In vizor

Ne îndreptăm şi cu viteza sporului negativ de populaţie către „milionul metropolitan” al lui Emil Boc

Primarul Emil Boc declara, în 2019, că în următorii ani Clujul va ajunge la un milion de oameni.

”Ne gândim la Clujul unui milion de oameni în zona metropolitană. Clujul are nevoie de această structură pentru a ne face viața mai ușoară”.

Deocamdată, asistăm la încă un an în care sporul natural al populației e negativ în Cluj. Județul, inclusiv zona metropolitană din imaginarul lui Emil Boc, nu a mai văzut un spor pozitiv de populaţie de cel puțin opt ani.

  • În 2022, sporul natural – diferența între numărul de nou-născuți și numărul de decese înregistrate – a ajuns la MINUS 2.164, unul dintre cele mai ridicate din ultimii ani în condițiile în care anii 2020 și 2021 au fost ani în care populația a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus.

Doar în decembrie, lună pentru care raportările statistice au fost publicate marţi dimineaţă, numărul deceselor a crescut față de luna noiembrie, și a scăzut față de luna decembrie a anului anterior. De cealaltă parte, în decembrie s-a înregistrat nașterea a 510 copii, cu doi copii mai mulți decât în luna noiembrie 2022 și cu 53 copii mai puțini decât în luna decembrie a anului trecut.

Numărul deceselor consemnate în luna decembrie 2022 a fost de 727, cu 79 decese mai multe decât în luna noiembrie 2022 și cu 141 decese în minus față de decembrie 2021. Sporul natural, adică diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate, în perioada de referinţă, s-a menținut negativ, la -217 persoane doar în decembrie, numărul persoanelor decedate fiind de 1,4 ori mai mare decât cel al născuților vii.

Numărul născuților vii în ultimii ani la Cluj:

2022: 6.519
2021: 6.707
2020: 6.682
2019: 7.092
2018: 6.990
2017: 7.039
2016: 6.829
2015: 7.052

Numărul deceselor înregistrate la Cluj în ultimii ani:

2022: 8.683
2021: 10.383
2020: 9.202
2019: 7.973
2018: 8.165
2017: 8.086
2016: 7.804
2015: 8.237

Sporul natural în ultimii ani la Cluj:

2022: – 2.164
2021: – 3.676
2020: – 2.520
2019: – 881
2018: – 1.175
2017: – 1.047
2016: – 975
2015: – 1.185

Prin urmare, măi, Măiestrică, Excelenţa Ta, cum facem primul milion metropolitan al Clujului? Furăm din vorbe şi declaraţii politicianiste?