Editorial

Bilanţ calp pe activitatea anti-drog din Cluj. Realitatea este că, impostura administrativ politică din România a reuşit performanţa ca, în 16 ani, să scadă vârsta consumatorului de droguri: de la 14 ani, la 10 ani!

Clujul are un centru regional de prevenire, evaluare și consiliere antidrog – CREPCA, mai pe scurt. Raportul activităţii pe anul trecut, publicat marţi, este plin de calude despre ce şi cum s-a informat şi s-a consiliat psihologic, în contextul în care consumul de droguri e o certitudine iar vârsta consumatorilor a scăzut în mod dramatic. Cum v-am mai demonstrat: „Impostura administrativ politică din România a reuşit performanţa ca, în 16 ani, să scadă vârsta consumatorului de droguri: de la 14 ani, la 10 ani!” Cu asta ar trebui să se „laude” şi cei de la CREPCA.

Prin urmare aflăm că, în 2022, specialiştii CREPCA au participat la 1.367 activități de prevenire a consumului de droguri şi la 2.712 activități de asistență. Plus 1.343 activități de prevenire a consumului de droguri în școală, familie și comunitate și 24 activități punctuale de informare, educare și conștientizare cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe psihoactive, de care au beneficiat 68.494 de persoane.

Realitatea este următoarea: românii consumă droguri, unele pe care nici nomenclatorul substanţelor interzise nu le mai încape (vezi Raportul european privind drogurile pentru anul 2022) de la vârste tot mai mici. Medicii spun că tinerii au început să utilizeze diverse substanțe de la vârsta de 10-12 ani. Practic stăm pe vârful icebergu-lui acestei probleme şi ne lăudăm cu sculpturile în gheaţă pe care le-am realizat.

Vorbim despre o grupă de vârstă ai cărei exponenţi experimentează pentru prima oară dificultăţi existenţiale guvernate de dileme legate de propria identitate, de felul în care se percep pe ei înşişi, de felul în care sunt percepuţi la rândul lor de către cei din jur sau de presiunea şcolară. Vorbim despre probleme intrafamiliale care lasă urme profunde asupra unui psihic fragil, care nu este pregătit să facă faţă relaţiilor tensionate dintre părinţi, abuzurilor, neglijării emoţionale, decesului unei rude apropiate, dificultăţilor pecuniare sau existenţei, în cadrul familiei, a unei persoane cu suferinţe somatice sau psihice, sau chiar a unui părinte care, la rândul lui, prin consumul diferitelor substanţe, oferă un exemplu profund negativ de conduită.

Apoi, fără să fie absolut deloc vina lor, unii tineri nu au mecanisme de autoapărare/adaptare necesare care să le permită să gestioneze, în primul rând afectiv, toate problemele amintite.

Şi, nu puţine sunt cazurile în care, nici măcar părinţii acestor tineri aflaţi în disperată nevoie de ajutor nu reuşesc să îşi mobilizeze resursele şi puterile pentru a gestiona în mod constructiv probleme personale.

Avem anxietatea specifică vârstei, care este întreţinută de lipsa de suport afectiv şi de înţelegere şi al cărei rezultat este dezvoltarea unei imagini de sine negative, care nu face altceva decât să întregească şi să întreţină un cerc vicios”. La care se adaugă puterea exemplului copiat din anturaj, impotenţa şi delăsarea autorităţilor statului – mai mult, implicarea în traficul de droguri chiar a celor puşi să îl distrugă? Legi şoade, negândite, reacţie, în loc de prevenţie.

Dincolo de această curiozitate inerentă adolescenţei, faptul că anumite substanţe mediază o stare de bine aparent, este suficient pentru a determina consumul şi dezvoltarea, în timp, a unor mecanisme de coping maladaptativ la care, în situaţiile critice sau dificile ulterioare, viitorul adult va avea tendinţa să apeleze, în virtutea iluziei acestui refugiu temporar. Implicaţiile abuzului de alcool sau de alte substanţe psihoactive transcend deprinderile comportamentale, pentru că interferează în mod negativ cu dezvoltarea creierului, determinând, în timp, modificări patologice psihocomportamentale şi somatice care, de multe ori, deturnează destinele şi limitează capacităţile şi potenţialităţile socio-profesionale şi afectiv-intelectuale ale unor indivizi, altminteri, sănătoşi

Toate acestea la un loc, plus diverşi alţi factori, printre care lipsa de activitate a celor expuşi la riscul drogurilor. Când nu scoţi copiii „dintre blocuri”, „de pe asfalt”, se vor purta ca „după blocuri”.

România are o mare problemă în ceea ce priveşte tratarea minorilor dependenţi de droguri. O zic specialiştii şi argumentează: “Pe lângă faptul că avem un număr din ce în ce mai mare de pacienţi pe acelaşi număr de locuri, care nu a mai crescut de cel puţin 10 ani, nu avem niciun centru de tratament rezidenţial pentru dependenţii minori”.

Prin urmare, în momentul de faţă, dacă avem un copil cu dependenţă de substanţe, nu poate fi tratat într-un centru dedicat, ci este trimis direct la Psihiatrie. Reţineţi, deşi din anii 90 autorităţile statului pus pe hoţii român se confruntă cu problema drogurilor, nici azi nu avem un centru de tratament specializat pentru persoanele minore.

Zice doctorul Eugen Hriscu, terapeut la Clinica ALIAT, „tot ce poţi să-i spui unui părinte care are un copil care este dependent este să aştepte ca acel copil să facă 18 ani, sau să-l interneze la psihiatrie, unde va sta 7 zile, după care va fi externat fără vreo îmbunătăţire semnificativă”.

Va ajunge pe străzi, în situaţiile despre care v-am vorbit (anturaj, nepăsare, lipsă de preocupare) şi o va lua de la capăt.

Căci România are o problemă de instituţii care au fost ocupate de impostori, pile, cunoştinţe şi relaţii politice, care se ocupă de orice altceva, numai de ceea ce sunt plătiţi să facă nu prea. Aşa este şi Agenţia Naţională Antidrog, care din cauza legilor date în interese obscure arestează şi închide consumatorul (pentru că în România legislaţia incriminează posesia în vederea consumului), şi nu face nimic pentru prevenţie şi tratament. Că nu ştiu să aibă atribuţii legale în acest sens.

Din această cauză numărul de condamnări creşte, de la an la an, numărul de capturi la fel, în schimb se realizează extrem de prost partea de tratament şi prevenire.

Ce putem face?

Răspund specialiştii pe care statul eşuat român nu-i bagă în seamă: „dat fiind momentul relativ incipient în care devine necesară intervenţia, precum şi natura consumului – vorbim, aşa cum am spus, nu de dependenţă, ci de un consum abuziv, de un uz nociv sau de un consum în regim dipsomanic care conduc la intoxicaţii acute, este să sensibilizăm părinţii la manifestările şi implicaţiile acestui gen de comportament toxicofilic, în vederea destigmatizării, pe de-o parte, a problemelor de natură psihiatrică, şi să oferim, prin screening şi metode psihoterapeutice specializate, de prevenţie secundară, o soluţie concretă, directă şi eficientă tuturor tinerilor care se află în situaţii care fac necesară intervenţia. Însă, înainte de a aplica orice metodă curativă, este imperios necesară familiarizarea tinerilor cu implicaţiile negative, atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt, contrar senzaţiilor subiective ale celor care consumă substanţe psihoactive euforice, inebriante sau hipnotice”.

Adică, să vă traduc: este necesar să privim situaţia în ansamblu şi să apelăm la mijloace psihoterapeutice cognitive, comportamentale, suportive, la psihoterapii familiale acolo unde este cazul. Şi să scoatem „funcţionarii” statului din inerţia păguboasă a unei moşteniri nefericite, stigmatizarea pacientului psihiatric, în general, şi a consumatorului de substanţe psihoactive, în cazul de faţă.

Ajutorul înseamnă să înţelegem că astfel de comportamente sunt rezultatul ineficienţei noastre colective în a le preveni, înseamnă să căutăm soluţii nu în „silnaya ruka” (adică „favoarea pumnului/a mâinii puternice”) a metodelor punitive, ci în informarea pertinentă şi imparţială, în înţelegerea şi aplicarea normelor şi dezideratelor psihiatriei comunitare, care afirmă atât responsabilitatea întregii comunităţi pentru apariţia, tratamentul şi protecţia tulburărilor psihiatrice şi a eventualelor stări defectuale, cât şi ideea de sănătate mentală pozitivă, realizată prin informarea corectă a întregii populaţii, prin mass media.

Dar cine să asculte?

Sub preş, sau îngropate în rapoarte, problemele nu există.