Eveniment

Bătaie în Mănăștur – Doi tineri din Covasna și Harghita, agresați de un grup de băieți pentru 20 lei

În noaptea de marți spre miercuri, doi tineri de 21 de ani au fost bătuți de un grup de tineri în cartierul Mănăștur. Totul ar fi pornit de la faptul că tinerii din grup le-ar fi cerut bani celor doi. Totul a degenerat într-o bătaie. Băieții de 21 de ani au ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj.

„La data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 02.40, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112, de către doi tineri, de 21 de ani, din județele Covasna și Harghita, prezentând faptul că în timp ce se deplasau pe strada Bucegi din municipiu, un grup de tineri i-ar fi abordat, solicitându-le bani.

Ulterior, grupul de tineri i-ar fi agresat fizic pe cei doi, sustrăgându-le suma de 20 de lei.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, grupul de persoane nemaifiind prezent, iar un echipaj medical i-a transportat pe cei doi tineri la o unitate medicală, pentru a le fi acordate îngrijiri de specialitate.

În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, fiind efectuate activități specifice pentru identificarea autorilor și luare măsurilor legale care se impun”, au declarat, pentru Ziar de Cluj, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU), în jurul orei 4 dimineața s-au adresat doi tineri, ambii cu vârsta de 21 de ani, iar după evaluările preliminare și consultațiile punctuale, aceștia ar fi plecat acasă cu recomandări din partea medicilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *