Eveniment

CERERE LEGITIMĂ: Romii din Cluj cer capitol despre sclavia romilor în cărțile de istorie

Scris de 564

Reprezentanții Partidei Romilor ”Pro Europa” Cluj cer autorităților să introducă un capitol distinct despre sclavia romilor în cărțile de istorie, fiind vorba despre un gest de reparație morală față de membrii acestei etnii după sutele de ani de asuprire.

  • Președintele organizației de tineret a Partidei Romilor ”Pro Europa” Cluj Dragoș Roșianu a declarat pentru Cluj24 că se vorbește prea puțin în România despre romi, ca minoritate națională, și trecutul comun cu majoritatea românească.

”România a comemorat pe 20 februarie dezrobirea romilor din Țările Române. Să nu uităm că primul document istoric care menționează romii ca proprietăți datează din octombrie 1385, când domnitorul Țării Românești de atunci, Dan I, a dăruit 40 de familii de romi mănăstirii Tismana.

De asemenea, în Moldova, printr-un hrisov din 1428, Alexandru cel Bun dăruia mănăstirii Bistrița 31 de familii de romi.

Pomeniți în biserică

tiganu 1

După aproape o jumătate de mileniu de sclavie, în 1856 toți romii din Țările Române au devenit liberi, iar cei 420 de proprietari care au eliberat 2.611 sclavi romi fără să pretindă despăgubiri din partea statului s-au bucurat de pomenire în biserică.

Acum 167 de ani nu au existat spații în care romii să vorbească despre dezrobire, iar istoria nu ne-a păstrat mărturiile lor și, de aceea, consider că este nevoie de cercetarea și comemorarea sclaviei romilor prin includerea unui capitol distinct despre aceasta în cărțile de istorie”, a spus Roșianu.

Acesta a precizat că în Codul Penal din Muntenia din anul 1818 exista un articol care prevedea, printre altele, că „toţi ţiganii sunt născuţi robi şi ţiganii fără stăpân sunt proprietatea statului” și, în plus, apărea şi o expresie de genul ”ţiganii sunt bunuri agricole însufleţite”.

Programe de calificare pentru romi

Dragoș Roșianu a precizat că, pentru conviețuirea într-un viitor comun, este nevoie de cunoașterea trecutului, iar pentru acest lucru trebuie ca romii și românii să lucreze împreună.

”Guvernul României şi autorităţile administraţiei publice locale trebuie să vină în sprijinul integrării acestei minorităţi care are nevoie de programe naţionale de calificăre şi de dobândire de competenţe şi abilităţi practice. Astfel, s-ar putea rezolva o mare problemă cu care se confruntă ţara noastră, și anume forţa de muncă”, a mai spus liderul organizației de tineret a Partidei Romilor ”Pro Europa” Cluj.

tiganu 3



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours FOTOGRAFILA
    SĂ DĂM CU BANUL DE PĂMÂNT: Cât de frumoase sunt inutilele garnituri de cauciuc de la baza pomilor care au umplut orașul prin contract cu atribuire directă din banul public
  • Acum 2 hours Politica
    Comisia Europeană cere scăderi reale de pensii la magistrați și militari. Între timp, ministrul Apărării, se hărnicea să creeze o nouă categorie de pensionari speciali: civilii care lucrează în armată, poliție și servicii secrete se pot pensiona mult mai repede, la fel ca militarii
  • Acum 14 hours Justitie
    Elena Udrea a fost condamnată definitiv în dosarul Gala Bute
  • Acum 15 hours Politica
    Robert Cazanciuc, PSD: A crescut de 10 ori perioada interdicției de a mai obține permis auto pentru cei care se urcă băuți, drogați sau fără carnet la volan și ucid oameni pe șosele – proiect de lege votat în Senat
  • Acum 18 hours Eveniment
    Bărbat, prins în flagrant de către polițiști în timp ce transporta 16.000 de țigări de contrabandă
  • Acum 21 hours Politica
    Președintele ASF a explicat, în plin protest în Parlament: ”Euroins și City Insurance erau Muma Pădurii!”
  • Acum 21 hours Eveniment
    ANRE a amendat Hidroelectrica cu 400.000 de lei. Sancțiunea a fost aplicată inclusiv pentru neemiterea la timp a facturilor
  • Acum 21 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Traiasca banii negri din economia subterana, sursa inepuizabila de crestere economica! Inflatia se va domoli doar cand banii negri din economie se vor imputina. Adica nu prea curand.
  • Acum 23 hours Din oras
    După ȘAPTE ani de reabilitare a unui turn făcut într-un an undeva prin anii 1500, municipalitatea anunță că deschiderea oficială a Turnului Pompierilor va avea loc luni, de la ora 19.00. S-a trezit Boc de la ghiontul administrat ieri de Ziar de Cluj
  • Acum 23 hours Sport
    BASCHET CU RANGA. La meciul U-BT Cluj-Napoca-CSM Oradea, un jucător a sărit la bătaie cu o rangă. S-a ales cu dosar penal. Acum zice că ”regretă”
  • Acum 23 hours Politica
    Proiect prin care şi bărbaţii pot primi tichete cadou de ziua lor – 19 noiembrie. Gabriela Firea: “Egalitatea de şanse nu este doar despre drepturile femeilor”
  • Acum 24 hours Politica
    AUR, filiala Maghiară din Transilvania şi-a ales un nou preşedinte. Apă la moara extremiștilor români: ”Să reprezinte în continuare aspiraţiile de autonomie teritorială ale maghiarilor din Transilvania”
  • Acum 1 day Politica
    Sindicaliștii din sport protestează luni împotriva ministrului Eduard Novak
Citește și...
Eveniment

Camion răsturnat pe A3

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Gilău au asigurat în această dimineață măsuri de prevenire […]

Recomandările redacției
TOP CITITE