
În lunile octombrie și noiembrie 2024, Garda Forestieră Cluj a desfășurat mai multe acțiuni de control în ceea ce privește respectarea legislației silvice în vigoare de către ocoalele silvice și de către agenții economici aflați în raza de competență, scopul acestora fiind prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori din fondul forestier, precum și respectarea regulilor silvice de exploatare conform OM nr. 1540/2011.
În urma controalelor realizate, s-au constatat 5 infracțiuni din tăieri ilegale de arbori și furt de arbori, fapte prevăzute și sancționate de art. 107 alin. (1^1) din Legea 46/2008 și art. 109, alin. (1^1) din Legea 46/2008.

Astfel, au fost constatate un nr. total de 689 de cioate provenite din tăieri ilegale de arbori în volum total de 634,581 mc, cu o valoare totală a prejudiciului de 303.707,46 lei. În acest sens, au fost întocmite procese verbale de constatare a faptelor ce pot fi calificate ca infracțiuni, acestea fiind înaintate parchetelor de pe lângă instanțele competente în vederea cercetărilor ulterioare.
Totodată, pentru diverse nereguli constatate în urma controalelor de exploatare au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.000 de lei.
Garda Forestieră Cluj va continua astfel de verificări în scopul respectării regimului silvic și a legislației aferente asigurând aplicarea legii în scopul dezvoltării durabile a resurselor forestiere și contribuind la îmbunătățirea cadrului normativ, în interes public.