In vizor

Camera Deputaților a decis: Piețele pot rămâne deschise

Deputații au decis, marți, că, pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară.

Legea, care conține și amendamentul lui Marcel Ciolacu, a fost votată cu 173 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” și 93 de abțineri.

„Trebuie să redeschidem și piețele în spații închise din hale. Considerăm că nu e normal ca supermarketurile rămân deschise, piețele de tip hală să fie închise. Considerăm că revenim la normalitate”, spune Lorand Balint Magyar, potrivit stiripesurse.ro

Social-democrații susțin că închiderea piețelor a fost o măsură „aberantă.

„Este o prostie (închiderea piețelor – n.r.), iar piețele pentru producătorii români trebuie să fie deschise, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță și de prevenție. Pentru că ieri până și cea mai inocentă rugăciune a fost transformată în ceva de bătălie politică, o să-i rog pe colegii noștri să încerce alt verset din Biblie: Ne lepădăm de Satană”, afirmă deputatul PSD Daniel Suciu.

El a mai spus că liberalii au votat în comisii amendamentul PSD pentru redeschiderea piețelor.

„E adevărat, se închid piețe. Aceste piețe sunt închise acolo unde sunt primari ai PSD. Se repetă același scenariu din perioada stării de urgență, când foarte mulți primari PSD au ținut acele piețe în aer liber închise. PSD politizează absolut orice. PSD, cel care plânge de mila oamenilor, este același PSD vechi, condus de Liviu Dragnea, care a alungat românii din țară. acum mimează o anumită grijă față de românul de rând. Sunt aceeași pesediști care v-au bătut în stradă i v-au alungat din țară. Oameni buni, nu vă lăsați mințiți de aceeași pesediști. Azi colegii au votat la comisie o ordonanță care are foarte multe lucruri bune. Așa cum ne-a obișnuit, PSD intervine pe ordonanțele de urgență și le modifică. Ceea ce se întâmplă este un joc politic, de campanie, ieftin”, a replicat liderul deputaților PNL, Florin Roman.

Deputatul USR Cătălin Drulă a susținut că închiderea piețelor a fost „pripită și nejustificată”.

„USR PLUS nu e de acord cu închiderea piețelor agroalimentare. Dincolo de asta, rămâne acest proiect care e aberant. În primul rând este neconstituțional, iar tehnic și juridic este un dezastru. Acest amendament zice că târgurile și bâlciurile nu vor fi închise niciodatîă în stare de urgență”, adaugă Drulă.

Pe durata stării de alertă, piețele agroalimentare în spații închise, târgurile, bâlciurile, piețele mixte și volante, talciocurile își vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, arată un amendament propus de Marcel Ciolacu la Legea pentru aprobarea OUG 79/2019 privind modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri în domeniul agriculturii, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal – bugetare, proiect care se află pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților.

Legea va fi trimisă spre promulgare președintelui Iohannis, care poate să o retrimită în Parlament. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *