General

#UNIŢI_SALIVĂM_ROMÂNIA: Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, este urmărit penal

Scris de 727

Fostul ministru al Economiei din partea USR, Claudiu Năsui, este urmărit penal. Năsui este urmărit penal pentru favorizarea infractorului, ascunderea sau distrugerea de probe din anchetă şi neglijenţă în serviciu.

  • Claudiu Năsui a fost citat la DNA, dar el a spus că a venit în calitate de martor în dosarul măștilor vândute la suprapreț, în care mai sunt vizați șeful Romarm și fostul selecționer Victor Pițurcă.

“Domnul Năsui este vizat de o anchetă penală şi are un dosar de urmărire penală. Documentul care arată că el este subiectul unei anchete penale, că este urmărit penal pentru fapte foarte grave: ajutarea infractorului, ascunderea, distrugerea sau alterarea de probe şi neglijenţă în serviciu.

Ce ştim până în acest moment este că domnul Năsui, fost ministru al Economiei, a trimis Corpul de Control în două ocazii separate la o companie din subordine, deci nu la Romarm. Putea să îl dea afară pe Ţuţu, dar nu l-a dat. A trimis la altă companie din subordine, dar veţi vedea legătura dintre cele două dosare pentru că vorbim despre un mod de a acţiona care este dubios de similar.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în soluţionare dosarul cu numărul de mai sus privind efectuarea urmăririi penale în cauza cu numărul de mai sus faţă de numitul Claudiu Iulius Gavril Năsui, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de articolele respective din Codul Penal. Ce constată? Constată că domnul acesta trimite Corpul de Control la o companie din subordine. Ce s-a întâmplat cu raportul de control pe care chiar ministrul Năsui l-a cerut?

Năsui a refuzat să îl semneze, deşi acest raport se pare că ar putea conţine informaţii foarte utile. Există un caz doi, pentru că Năsui în primul caz a acţionat aşa, când Năsui trimite Corpul de Control să verifice achiziţiile din minister. Corpul de Control raportează şi ministrul, din nou, nu semnează. A doua oară trimite Corpul de Control şi ministrul nu semnează. E un alt raport numărul 1370 din 23.02.2021 care rămâne fără semnătură şi fără răspuns din partea ministrului. De această dată, chiar în interiorul ministerului, ar fi găsit Corpul de Control probleme. Pe cine a favorizat Năsui nesemnând şi acest al doilea document?”, a explicat Mihai Gâdea în cadrul emisiunii ”Sinteza Zilei”, de la Antena 3 CNN.

UPDATE: Claudiu Năsui, reacție virulentă, după ce a apărut informația că este urmărit penal: Voi da în judecată Antena 3!

Fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, dezminte informația prezentată de Antena 3 CNN, conform căreia ar fi urmărit penal. Năsui susține că nu este urmărit penal de către procurorii DNA și anunță că va da în judecată postul de televiziune.

”Fake News Antena 3. Claudiu Năsui nu este urmărit penal. Fostul ministru USR va depune sesizare la CNA și va da în judecată postul Antena 3

Claudiu Năsui, deputat USR și fost ministru al Economiei, va sesiza Consiliul Național al Audiovizualului și va da în judecată postul de televiziune Antena 3 ca urmare a fake news-ului prezentat luni seară în emisiunea „Sinteza zilei”.

Deloc întâmplător, Antena 3 nu a prezentat integral așa zisul document de începere a urmăririi penale, ci doar primele două paragrafe.

“Se vede că am deranjat multă lume. Nu e o coincidență că minciuna aceasta apare fix în ziua în care am dat declarații la DNA în calitate de martor. Nu doar că nu sunt urmărit penal, dar sunt denunțător și martor în mai multe procese penale deschise tocmai pentru neregulile pe care le-am găsit când am preluat Ministerul Economiei. Scopul minciunii promovate de Antena 3 este, probabil, acoperirea dosarului privind măștile din pandemie în care am fost citat, chiar luni, ca martor. Voi sesiza CNA și voi da în judecată Antena 3 pentru că nu poți să livrezi astfel de mizerii publicului și să scapi nesancționat”, a declarat Claudiu Năsui.

În timpul mandatului de ministru al Economiei, Claudiu Năsui a fost șicanat prin depunerea de plângeri penale pe tot felul de motive închipuite, dar nu s-a început nicio urmărire penală, pentru că acuzațiile erau total nejustificate.

În cazul prezentat de Antena 3 drept o mare „exclusivitate”, a fost deranjat un pensionar special pus de Virgil Popescu în tot felul de consilii de administrație, inclusiv în CA Romarm, care a fost înlocuit de Claudiu Năsui.

USR a deranjat multe aranjamente ale vechii clase politice și pe mulți sinecuriști, dar nu ne intimidăm și nu ne oprim.”, arată un comunicat al USR.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 10 hours Din oras
    Mașina de vot a lui Boc a fost convocată în ședință extraordinară. S-a votat, dar s-a și adoptat (și, viceversa)
  • Acum 10 hours Politica
    În următoare ședință de Consiliu Județean se prefigurează la vot scumpiri la salubritate?
  • Acum 11 hours Justitie
    SĂ APĂRĂM PLAGIATUL CU DINȚII. Ai Justiției, firește: În apărarea onoarei nereperate, Lucian Bode mai deschide un proces la București
  • Acum 11 hours Editorial
    Mult prea competentul Lucian Bode ar trebui să-și dea demisia. Dar este atâta de ratat ca om și profesie încât ”sistemul” nu poate găsi unul mai bun
  • Acum 11 hours Sanatate
    N-A PLECAT, NU S-A ASCUNS: În noul raport COVID, crește numărul de infectări și se raportează zeci de decese în doar câteva zile
  • Acum 12 hours In vizor
    Curtea de Conturi a găsit abateri financiare de peste 9 milioane lei la Primăria Cluj-Napoca. Mai pune Boc un milion de la el și-i dă la ”U” Cluj
  • Acum 13 hours Sport
    ”U” Cluj primește 10 milioane de lei, bani publici nerambursabili, de la Primărie
  • Acum 13 hours In vizor
    Cum încearcă PSD și PNL să scape de cartoful fierbinte al pensiilor nesimțite, cunoscute în ”famiglie” drept ”speciale”
  • Acum 13 hours Jos palaria
    NU ARATĂ RĂU: Muzeul de Istorie a Farmaciei se pregătește de deschidere
  • Acum 14 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Headhunter-ii, târgurile de cariere şi platformele de recrutare îţi vând ceva. Astăzi este munca remote. Mâine săptămâna de patru zile. Poimâine, pensia la 45 de ani. Ai grijă ce cumperi!
  • Acum 14 hours Eveniment
    SIMULARE BAC: Elevii dau astăzi proba scrisă la Limba română
  • Acum 15 hours Politica
    Marcel Ciolacu: ”PNL nu e prea confortabil în acest moment în sondaje le opinie, dar e problema dânşilor, nu e problema noastră”
  • Acum 15 hours Din oras
    CHIRII A LA ”E FAIN LA CLUJ”: Cu buda lângă aragaz, arome ca la ”mama acasă”…
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE