Clujenii care locuiesc în zona Pieței Flora din Mănăștur caută disperați o soluție pentru o problemă cu care se confruntă zi de…
Irina Ciolac este o tipa multumita de viata pe care o duce. Vine la job in fiecare zi, se autointroduce in cladirea…
Universitatea “Babeş-Bolyai”, cu sprijinul companiei NTT DATA Romania, lansează a doua serie din Programul Postuniversitar de Pregătire şi Formare Profesională în Informatică….
Daca esti o persoana sociabila, ordonata, serioasa si mai detii si cunostinte de contabilitate primara si Microsoft Office, avem un post perfect…
O femeie în vârstă de 65 de ani a fost amendată de Poliția Locală Cluj-Napoca pentru că a oprit câteva minute într-o parcare liberă,…
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Cluj anunțau în urmă cu o săptămână, prin intermediul unui comunicat de presă, că au fost finalizate lucrările de…
Tomberoanele de gunoi achiziţionate în cadrul proiectului Sistem de Management Integrat al Deşeurilor nu pot fi utilizate până la finalizarea gropii de…
Prezentarea publică a activității manageriale a economistului Petru Șușca, fost și actual manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, s-a desfășurat…
Parcul Colina din cartierul Mănăștur este o adevărată junglă urbană. Din cauză că terenul nu este al Primăriei, vegetația crește în voie,…
Obiceiul vânzării de produse direct pe trotuare, mai ales în Piața Mihai Viteazu, ar putea să dispară în curând. Deși sunt tolerați…
Toaleta ecologică din Parcul Între Lacuri a intrat la apă de câteva zile. Clujenii care s-au plimbat în week-end în zona lacurilor…
Investim zeci de milioane de lei in mijloacele de transport in comun, dar tot prin gropi le plimbam. Un adevarat crater si-a…
Zeci de tineri renunță anual la job-ul clasic, de 8 ore și aleg să facă un altfel de antreprenoriat. Fură din mașini…
Înscrierea la creșă a copiilor din Cluj-Napoca este o provocare pentru părinți. Oferta creșelor de stat este cu mult sub nivelul cererilor,…
După ce Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean anunțase ieri, prin vocea doamnei Lucia Cojocaru, că în jur de 3.000 de profesori…