Biserica de piatră a Mănăstirii Nicula, ridicată de greco-catolici, este renovată acum cu buldozerul de către ortodocși. Ziar de Cluj a mers astăzi la Mănăstirea Nicula pentru a verifica o serie de informații primite pe surse. Se zvonea că s-ar muta fizic biserica mănăstirii, fiindcă Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla ar fi câștigat procesul privind dreptul de proprietate asupra mănăstirii. Conform surselor noastre, consolidarea bisericii ar fi fost doar primul pas în vederea mutării ei câteva sute de metri de către o firmă din Cluj, cu costuri de aproximativ 18 miliarde de lei. Dacă aceste informații se adevereau, se ridicau întrebările dacă nu există riscul de a se dărâma biserica în procesul de mutare și la cine ar urma să rămână icoana făcătoare de minuni?
Înainte de a merge „în pelerinaj” la Nicula, am vorbit telefonic cu preotul Bogdan Ivanov, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Ortodoxe, care ne-a confirmat că se realizează lucrări la vechea biserică de piatră, precizându-ne însă că acesta nu se va muta, lucrările având doar scopul de a îi consolida fundația. Bogdan Ivanov a declarat că procesul cu greco-catolicii privind dreptul de proprietate al mănăstirii s-a stins de 20 de ani.
Și preotul Daniel Avram, reprezentantul Eparhiei Greco-Catolice, a infirmat informațiile privind câștigarea procesului de către greco-catolici și mutarea bisericii mănăstirii de către ortodocși.
Ziar de Cluj a vorbit și cu alți preoți ortodocși și greco-catolici și nimeni nu știa nimic despre vechiul proces sau despre o eventuală mutare a bisericii mănăstirii. Ne-am decis totuși să mergem la fața locului astăzi, pentru a îi întreba și pe călugării de la Nicula care este situația. Am fost întâmpinați cu jigniri, cu suspiciuni, cu reticență, iar apoi am fost dați afară cu amenințări cu poliția. Aceasta, în condițiile în care i-am întrebat respectuos ce fel de lucrări se realizează la vechea biserică și dacă se va muta sau nu.
„Călugării anonimi” au scos câte un cuvânt doar smuls cu cleștele din gură, au refuzat să își dezvăluie identitatea, apoi, la insistențele reporterului, au devenit agresivi în cor: „Am sunat la Poliția din Gherla! Ești nesimțit! Pleacă! Pleacă, dacă nu ai venit să te închini!”
Am mers să ne închinăm, însă în fața Divinității, și nu a cinstitelor fețe monahale, care au făcut fețe-fețe la întrebările noastre firești și de bun-simț. De ce au devenit călugării agresivi când i-am întrebat de biserică? Ce au de ascuns? Oare tocmai lucrările „de consolidare”, de refacere a fundației, prin care se sapă la temelia vechii biserici cu buldozerul? Ce s-ar întâmpla dacă, printr-o minune, vechea biserică construită de greco-catolici s-ar dărâma? Cine ar beneficia?
Întrebări, bineînțeles, retorice. Imaginile, însă, vorbesc de la sine. Priviți șantierul vechii biserici:
Istoria unui lăcaș de cult ce datează din secolul al XVI-lea
Mănăstirea Nicula, cel mai important centru de pelerinaj din județul Cluj și unul dintre cele mai importante din Europa, este revendicată atât de credincioșii ortodocși, cât și de cei greco-catolici.
Inițial, cele două culte au încercat rezolvarea acestei dispute printr-un dialog ecumenic, însă în lipsa unui rezultat favorabil, greco-catolicii au decis să ceară în instanță retrocedarea lăcașului de cult.
Mănăstirea Nicula este unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din țara noastră, ce datează din anul 1552. Prima atestare istorică menționează o biserică din lemn, stil maramureșan, cu hramul „Sfânta Treime”. În 1973, biserica este distrusă în urma unui incediu și va fi înlocuită cu o altă biserică din lemn datând din secolul XVII, strămutată din cătunul Năsal – Fânaţe.
Începând cu anul 1699 a devenit centru de spiritualitate și cultură prin icoana făcătoare de minuni, pelerinaj și pictură pe sticlă. În acel an, Icoana Maicii Domnului va lăcrima pentru 28 de zile.
Biserica din piatră a mănăstirii a fost ridicată de Episcopia de Gherla lângă bisericuța de lemn în perioada 1875-1879-1905, iar pictura interioară s-a realizat în tempera de prof. Vasile Pascu în 1961. Mănăstirea a fost condusă de greco-catolici timp de 250 de ani.
De-a lungul istoriei, Nicula a funcționat neîntrerupt ca mănăstire, până în prezent. Încă din anul 1659, aici a funcționat o școală bisericească și, de asemenea, prima școala de pictură pe sticlă din România.
În secolul al XVIII-lea Papa a acordat sanctuarului de la Nicula indulgența plenară, adică iertarea tuturor păcatelor pelerinilor care vizitau biserica. La inceputul secolului XX, Papa Pius al XI-lea a declarat Nicula drept sanctuar marian, adică a fost recunoscută drept unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj din Biserica Catolică.
Episcopul Iuliu Hossu, cel care va deveni primul cardinal român, a încredințat în anul 1936 icoana și așezământul monahal spre îngrijire călugărilor din Ordinul Sfântul Vasile cel Mare (bazilieni).
Urmează apoi perioada comunistă, cea mai neagră pentru greco-catolici. În anul 1848 mănăstirea este închisă, iar în octombrie toți călugării au fost arestați după ce Biserica Română Unită cu Roma a fost scoasă în afara legii. În decembrie 1948 autoritățile comuniste instalează la Nicula primul stareț ortodox, ieromonahul Varahiil Jitaru, născut în anul 1913 în localitatea Pângărați, județul Neamț.
După anul 1898, imediat ce regimul comunism a fost înlăturat, biserica Greco-Catolică a cerut restituirea mănăstirii, însă călugării ortodocși au refuzat. Episcopia de Cluj-Gherla, prin Arhiepiscopul George Guțiu, a inițiat un proces pentru recuperarea lăcașului de cult.
Biserica Ortodoxă a continuat să dețină lăcașul de cult, iar în anul 2001, la inițiativa mitropolitului Bartolomeu, a demarat un amplu proiect de rectitorire. Atunci au fost demarate noi construcții: biserica, o casă de creație, centrul de studii patristice, un corp administrativ, arhondaricul și clopotnița. Casa „Mitropolit Bartolomeu Anania”, unde se află obiecte de muzeu, o bibliotecă și atelierul de pictură. Biserica Ortodoxă a demarat construirea unei noi biserici în curtea mănăstirii, pe terenul bisericii înălțate de greco-catolici în anul 1859, chiar dacă Biserica greco-catolică a obținut în instanță stoparea lucrărilor.
Atât credincioșii ortodocși, cât și cei greco-catolici efectuează pelerinaje la Nicula cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, hramul mănăstirii. Dar, în timp ce ortodocșii aveau acces la vechea biserică, unde se afla Icoana Maicii Domnului, cea făcătoare de minuni, greco-catolicii oficiau slujba în biserica din sat. Accesul lor nu este dorit de către ortodocși, care consideră că biserica și icoana le aparțin.
„Tradiţia pelerinajelor la Nicula este o tradiţie greco-catolică, pe care, apoi, au făcut foarte bine că au continuat-o cei care au primit lăcaşul de închinăciune prin grija regimului de tristă memorie. Însă, mi se pare un adevăr de necontestat şi care trebuie cunoscut la nivel de cultură generală şi recunoscut oficial, faptul că la Nicula a existat şi, zicem noi, există în continuare o puternică tradiţie greco-catolică. Nu putem trece cu buretele şi şterge istoria, sau să rescriem istoria după bunul plac al unor persoane mai sus sau mai jos puse. «Adevărul vă va face liberi» – spune Mântuitorul. Adevărul ne va face liberi dacă vom şti să-l acceptăm, dacă vom şti să-l spunem cu curaj atunci când este cazul” [Viaţa Creştină, nr. 7-8 (341-342), iulie-august 2007, p. 25].
Un simplu adevăr
Adevărul este că, în modul în care se efectuează lucrările la vechea biserică, ea riscă acum să fie rasă de pe fața pământului. Dacă ea dispare, dispar și ultimele urme ale trecerii greco-catolicilor pe aici. Vor rămâne doar construcțiile ctitorite de către ortodocșii împroprietăriți de regimul comunist.
