In vizor

„Au vrut să ne intimideze!” Jandarmii i-au dat avertisment organizatoarei protestului contra vaccinării obligatorii pentru că a stat cu 2 minute în plus în Piața Unirii, față de ora autorizată

Sâmbătă, 9 septembrie, în Piața Unirii s-a desfășurat un protest contra vaccinării obligatorii, la care au participat câteva zeci de persoane (majoritatea părinți însoțiți de copiii lor minori). Protestul a fost autorizat de către Primăria Cluj-Napoca pentru a se desfășura între orele 15 și 16:30. Jandarmii clujeni au făcut, și de această dată, exces de zel, dându-i avertisment organizatoarei la ora 16:32 (conform procesului verbal întocmit de către Jandarmerie) pentru că nu a respectat programul de desfășurare a protestului, mai precis, pentru că se afla pe platoul din Piața Unirii, împreună cu un grup de persoane, la 2 minute după ora 16:30, până la care protestul a fost autorizat.

„Nu a fost niciun incident, nu am scandat nimic și, la final, a venit un jandarm la mine și mi-a zis că e 16:32, dar nu am înțeles exact ce voia, să părăsim zona? Nu ne putea obliga să plecăm. Noi am dat jos pancartele; atunci le strângeam, când a venit la mine, pentru că știam că se încheie, și mi-a zis să merg cu el acolo, la Antidrog, unde au ei birou, și mi-a dat un avertisment. Noi eram în Piața Unirii, vizavi de clopot, sunt acolo niște birouri ce aparțin de Primărie, sunt niște birouri de-ale Primăriei. Mi-au zis că puteau să îmi dea amendă, minimum 1000 de lei. Mă gândesc că ei trebuiau să prevină lucrul acesta, măcar la și 20 să vină să ne spună. Trebuiau să prevină această «abatere», sunt calificați pentru asta, noi nu suntem protestatari de profesie. Au vorbit frumos, dar m-au luat cam pe nepregătite, că nu mă așteptam la așa ceva!

Ei au scris că din cauză că nu am respectat programul de desfășurare mi-au dat avertisment. Noi am început un pic mai devreme, am fost acolo, cred că la 3 fără 5 deja am început. Acum voiau să vină să ne amendeze că am început mai devreme? Deci asta a fost un pic așa, cam cu ață albă! Au vrut să ne intimideze și au găsit treaba asta!

Noi eram pe punctul de a pleca, de a termina, de a încheia și nici nu ni s-a explicat de ce, numai au invocat acolo un articol de lege; eu nu am stat să îmi bat capul, că a fost numai un avertisment, dar, data viitoare, cine știe?!”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, Cristina Ganea, organizatoarea protestului.

Ioana Coman, participantă la protest, ne-a trimis următorul clip video, filmat în momentul în care jandarmii s-au sesizat că protestatarii încă se mai află în spațiul public la ora 16:32:

„În Cluj s-au legat de noi pentru că nu am părăsit piața într-un minut. Și i-au dat la Cristina Ganea avertisment. S-au așteptat ca femeile cu copii să fugă din piață, să nu fim grup organizat. Deci 57 de oameni reprezintă pentru ei o problemă, deși erau oameni care au început să părăsească piața. Da, s-a primit avertisment pentru că după 16.30 încă eram în piață și pentru ei eram grup organizat, deși aveam totul strâns. Măcar dacă făceam și noi gălăgie, aș mai fi înțeles, dar nici măcar nu am scandat ceva.  Jandarmii au dat avertismentul. Poliția era deja plecată.

Lângă noi, culmea absurdului, era un grup mult mai mare, se poate să fi fost grup de turiști, dar nu cred că au cerut autorizație de la Primărie. Am fost 57 de oameni la protest. La 16.32, după ceasul jandarmului, și 16.31 după ceasul lui Mihai Hudea, a venit să le ia la fete buletinul. Asta, în condițiile în care o parte din persoanele prezente la protest deja plecaseră și noi ne pregăteam să plecăm, doar că atunci ne salutam. Nu puteam să fugim din piață. Eu cu Mihai Hudea am strâns pancarta mare înainte de 16.30 sigur!”, a explicat Ioana Coman, pentru Ziar de Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *