Reportaj

Ce nu se vede dinspre Untold, cu toate că e vizavi: Ștrandul Municipal, înecat în paragină

Vechiul Ștrand Municipal al Clujului este bine ascuns, la vedere, în buricul modernizat al Clujului festivalier – vizavi de zona unde se desfășoară Untold, peste drum de Polivalentă și de Cluj Arena.

Pe Aleea Stadionului, cum mergi înspre Mănăștur, pe partea stângă, ștrandul zace în paragină de la finalul anilor 90.

Escamotat de o vegetație abundentă, pitit după un gard dărăpănat din beton crăpat, Ștrandul Municipal, un loc cu o semnificație emoțională puternică pentru cei mai în vârstă, nu mai înseamnă nimic pentru tineri. Pentru că nu l-au prins. Pentru că nu l-au văzut.

Culmea, într-o zonă reabilitată în lung și-n lat, în care au fost implementate investiții publice majore, o fâșie de teren cu un potențial imens stă nefolosită, degradată total. De două decenii.

În 2017, au existat investitori care au vrut să readucă ștrandul la strălucirea de altădată. Ar fi fost o completare perfectă a acestei zone, dedicată sportului și agrementului. Însă, Primăria a tergiversat investiția, blocând-o cu hârtii, până când firma care voia să reabiliteze ștrandul (al cărui teren îl închiriase) a intrat în insolvență. Terenul a fost vândut ulterior către alți oameni de afaceri, care nu au mai făcut, până în prezent, nimic.

Ziar de Cluj a fotografiat astăzi ruinele din zona centrală a orașului care găzduiește nu numai Untold, ci și „un old ștrand”.

Poarta de intrare:

Gardul:

Și în acest caz, depinde de care parte a „gardului” te afli. Dinspre Polivalentă, ochiul neavizat nu observă ștrandul degradat. Din incinta ștrandului în paragină se vede însă, spre rușinea Clujului ”smart”, Polivalenta:

Și Cluj Arena:

Vechile bazine, în care se mai scaldă numai bălăriile:

Cum s-a ajuns aici?

Ziar de Cluj a discutat cu Mihai Mocanu, fostul administrator special al firmei care intenționa, în anul 2017, să reabiliteze și să redea în folosință Ștrandul Municipal. Acesta ne-a explicat:

„Respectiva societate a intrat în faliment. S-a reziliat contractul cu proprietarii spațiului, Unita Turism Holding, care l-au și vândut între timp unor oameni de afaceri. Noi am avut un contract de închiriere pe 15 ani. Noii proprietari, din câte știu eu, sunt o combinație de greci cu români, care voiau să dezvolte ceva clasic, un ansamblu imobiliar.

Noi atunci am avut depuse mai multe solicitări, inclusiv pentru activități provizorii, dar Primăria a întârziat foarte mult acest lucru. Ulterior, datorită creditelor luate și a faptului că nu am putut produce efectiv, firma a intrat în faliment. Problema a fost că noi tot capitalul pe care l-am avut atunci l-am investit în ștrand. Am făcut investiții de peste 300 000 de euro acolo. A fost schimbat un metru de sol, a fost scos pentru că erau tuneluri de șobolani, erau mizerii multe, sticle, prezervative, cadavre de pisici și câini, de toate găseai! Am lucrat și la marginea bazinelor. Eu am vrut să fac acolo inclusiv o grădiniță cu program sportiv. A fost un litigiu lung și cu Unita, motiv pentru care nu s-a mai putut. Noi am avut inclusiv mobilierul cumpărat, s-au pierdut minimum 300 000 de euro, investiție făcută. Am avut totul pregătit, era proiectul făcut, trebuia doar să ne dea autorizația provizorie și dreptul de a face bazinele. Înainte noi am cerut, pentru a putea produce, să ne dea voie să facem o terasă în aer liber sau chiar să desfășurăm mici festivaluri.

Investiția totală era cam de un milion de euro, pe tot ce însemnau pompele, pentru că noi voiam să încălzim apa, era o întreagă poveste, frumoasă de altfel!

Acela a fost unul dintre proiectele frumoase ale Clujului, care ar fi fost extraordinar, dacă municipalitatea nu ar fi întârziat foarte mult. Și, fără argumente! Nu știm de ce, nu am înțeles nicio secundă, nu ne-au dat niciodată explicații, nici în scris, nici verbal, nici off the record, nimic!

Rămâne în continuare o gaură neagră a Clujului zona aceea, deși putea fi o zonă de agrement extraordinară! Un rol în toată povestea l-au avut și cei de la Untold, care au avut un scop de a prelua spațiul respectiv, să îl folosească pe gratis, și noi nu am vrut să îl dăm pe gratis pentru că era o investiție, am vrut să fim parteneri, ei nu au vrut să fim parteneri și, în momentul acela, și-au folosit toate resursele să blocheze proiectul.”

Acestea fiind spuse, vechiul Ștrand Municipal al Clujului a rămas acesta:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *