Anchete

Asociatia Little People a incasat donatii URIASE in ultimii 5 ani: peste 3 milioane de dolari! Fost responsabil cu stransul de bani din asociatie: "Am vazut cum sotii Rizvi foloseau bani in scopuri personale"!

Cand Ziar de Cluj scria acum 3 ani despre lipsa de transparenta financiara a asociatiei Little People, gulere albe ale ONG-istilor ipocriti se inecau de revolta. Cum sa te legi de Little People? Doar cei doi soti, Shajjad si Katie Rizvi, sunt din os domnesc, pana si Ambasadorul Marii Britanii, domnul Paul Brummell pica pe spate cand aude barfele veninoase pe care cei doi le baga despre diverse persoane din mediul de afaceri clujean sau despre ziaristi, mai ales despre cei care nu pica pe spate la ipocrizia acestor doi oengisti. De aceea, o sa am personal grija sa trimit acest articol Ambasadei.

Revenind la articolul meu de acum 3 ani, in care ii acuzam pe cei de la Little People de lipsa de transparenta financiara, intrebarile raman de atunci si pana azi importante si ramase tot fara raspuns: cum se cheltuie TOTI banii asociatiei, domnule Rizvi? ce salarii va dati, doamna Rizvi, in ultimii 10 ani? 

Prima si cea mai importanta dezvaluire pe care o fac azi este ca Asociatia Little People a incasat in ultimii 5 ani (perioada 2011-2015) colosala suma de 3,1 MILIOANE de dolari din donatii de la mari companii, mici companii si persoane fizice.

Iata veniturile lor potrivit site-ului Ministerului de Finante:

 

2.193.863 lei – aprox. 685.000 USD la cursul din 2011

2.200.000 lei – aprox. 647.000 USD la cursul din 2012

2.599.046 lei – aprox. 787 000 USD la cursul din 2013

1.649.431 lei – aprox. 499 000 USD la cursul din 2014

2.086.000 lei – aprox. 548 000 USD la cursul din 2015

==================================

3.166.000 USD

 

Nu mai dati bani la Little People pana nu devin transparenti TOTAL

 

Profitand de niste poze colorate cu bieti copii bolnavi de cancer, acesti doi panglicari au facut MILIOANE de euro in ultimii 10 ani din sponsorizari transformand Little People intr-un ONG care are venituri mai mari ca o adevarata afacere. Spre deosebire de ONG-urile cu staif din Romania )si sunt cateva), care isi publica datele financiare si proiectele pe care cheltuie banii incasati din donatii, Little People face ureche suta cand e vorba de transparenta. Nu e treaba mea daca ei fraudeaza asociatia insusindu-si bani. Dar ar trebui sa devina treaba ANAF-ului sau procurorilor daca cele de mai jos, rostite de un fost angajat al sotilor Rizvi se adeveresc.

In Cluj, presa nu scrie despre Little People, fiindca li se pare colegilor mei ca nu e politically correct sa te legi de o asociatie ce se ocupa de copiii bolnavi de cancer. Pai, pe asta se bazeaza si acesti doi soti, chiar si cand cer sponsorizari: pe mila pe care o declanseaza suferinta acestor bieti copii. 

Daca Liviu Alexa a scris despre asta acum 3 ani, acuzandu-i ca nu sunt deschisi la felul in care cheltuie banii, ei bine, acum a iesit la rampa un fost angajat, din cercul intim al conducerii Asociatiei, care s-a ocupat cu strangerea de fonduri de sponsorizare si care spune ceva mai mult decat am avut eu dovezi sa scriu, asumandu-si responsabilitatea celor declarate: Am vazut cum sotii Rizvi foloseau bani in scopuri personale”.

Daca as fi spus-o eu fara sa am dovezi, as fi fost pasibil de a fi acuzat de calomnie. Dar daca o spune Vlad Pop, acest om care a crescut si s-a maturizat practic alaturi de Shajjad si Katie Rizvi, tind sa ma aplec cu mai mult interes asupra spuselor lui.

Vlad Pop a trimis saptamana trecuta intregii prese locale un denunt pe care l-a facut la DIICOT Cluj si o reclamatie pe care a facut-o la ANAF.

Am discutat cu Vlad Pop imediat dupa ce am citit denuntul facut in atentia lui Mircea Hrudei, procuror cu experienta de la DIICOT Cluj. Si i-am reprosat lui Vlad Pop ca denuntul lui este valoros pentru un jurnalist, dar ca a oferit procurorilor prea putine date si prea generale despre fraude. Da, azi ii publicam denuntul acestui baiat, dar il publicam alaturi de opinia mea ca Vlad Pop este la fel de vinovat ca cei doi soti fiindca a tolerat ani de zile presupusele fraude financiare de care ii face vinovati pe sotii Rizvi, ba chiar a papat si a trait si el din acesti bani.

Sigur, e frumos pentru public si jurnalisti sa vezi ca un om din interior se decide sa scuipe tot ce stie in chip de razbunare. Dar pe mine m-ar interesa adevarata dimensiune a posibilei fraude financiare de la Little People. 3 milioane de dolari sunt bani, doamnelor si domnilor, si este important sa stim cum s-au cheltuit acesti bani dati cu incredere pentru o cauza nobila. Iar raspunsurile nu trebuie sa vina sub forma de pedefeuri si poze cu copii afectati de chemoterapie, ci cu date precise financiare si verificabile. 

Este important sa lamurim problema Little People, fiindca increderea companiilor ce sprijina acte de caritate trebuie sa ramana intacte.

Dar sa citim confesiunea lui Vlad Pop, facuta celor de la DIICOT, de cel ce a lucrat timp de 11 ani cu Little People si cei doi soti:

 

Doi misionari simpli, membri ai unei secte crestine, pusi pe munca la negru

 

„Colaborarea mea cu Asociatia Little People Romania a inceput inca din liceu, in anul 2003. Fondatorii asociatiei doamna Rizvine Lehoczky Katalin si sotul dansei domul Shajjad Hadier Rizvi sunt 2 membri ai unei sectei crestine “The Family” http://www.thefamilyinternational.org si tineau studii biblice la sediul lor de pe str. Calea Manastur 43B. Impreuna cu Rusu Oana Delia, alaturi de care eram intr-o relatie din 2002 am inceput sa participam la aceste intalniri biblice. Doamna Rizvine a terminat facultatea in Ungaria, iar Domnul Rizvi de origine indiana, cu parinti stabiliti in Marea Britanie, care abandonase scoala si s-a alaturat unui grup din ’The Family’’ care organizau piese de teatru sub numele de “Little People”. Impreuna au devenit misionari in Bosnia si au fost implicati in activitati oferite de “The Family” pentru refugiati. Au venit in Cluj-Napoca in 1995 si au inceput diferite activitati la centre de plasament, la Institutul de oncologie si in alte centre.

In 2005 cand am terminat liceul si am intrat la Facultatea de Arhitectura Cluj, sotii Rizvi ne-au propus mie si la Rusu Oana daca nu dorim sa-i ajutam ca voluntari, pentru activitatile de la Onco-Pediatrie cu copiii bolnavi de cancer si la un centru de plasament cu copii orfani. Ne-au propus sa ne plateasca la negru, un salar pentru toata implicarea noastra si mancare la sediul de pe Calea Manastur 42B.

 

Sotii Rizvi foloseau bani in scopuri personale, bani colectati din cutii de donatii”

 

Pana in 2009 am inceput sa ma implic tot mai mult in activitatile asociatiei alaturi de Rusu Oana si lucrand pentru strangerea de fonduri prin diferite campanii cu baloane, bratari galbene, concursuri de alergat si multe altele, iar Rusu Oana a ajutat la communicate de presa, relatii cu media si alte proiecte de pr. Pentru ca eram devotati si aveam rezultate bune la strangerea de fonduri, sotii Rizvi ne-au intrebat pe mine si pe Rusu Oana daca nu dorim sa locuim la sediul asociatiei si sa ne plateasca in continuare la negru. In 2009 ne-am mutat in camerele din mansarda, eu locuiam cu Miki Inoue (misionar din China) si Rusu Oana cu Orsi Kertesz (colega din Cluj). In tot acest timp am ajutat in continuare la strangerea de fonduri, la Magazinul Caritabil din Sigma Shopping Center, la cutiile de donatii din Cluj-Napoca, la organizarea de tabere, evenimente sportive si alte evenimente. In tot acest timp, am vazut cum sotii Rizvi foloseau bani in scopuri personale sau pentru cheltuieli personale deoarece nu trebuiau justificati la sponsori, bani colectati din cutii de donatii, bani de la Magazinul Caritabil, bani din campanii si de alti donatori individuali. Am criticat de nenumarate ori felul in care se foloseau banii si de aceea erau tensiuni intre mine si Shajjad Hadier Rizvi care era seful meu pentru strangerea de fonduri.

 

Vlad Pop – manager de strangere de fonduri

 

„Din 2011 domnul Rizvi ne-a intrebat daca nu doresc ca alaturi de Rusu Oana sa mergem in Bucuresti pentru 3 luni si sa ajutam intr-un proiect. Urma sa locuim in sediul Fundatiei RATIU de pe str. Ion Voda Viteazu 21, si sa fim angajati cu contract de munca si platiti cu 2000 lei per luna in cadrul unui proiect finantat de Swiss Grant, fond Elvetian. Rusu Oana ca sociolog si eu ca colector de fonduri. Eu eram manager de strangere de fonduri, raportam la domnul Rizvi si ma ocupam de cutii de donatii in farmacii, benzinarii Petrom si alte locatii, gasirea de sponsori, campanii cu bratari galbene, bandane si alte evenimente. Scopul final al proiectului Elvetian era sa adun 10.000 euro in acel an si sa maresc baza de donatori cu 1000 de contacte. La sediul din Bucuresti nu trebuia sa platim chirie, dar domnul Rizvi ne-a comunicat ca costurile legate de intretinere erau acoperite de bani care nu trebuiau raportati la sponsori, din banii proveniti din cutii de donatii, din campanii si alte surse. Pentru ca am reusit sa strang 30.000 euro, sa maresc baza de sponsori, sa sa triplez numarul de cutii de donatii si pentru ca aveam succes in campanii sotii Rizvi ne-au rugat daca mai putem ramane inca un an. Asa am ajuns sa traim 3 ani din Bucuresti, unde lucram si traiam cu Rusu Oana, pe care am cerut-o in casatorie la Brasov si planificasem sa ne casatorim in toamna anului 2014.

In 2014, cu ocazia Zilelor Internationale de lupta impotriva cancerului la copil, Cora Lujerului a aprobat ca intre 14-16 februarie putem avea o campanie cu bandane si bratari galbene prin care sa implicam comunitatea sa sprijine copiii de la Marie Curie, IOB si Fundeni.

Pe 14 februarie am fost primul sosit la Cora si in timp ce pregateam standul un agent de paza m-a agresat verbal si fizic si m-a amenintat minute in sir cu bataia imobilizandu-ma fortat, pentru ca el nu era informat despre campania noastra si noi trebuia sa ne strangem lucrurile. Am fost foarte afectat de agresiunea suferita, nu sunt obisnuit cu violenta.

Cand am raportat incidentul la seful de paza si la Directoarea Cora problema s-a solutionat si pana cand au venit cei 2 voluntari care ma ajutau, Cristian Oana(tanar supravietuitor de cancer) si Raluca Elena Ovaciu Calinoiu(voluntari Fundeni) am putut sa desfasuram campania. Cand m-am intors la sediu seara a inceput o cearta legat de cele intamplate cu Rusu Oana si sotii Rizvi care mi-au reprosat ca eu vreau sa fac reclamatie, ei doreau ca eu sa nu iau atitudine si sa nu fac nimic in legatura cu abuzul care mi s-a intamplat.

Intr-un e-mail le-am explicat ce s-a intamplat la Cora si i-am criticat, cu toti colegii inserati in mesaj pentru ca nu au luat nici un fel de masuri la acest abuz, imi intorc spatele si ca ma lasa singur daca vreau sa fac reclamatie, ei nu intervin chiar daca incidentul a avut loc in legatura cu munca pentru ei.

Tot timpul cat am lucrat pentru ei mi-au spus ca suntem o echipa, insa cand am avut o problema din cauza serviciului, mi-au intors spatele si nu m-au sprijinit deloc”.

L-au aruncat ca pe o… donatie stricata

 

„Datorita scandalului care a izbucnit din aceste motive intre mine, si sotii Rizvi care au implicat-o si pe Rusu Oana, pentru ca eram foarte afectat si zguduit emotional, am decis sa plec pe 15 si 16 la Brasov pentru a ma detasa de situatie si a gasii o solutie la aceasta problema. Cand m-am intors pe 16 seara, conflictul a luat proportii pentru ca sotii Rizvi au fost iritati de curajul meu de a le spune adevarul si ai critica in fata tuturor colegilor si au cerut sa vin la Cluj sa discut problema. Situatia din Cora se rezolvase, dar sotii Rizvi credeau ca Asociatia Little People era in pericol de a pierde un sponsor precum CORA si au inceput sa ma atace.

Intre 22-24 februarie cand am cerut zile de concediu pentru a veni in Cluj- Napoca si a gasii o solutie cu avocatul meu la abuzul produs de catre agentul de paza in CORA, domnul Rizvi a redirectionat apelurile numarului de serviciu 0756 084 331 catre Serghei Pinzaru. Pe 24 cand m-am intors la sediul din Bucuresti am observat ca domnul Serghei Pinzaru, ajutat de Rusu Oana au sustras abuziv documente personale si calculatorul MAC mini de pe care lucram. In 25 si 26 fiind in imposibilitatea de a lucra, le-am trimis un e-mail sotilor Rizvi si i-am criticat pentru atitudinea si comportamentul de care dau dovada. Pentru ca sotii Rizvi nu puteau sa piarda 2 oameni de baza in Bucuresti au reusit sa o atraga de partea lor pe Rusu Oana. Desi era persoana care ma cunoastea cel mai bine, ea a fost influentata de Katie Rizvi si m-a acuzat ca sigur am facut eu ceva rau la campanie, ca eu sunt acela mai revolutionar si sigur am sarit la scandal, ca vreau sa creez probleme intre CORA si asociatie si alte lucruri urate, parca era dusmanul meu, nu partenerul meu.

Datorita celor petrecute la Cora si a abuzurilor savarsite de sotii Rizvi, a faptului ca nu am fost deloc sprijinit cand am avut nevoie, am decis sa plec de la sediul Asociatie Little People din Bucuresti si sa o parasesc pe Rusu Oana dupa 12 ani de relatie.

In timpul comunicarii mele pe e-mail cu sotii Rizvi, in CC, am inserat toata echipa de voluntari si angajati din Bucuresti pentru ca toti sa stie ce fel de oameni sunt sotii Rizvi. Am considerat ca atat la bine cat sau la rau toti trebuie sa fim unul pentru toti si toti pentru unul, si ca problema mea putea sa fie problema oricarui dintre ei. Nu am vrut sa-i amestec pe ei in problema mea, dar tineam la ei, ii apreciam si nu vroiam sa fie inselati de sotii Rizvi sau sa-mi aud povesti dupa cele intamplate. Dupa plecarea mea din Bucuresti si datorita celor intamplate, Asociatia Little People a fost afectata atat financiar cat si din punct de vedere al voluntarilor. La scurt timp 10 din 15 colegi voluntari de la Marie Curie, IOB si Fundeni au plecat din echipa asociatie pentru ca au citit cele intamplate, au zis ca nu vor sa aiba de a face cu “afaceri bizare” si atidutinea sotilor Rizvi fata de mine a fost nedreapta, mai ales ca au lucrat cu mine 3 ani si m-au vazut un lider bun. Financiar au inceput sa aiba probleme cu banii pentru eu eram Manager de strangere de fonduri si ajutam la sustinerea activitatilor din Bucuresti din cele 3 spitale de oncologie. Cutiile de donatii nu mai erau golite, sponsorii nu mai erau contactati si au incetat sa nu mai doneze, iar campaniile nu mai erau organizate pentru ca voluntarii au renuntat sa se mai implice. Chiar in acel an, pentru ca Rusu Oana se ocupa doar de activitatile din spital, asociatia a trebuit sa inchida punctul de lucru de la sediul Fundatiei Ratiu si Rusu Oana a tebuit sa se intoarca la Cluj pentru ca nu au mai putut sustine activitatea ei la Bucuresti”.

