Afacerile laboratoarelor de analize medicale au trecut de 2,5 miliarde de lei în 2020, iar în acest an s-ar putea atinge un…
Primarul din Baciu nu îi uită pe cei care l-au susținut pentru obținerea unui nou mandat. Una dintre admiratoarele sale, Totszegi Ștefania,…
Drumul de doar 1,6 kilometri care trebuie să asigure accesul la Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative (CREIC – Buftea de…
La Cluj, oamenii se înscriu pe platforma de vaccinare la centre închise, apoi umblă de la un centru la altul în căutarea…
Odată cu modificarea regulamentului privind ridicarea mașinilor parcate ilegal, adoptat la nivel național, polițiștii locali au primit dreptul de a dispune ridicarea…
Autoritățile locale dau cu stângu-n dreptul atunci când vine vorba de realizarea noilor parcări supraetajate, promise clujenilor în urmă cu trei ani…
Gradul de infectare în Cluj-Napoca este într-o continuă creștere, iar municipiul se îndreaptă vertiginos spre intruducerea unor restricții mai dure pe tot…
După trei ani de eșecuri, președintele clubului Universitatea Cluj Radu Constantea și-a anunțat demisia, asumându-și astfel ratarea promovării în prima ligă. Primarul Emil…
Firma bistrițeană Mis Grup a câștigat licitația în valoare de 14.346.947 lei organizată de Primăria Cluj-Napoca pentru modernizarea și creșterea energetică a…
Răzvan Cherecheș, profesor de sănătate publică la UBB, consideră că în acest moment nu există niciun motiv pentru care restaurantele nu ar…
Primăria Cluj-Napoca a lansat o licitație în valoare de 2 milioane de lei (aproximativ 426.000 de euro) pentru achiziționarea unor uniforme noi…
Colegiul Farmaciștilor din Cluj se opune demersului inițiat de Ministerul Sănătății prin care se dorește implementarea activităților de testare rapidă antigen COVID-19…
Prefectul județului Cluj, Tasnadi Szilard, a anunțat că noile restricții cauzate de creșterea incidenței în municipiul Cluj-Napoca nu vor intra în vigoare…
Rata incidenței cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile a ajuns în Cluj-Napoca la 7,65. Acest lucru înseamnă că se vor impune…
Românii din asocierea de firme Spedition UMB – Tehnostrade a început în forță construcția a două tronsoane de circa 42 de km din…
