La licitația pentru conducerea Spitalului Municipal Clujana, lansată în 6 ianuarie 2021, a fost depusă o singură ofertă și anume Augusana SRL Cluj-Napoca, reprezentată de Nicolae Augustin Constantea, medic în cadrul spitalului și fost manager al aceleiași unităţi sanitare. El a condus Clujana ani la rând și se pare că acum dorește, din nou, managementul spitalului.
Ceea ce se dorea a fi o premieră pentru sistemul sanitar local, poate chiar transilvănean, poate nu mai este chiar o premieră dacă licitația va fi câștigată de firma fostului manager. La începutul lunii ianuarie când Primăria Cluj-Napoca (în subordinea căreia se află Spitalul Municipal Clujana) a publicat anunțul licitației pentru externalizarea conducerii unității sanitare, totul părea a fi o premieră. Acum când observăm că singurul ofertant este firma fostului manager, perspectiva se schimbă.
Nu putem să nu ne întrebăm cum se face că Augusana SRL a fost înfiinţată în 14 decembrie 2020, cu doar trei săptămâni înainte de lansarea licitației.
Firma care va câștiga licitația pentru Spitalul Municipal va semna un contract de management pentru o perioadă de patru ani, valoarea fiind de 960.000 lei (200.000 euro). Salariul încasat de manager este de 20.000 lei brut/lună.
Potrivit caietului de sarcini, reprezentantul desemnat de persoana juridică va face dovada unei experiențe de minim șase ani în domeniu prin documente relevante, iar acționarii persoanei juridice să nu dețină acțiuni la societăți care au în statutul de activitate servicii medicale concurente (laborator, farmacii etc.) pentru evitarea conflictelor de interese. Aici se mai ridică o întrebare: cum se face că firma lui Constantea are obiect de activitate consultanță pentru afaceri și management.
În mod cert, Constantea se va desemna pe el manager. Cu siguranță nu a înfiinţat firma pentru a numi un alt manager pe care să îl controleze din umbră, deși și această teorie ar putea sta în picioare.
Până la ora publicării acestui material, Nicolae Constantea nu a putut fi contactat.
Firma care va câștiga se obligă să mențină managementul desemnat în funcție pentru o perioadă de patru ani.
Nicolae Constantea s-a născut în Turda, a urmat cursurile Institutului de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca în perioada 1971 – 1977. Este specializat în chirurgie generală și urologie. Ani la rând, Constantea a condus Spitalul Municipal Clujana, unde profesează și în prezent. Fiul său, Radu Constantea este membru PNL și consilier local în Cluj-Napoca, ajuns la al doilea mandat.