La nivelul IPJ Cluj, pentru cei 3 șoferi testați pozitiv, cu Drager5000, în perioada 29 iunie – prezent, au fost emise rezultatele…
ANPC a verificat, în perioada 17 – 28.06.2024, peste 680 de agenţi economici care comercializează produse lactate şi a aplicat amenzi de…
IKEA transmite tuturor clienţilor care deţin un încărcător portabil Varmfront de 10400 mAh (număr model E2038) cu marcajul de dată (AASS) 2313,…
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până joi dimineaţa…
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au dispus reținerea unui inculpat (militar),…
Meteorologii anunţă în continuare caniculă, dar numărul judeţelor vizate de avertizare cod roşu a fost restrâns faţă de ziua precedentă. Chiar şi…
Medicul nutriționist clujean, Adrian Copcea a stârnit mare vâlvă în mediul online după ce a susținut că o felie de pepene și…
Festivalul Electric Castle s-a făcut stăpâni pe drumul public care duce spre Jucu, ceea ce înseamnă că toți cei care vor să…
Apartamentele din marile oraşe sunt, de cele mai multe ori, uşor de cumpărat cu ajutorul unui credit ipotecar, în ciuda preţurilor tot…
În cadrul activităților desfășurate în primele șase luni ale anului în curs de polițiștii rutieri clujeni au fost aplicate 22.610 sacțiuni contravenționale,…
ATENŢIE! RECHEMARE PRODUS! Firma producătoare AB World Foods UK informează despre retragerea de pe piaţă a tuturor loturilor din produsul Pasta Tahini…
Cetățenii din Chinteni sunt revoltați că după trei luni de când s-au desfășurat lucrări de reabilitare a drumului nu au fost făcute…
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj anunță restricții de circulație astăzi, 16.07.2024, intervalul orar 09:00-18:00 pe A3, km 51+000 și 55+900,…
Asociația Pro Infrastructura atrage atenția că lucrările pe tronsoanele Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului avansează în ritm de melc și e puțin probabil să fie…
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 6 Poliție au dispus reținerea a doi tineri, de 21 de ani, din comuna…