Tot sotii Rizvi cu gura mare

 

„La finele lunii Februarie 2014 in timp ce inca eram angajat al Asociatiei Little People Shajjad Rizvi a facut o plangere in Bucuresti, la sectorul 4, acuzandu-ma ca am folosit bani in scop personal, ca am luat cheile si telefonul de serviciu. A urmat ca in data de 29.09.2015 sa primesc o citatie legata de o plangere de santaj din partea domnului Rizvi datorita unui mesaj pe care l-am trimis dansului si l-am rugat sa inceteze sa mai minta si sa vorbeasca de rau la prieteni sau companii pentru ca altfel am sa merg la presa si am sa spun adevarul despre toate lucrurile pe care le stiu despre cum el si sotia lui au foloseau banii in scop personal din asociatie. Pe 1 iunie Judecatoria Cluj-Napoca a decis in favoarea noastra, deoarece nu erau suficiente dovezi ca sa justifice acuzatia de santaj.

Plangerea la DICOT este a treia tentativa, de cand am plecat de la Asociatie, a domnul Shajjad Hadier Rizvi de a incearca sa ma atace si sa se razbune pe diferite cai pentru ca i-am facut de rusine in fata intregii echipe, am plecat din Bucuresti si am spus adevarul despre felul inca care foloseau banii din campanii in interes propriu sau pentru cheltuieli personale. Nisa Rizvi, fica domnului Rizvi, a postat pe grupul privat al Temerarilor (Tinerii supravietuitori de cancer) un mesaj despre mine in care zicea ca “it’s very very serious, and the guy is unstable”. Unul dintre tineri, prieten cu mine, mi-a scrisin privat informandu-ma de acest lucru.

In plus, un voluntar din Bucuresti mi-a spus ca a fost contactat de Rusu Oana si a fost atentionat sa aiba grija cu mine pentru ca sunt nebun, am folosit fonduri in scopuri personale si sunt periculos. Colegul meu m-a intrebat daca sunt bine pentru ca atitudinea Rusu Oanei a fost foarte urata si el ma stia ca fiind un om bun. Pe data de 16 martie 2016 Dan Isai, CEO Salad Box mi-a transmis un mesaj prin care ma intreba ce se intampla pentru ca Emi Schipor, trimis de Shajjad Rizvi, a avut o intalnire cu el si i-a spus ca sustrag fonduri si folosesc in scop personal, ca sunt nebun, ca au procese cu mine la judecatorie si ca nu ar trebui sa aiba incredere in mine. Salad Box nu a fost singura companie la care Emi Schipor, Rusu Oana, Shajjad Rizvi si alti membrii ai Asociatiei Little People au mers si m-au vorbit de rau. Inca de la 10 prieteni din companii am aflat ca am fost vorbit de rau de catre unul dintre membrii Asociatiei Little People.

Imi pare rau ca situatia de la Asociatia Little People Romania a degenerat in acest fel. Toate cele intamplate de la plecarea mea sunt motive de ura si razbunare din partea sotilor Rizvi. Argumentele din scrisoarea de desfacere a contractului de munca sunt cusute cu ata alba, lucru pe care l-au spus si avocatii si l-am observat si eu. Atitudinea colegilor si a sotilor Rizvi intristeaza mai ales ca am lucrat 7 ani, m- am dedicat trup si suflet misiunii.

10 iunie 2016

Vlad Pop”

 

Cum a raspuns recent Little People? Penibil

 

Drept la replica al Asociatiei Little People

 

Stimată redacție, stimate autor al articolului, Liviu Alexa, 

 

Cu referire la afirmațiile denigratoare publicate la data de 09.11.2016 de către publicația Ziar de Cluj, Asociația Little People transmite următoarele: 

 

Faptele ne reprezintă.

 

Anul 2015 în cifre: Am lucrat cu 167 voluntari, 9 specialiști psihologi și psihopedagogi, 8 centre oncopediatrice din 5 orașe: București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara și Târgu Mureș.

 

Am ajutat 1925 copii și adolescenți, beneficiari ai programului de suport pentru pacienți (vârsta medie: 9 ani, cea mai frecventă vârstă: 10 ani), am organizat 2426 activități pentru copii si 38 sesiuni de training pentru voluntari. Am avut 31 de evenimente și campanii locale. Tot anul trecut, 322 tineri supraviețuitori de cancer au participat la 3 evenimente naționale “Temerarii” și la primul seminar național despre efectele pe temen lung ale tratamentului oncologic. Am realizat 2 campanii naționale de conștientizare și numeroase campanii locale.

 

Pe lângă proiectele noastre consacrate pe care le desfășurăm (www.thelittlepeople.ro) ne ocupam și de proiecte de renovare a spațiilor de joacă pentru acești copii din spitale pentru asigurarea unui mediu plăcut și sigur. În perioada la care faceți referire din bugetele noastre publicate, am renovat departamente și zone de terapie și joacă pentru copii sau am creat altele noi în Iași, Cluj, București, într-un total de 7 spitale.

 

Transparenţă şi responsabilitate 

 

Asociația Little People, ca organizație non-guvernamentală, este parte a societăţii civile şi joacă un rol important în soluţionarea problemelor sociale asumate precum îmbunătățirea calității vieții copiilor și a tinerilor bolnavi de cancer, prin oferirea unor intervenții psihologice specializate, pe toată perioada spitalizării și după finalizarea tratamentului, contribuind astfel semnificativ la creșterea ratei de supraviețuire a acestor copii și tineri.

 

Ne cunoaștem și ne-am asumat obligaţia de a fi transparenți, onești, responsabili, accesibili, si respectuoși faţă de valorile etice, furnizând informaţie veridică si demonstrând transparență și corectitudine în procesul administrării banilor obținuti, fără nici un abuz de mijloace publice în scopuri personale. 

 

Tocmai din aceste motive, suntem profund mâhniți de afirmațiile articolului publicat de către dumneavoastră. Consecințele acestei exprimări se rasfrâng indirect asupra beneficiarilor programelor noastre. 

 

Asociația este responsabilă pentru deciziile luate în faţa donatorilor şi a legii şi, în egală măsură, în faţa beneficiarilor noștri.

 

Noi suntem deschiși şi onești în relaţiile cu donatorii, demonstrând transparența prin furnizarea tuturor informațiilor solicitate de către acestea (inclusiv cele de natură financiară), conform fiecărui contract de sponsorizare în parte, înregistrat oficial în actele companiei. 

 

Pentru beneficiari şi publicul larg, prezentăm periodic, dări de seamă asupra activităţii noastre şi despre modul în care sunt gestionate resursele noastre. Rapoartele narative şi rezumatele financiare anuale sunt publice şi disponibile pe website-ul asociației: www.thelittlepeople.ro/doneaza   

 

Asociația Little People își îndeplinește toate obligațiile din punct de vedere legal, organelor abilitate aparținând statului.

 

Pentru activitatea nostră, Asociația Little People a obținut numeroase premii www.thelittlepeople.ro/premii dar cel mai mare dar vine – de la fiecare caz în parte, în care am reușit să dăruim speranță și viață în plus copiilor și tinerilor bolnavi de cancer. Tinerii supraviețuitori de cancer sunt dovada pentru fiecare copil bolnav aflat în tratament activ, că experiența luptei împotriva cancerului nu este un sfârșit de drum, precum și drumul nostru alături de ei care continuă.

 

 

Katie Rizvi – fondator Asociația Little People România

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *