In vizor

Certificatul digital pentru COVID-19, valabil din 1 iulie

Scris de 440

Uniunea Europeană a făcut un pas important către redeschiderea frontierelor sale interne pentru sezonul estival, ajungând la un consens asupra certificatului digital pentru COVID-19, care de la 1 iulie va permite titularilor acestuia să prezinte autorităţilor printr-un document unic – în format fizic şi digital – situaţia lor privind vaccinarea, testarea sau o infectare anterioară, relatează vineri agenţia EFE într-o descriere a documentului, potrivit stiripesurse.ro

Negociatorii comunitari au convenit cum va fi folosit şi care va fi formatul noului certificat, un document care va fi în vigoare timp de un an şi va cuprinde informaţii care să ateste dacă persoana titulară a fost vaccinată anti-COVID-19, dacă a trecut printr-o infectare cu coronavirusul SARS-CoV-2 în ultimele şase luni sau dacă are un rezultat negativ la un test PCR efectuat în ultimele zile.

Certificatul va fi valabil în toate statele membre ale UE, plus Liechtenstein, Islanda şi Norvegia, pentru vaccinurile aprobate de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), care până în prezent a autorizat vaccinurile Pfizer-BioNTech, Moderna, Astrazeneca şi Johnson&Johnson, scrie Agerpres.ro.

Documentul poate include şi alte vaccinuri neaprobate de EMA, dar aprobate de un stat membru, cum este cazul Ungariei, care foloseşte de asemenea vaccinul rusesc Sputnik V şi pe cel chinezesc Sinopharm, dar revine fiecărui stat membru să decidă dacă le consideră sau nu valabile.

În ce situaţii pot obţine certificatul şi la ce îmi va folosi?

Cetăţenii pot obţine aceste certificate dacă au fost vaccinaţi anti-COVID-19, dacă au un test PCR negativ recent, iar dacă doresc să arate că au anticorpi după o infectare vor trebui să deţină un test PCR pozitiv datat cu cel mult şase luni în urmă (180 de zile). Testele serologice nu sunt deocamdată recunoscute pentru a dovedi o infectare anterioară, dar Comisia Europeană are în vedere să evalueze o posibilă folosire a acestora după terminarea verii.

Scopul creării acestui certificat este să faciliteze călătoriile în interiorul UE, nu pentru a fi folosit, de exemplu, pentru redeschiderea evenimentelor culturale la nivel naţional, deşi statele membre pot decide să elaboreze norme proprii pentru a utiliza certificatul sanitar european şi în alte scopuri decât călătoriile externe.

Dacă am certificatul, pot călători fără carantină şi fără teste PCR suplimentare în orice ţară din UE?

Nu neapărat. Statele UE îşi rezervă dreptul de a impune măsuri suplimentare la graniţe, cum ar fi carantina sau testarea suplimentară, dar numai în situaţia în care situaţia epidemiologică se înrăutăţeşte. Într-un asemenea caz, statele membre vor trebui să notifice cu 48 de ore înainte Comisia Europeană şi celelalte state membre asupra acestor măsuri, precizând motivele care determină impunerea lor, durata, sfera de aplicare şi excepţiile prevăzute pentru titularii certificatelor.

În practică, fiecare stat membru va avea libertate deplină să decidă, de exemplu, dacă acceptă intrarea persoanelor vaccinate cu o singură doză de vaccin Pfizer, AstraZeneca sau Moderna, vaccinuri a căror schemă completă cuprinde două doze. De asemenea, fiecare stat membru poate decide scurtarea la mai puţin de 180 de zile a termenului de valabilitate pentru un test PCR pozitiv, în cazul persoanelor care doresc să arate astfel că sunt imunizate şi nu s-au vaccinat şi nici nu au un test PCR negativ efectuat în ultimele zile. În orice caz, vor fi refuzate testele PCR care nu au fost efectuate de personal medical autorizat.

Testele PCR vor fi gratuite?

Nu. Deşi vor fi alocate 100 de milioane de euro din bugetul european pentru achiziţia de teste PCR, încă nu se ştie cum vor fi folosite testele cumpărate cu aceşti bani şi nici dacă de ele ar putea beneficia anumite categorii specifice ale populaţiei, cum ar fi de exemplu cele care călătoresc frecvent pentru studii sau muncă, ori în cazul unor călătorii pentru motive medicale.

De asemenea, revine fiecărei ţări să decidă dacă stabileşte limite pentru preţurile acestor teste, care le vor fi în continuare necesare persoanelor nevaccinate.

Ce paşi mai rămân de făcut înainte ca certificatul să intre în vigoare?

Cu obiectivul ca acesta să funcţioneze din 1 iulie, procesul legal şi decizional la nivelul UE va continua cu examinarea de către o comisie din Parlamentul European (PE) a compromisului la care au ajuns joi eurodeputaţii şi statele membre, pentru ca apoi plenul PE să-l voteze la sesiunea din 7-10 iulie şi apoi Consiliul UE să-i poată da undă verde.

Sub aspect tehnic, testele pilot avansează satisfăcător, potrivit unor surse comunitare; 18 din cele 30 de state participante au efectuat cu succes probele pentru citirea codurilor QR ce vor fi incluse în certificate şi pentru descărcarea cheilor care confirmă autenticitatea acestor documente.

 

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 6 hours FOTOGRAFILA
    Am auzit că e finalizat Podul Porțelanului. Însuși El, Primarul, a contribuit la lucrări
  • Acum 7 hours Politica
    USR, despre o ordonanță emisă de Guvern, „noaptea, ca hoții”, chiar înaintea mini-vacanței de 1 Decembrie: PSD-PNL a introdus taxa pe soare. Cerem stoparea publicării în Monitorul Oficial și refacerea ordonanței
  • Acum 9 hours In vizor
    Arogantul Culiță Sterp a omorât un om în 2016. Cu tupeu, a încercat o tentativă de mușamalizare de tipul ”Hai să ne înțelegem”. Acum, dacă autoritățile își fac datoria, riscă ani grei de pușcărie
  • Acum 1 day Din oras
    Boc OSĂ facă în Mărăști lift cu drone livrate prin metrou pe Someșul navigabil și cu vedere din Turnul Pompierilor. Zici c-a dat cu copy-paste din avioanele imobiliare ale Elenei Udrea de la Transilvania Smart City
  • Acum 1 day In vizor
    NICIO NOUTATE, PE BANII CLUJENILOR SE FAC ”SERVICII”: Primăria Cluj-Napoca cumpără sediul BCR de pe George Barițiu. Tranzacția costă 5.8 milioane de euro
  • Acum 1 day In vizor
    Polițiștii au cerut recalcularea alcoolemiei manelistului Culiță Sterp. Există suspiciunea că ar fi fost mai mare decât ce s-a raportat
  • Acum 1 day General
    CAI VERZI PE PEREȚI: Renegocierea PNRR e ”foarte limitată”, dar o ajustare va exista, susține ministrul Marcel Boloș: ”Trebuie să facem rost de banii aceștia”
  • Acum 2 days Din oras
    Colegiul Tehnic Anghel Saligny va fi mutat nu neaparat din răutatea ISJ Cluj, ci din nesimțirea celor care știau, încă din 2013, despre faptul că a fost retrocedat terenul, dar au ales să tacă și să pută ca în iarbă!
  • Acum 2 days Politica
    Tanczos Barna: Nu vor mai avea voie să se înscrie la ”Rabla pentru electrocasnice” cei care au blocat programul şi şi-au bătut joc de sprijinul financiar din partea statului
  • Acum 2 days Politica
    Csoma Botond, după ce un lider PNL a cerut ca UDMR să iasă de la guvernare: Are o atitudine antimaghiară consecventă. Nu sunt motive de rupere a coaliției
  • Acum 2 days Editorial
    Emil Ceausescu. Preamultul
  • Acum 2 days Vocea ta
    Minciuna, Tupeul și Primarul
  • Acum 2 days In vizor
    Boc ne anunță că legea îi zice că are 60 de zile la dispoziție să analizeze, cu atenție și îngrijorare, ofertele pentru metrou. OSĂ le analizeze până la sfârșitul lunii ianuarie, la anul. Deci, OSĂ se încadreze în toate termenele PNRR
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE