Candidata USRPLUS Câmpia Turzii la funcția de primar, Daniela Dolha, ajunsă ”vedetă” în presa națională după ce a confundat localitatea în care dorește să ajungă…
Birourile electorale de circumscripţie urmează să constate, luni, rămânerea definitivă a candidaturilor pentru alegerile locale din 27 septembrie, notează Agerpres. Conform calendarului…
Tribunalul Cluj a admis duminică apelul Partidului România Noastră şi a lui Petru Mîndru, căruia i-a fost respins dosarul de candidatură la…
Social democrații și-au ales sâmbătă conducerea în cadrul unui Congres extraordinar care a fost organizat, pentru prima dată, prin video-conferință. Din cauza…
Congresul extraordinar al PSD a modificat statutul partidului, cele mai importante modificări fiind alegerea președintelui prin moțiune, adică vot pe listă și…
Paul Siserman, clujeanul cunoscut publicului larg mai ales pentru participarea la MasterChef, și-a depus candidatura pentru Primăria Cluj-Napoca. Paul Siserman este antreprenor…
Vasile Dâncu a declarat sâmbătă că PSD a trecut printr-o criză, a pierdut jumătate din electoratul pe care îl avea, în trei…
Avram Gal, candidatul ALDE la Primăria Câmpia Turzii și liderul ALDE Diaspora, a fost plasat ieri sub control judiciar de către DNA…
Primarul comunei Jucu folosește și la alegerile locale din acest an același tertip care i-a asigurat fotoliul de primar în 2016, respectiv își…
Biroul Electoral Municipal Cluj-Napoca a respins lista de candidați a Partidului România Noastră pentru Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca, în urma analizei…
Candidatul Partidului România Noastră nu s-a mulțumit doar să fie votat de către persoane decedate ci chiar a prezentat și liste de…
Nu mai puțin de 12 candidați s-au înscris pentru alegerile locale din 27 septembrie 2020, în ceea ce privește funcția de primar…
Bogdan Gârbovan candidează pentru Primăria Cluj-Napoca din partea Partidului Verde, un partid neparlamentar, aflat la început de drum, condus la nivel național de…
Spiritele se încing după depunerea listelor cu candidații PSD la locale: după aflarea veștii că PSD Florești nu are desemnat candidat la…
Gafă de proporții la Câmpia Turzii, unde candidatul din partea USR – PLUS filialei din municipiu, pentru funcția de primar, Daniela Dolha, a…
