă din anul 2014, de Ministerul Sănătăţii. În cursul firesc al derulării actului de finanţare al UPU-rilor, aşa cum prevede legislaţia aflată în vigoare, şeful fiecărei structuri UPU stabileşte în funcţie de necesitate o propunere de buget pe care o înaintează managerului unităţii spitaliceşti, care la rândul său trimite o adresă Ministerului Sănătăţii prin care se solicită acordarea fondurilor necesare continuării activităţii medicale în Unităţile de Primiri Urgenţe”, susţin oficialii DSU.

Aceştia afirmă că, în urmă cu câteva săptămâni, Ministerul Sănătăţii a trimis o adresă către toate structurile Serviciilor de Ambulanţă, respectiv Unităţilor de Primiri Urgenţe/Compartimentelor de Primiri Urgenţe, ca “informare” conform căreia datele financiare, pe care instituţia noastră le-a cerut în scopul de a analiza situaţia finanţării sistemului medical de urgenţă se regăsesc la Ministerul Sănătăţii centralizat, aceştia având calitatea de coordonator principal de credite, iar dacă instituţia noastră doreşte să obţină aceste informaţii, să le solicite la Ministerul Sănătăţii.

”Acest lucru scoate în evidenţă faptul că instituţia noastră nu este implicată în acest proces de “repartiţie finală a fondurilor” către UPU si serviciile de ambulanţă, discuţiile pe acest subiect purtându-se între Ministerul Sănătăţii, reprezentanţii unităţilor sanitare în structura cărora se află UPU/CPU şi managerii Serviciilor de Ambulanţă. Mai mult de atât, în cadrul Ministerului Sănătăţii există un serviciu care monitorizează aceste bugete şi care menţine legătura cu reprezentanţii structurilor enumeraţi anterior asigurând inclusiv decontarea facturilor şi a cheltuielilor. Soluţia pentru evitarea emiterii in viitor a unor afirmaţii care nu au nimic cu realitatea este consultarea legislaţiei în vigoare pe care o considerăm clară şi acoperitoare şi revenirea la colaborarea anterioară care a existat până acum câteva luni între Ministerul Sănătăţii şi DSU, îmbunătăţirea ei în binele serviciului public, fără tentative de destructurare a unui sistem funcţional care şi-a dovedit eficienţa pe parcursul anilor, acordând respectul cuvenit tuturor categoriilor de personal care activează în cadrul lui”, au mai transmis oficialii DSU.

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 8 hours Vocea ta
    URBANISM DE CUMETRIE: ”Solicităm ca  Primarul Emil Boc să își ceara scuze public față de petent pentru că mai mulți ani nu i-a răspuns în scris în legatură cu hotărârea luată și nu l-a primit în audiență”
  • Acum 10 hours PubliNews
    The magic of giving: cumpără cadourile perfecte pentru cei dragi și câștigă premii uimitoare la Iulius Mall Cluj
  • Acum 13 hours FOTOGRAFILA
    Încă un deștept din partidul lui OSĂ: Patinoar la Florești cu copacii înglobați în gheață. Care OSĂ înghețe și, prin urmare, OSĂ fie tăiați la anul că s-au uscat
  • Acum 13 hours Rautacisme
    S-a dat cu gazon rulat să se acopere mântuiala lucrărilor de pe treptele de pe care Emil Boc ne va arăta mândria de a fi român
  • Acum 16 hours FOTOGRAFILA
    “Doreii” municipalităţii în Oraşul de 5 muşchi prea încordaţi ai lui Boc
  • Acum 17 hours Politica
    Stoltenberg: „NATO este pregătită să apere fiecare centimetru de teritoriu aliat” (…) „Cu toţii plătim preţul pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei, dar preţul nostru este în bani, în timp ce ucrainenii plătesc cu sânge”
  • Acum 17 hours Analiza
    Achimaş Cadariu crede că noi am uitat cum au fost trataţi bolnavii de cancer în pandemie şi-şi face publicitate politică cu “umanitatea” faţă de refugiaţii ucraineni
  • Acum 18 hours Politica
    Gabriela Firea despre certificatele de virginitate: “Un barbarism”
  • Acum 18 hours Politica
    Demisie din Consiliul Județean Cluj
  • Acum 19 hours Politica
    Sondaj CURS: PSD conduce detașat, PNL, dublu față de AUR. PNL plătește costurile guvernării, minciunile pe care s-a cățărat la guvernare
  • Acum 19 hours In vizor
    JUSTIŢIA TERGIVERSEAZĂ: Procesul inspectoarei din Primăria Cluj Napoca prinsă cu o avere ilicită de câteva sute de mii de euro merge cu viteza melcului
  • Acum 20 hours Politica
    ÎMPĂTIMIŢII DE “PĂCĂNELE”, TRECUŢI ÎN REGISTRUL NAŢIONAL, CA VIOLATORII: Legea care introduce obligaţia să existe o bază de date cu persoanele care intră la jocuri de noroc, promulgată
  • Acum 20 hours General
    Cod galben de ceaţă şi gheţuş
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE