Un proiect din fonduri norvegiene, în valoare totală de aproape 4 milioane de euro, desfășurat în ultimii doi ani și jumătate, ar fi trebuit să ajute la integrarea romilor din Pata Rât în societate prin mijloace complexe, plecând de la educație și culminând cu cireașa de pe tortul acestui proiect, cumpărarea de locuințe sociale și mutarea romilor de la Pata Rât în aceste locuințe, contra unor sume modice. Pe hârtie, lucrurile sunt foarte generoase, raportările arată minunat, însă realitatea din teren pare neschimbată. Romii de la Pata Rât sunt la fel de săraci, barăcile în care stau sunt la fel de insalubre, nu au apă curentă, toalete, iar la finalizarea proiectului din bani norvegieni, nici nivelul lor cultural nu pare a se fi schimbat. De altfel, întrebați, la fața locului, romii din cele 4 comunități din preajma rampei de gunoi declară cu toții același lucru: că au primit, într-adevăr, lemne iarna, unii sobe, alții și materiale de construcții, că s-a auzit de suma de 20 000 de euro pentru fiecare dintre cele 4 comunități, unii spun că au auzit vag că s-ar fi făcut și proiecte culturale, dar cam atât.
Gabriella Tonk, manager de proiect în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, a explicat pentru Ziar de Cluj care au fost demersurile și realizările din cadrul acestui proiect, pentru ce s-au cheltuit cei aproximativ 4 milioane de euro:
„Promotorul principal al proiectului pe fonduri norvegiene Pata-Cluj este Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, cu partenerii: Habitat for Humanity Cluj, Fundația AltArt și Asociația Comunitară a Romilor din Coastei.
Este un proiect foarte mare, care s-a derulat timp de doi ani și jumătate, și a cuprins practic toate sectoarele incluziunii sociale: educație, ocupare, sănătate, asistență socială, asistență familială, servicii juridice, acces la acte de identitate, acces la drepturi sociale, artă și cultură – au fost foarte multe activități, workshop-uri pentru copii și tineri, 1540 de participanți la evenimente artistice, 98 de activități culturale ca și workshop-uri, unde au participat copii, tineri din Pata Rât, 3 300 de participanți la evenimente culturale. Cifrele sunt foarte mari pentru că am organizat, de exemplu, «Pata Cluj avem talent!», un talent show.
Au fost și intervenții concrete în comunitate, de îmbunătățire a condițiilor de locuit, au primit și materiale de construcții; era un proces de bugetare participativă, aici aveam câte o sumă care era aceeași pentru fiecare comunitate, Cantonului, Dallas, Coastei și Rampă, care era de 20 000 de euro, și oamenii din comunitate împreună trebuiau să decidă pentru ce sunt cheltuiți banii. Pentru că era suma alocată pentru nevoile comunitare, nu era posibilitate de asistență financiară familială, pentru că regulamentul fondurilor norvegiene nu permite acest lucru, dar erau nevoi la nivel comunitar și atunci oamenii sau votau sau decideau pur și simplu la ședințe comunitare. Astfel, în unele comunități s-au achiziționat lemne de foc pentru iarnă și fiecare familie a primit lemne pentru încălzire, în alte comunități s-a votat îmbunătățirea barăcilor, materiale de construcții sau o sobă, aici lucrurile difereau de la o comunitate la alta, pentru că comunitățile, ca, dimensiune, nu sunt la fel, sunt diferite, și atunci comunitățile mai mici puteau să beneficieze de mai multe lucruri, cele mai mari de mai puține lucruri, dar suma era egală pentru fiecare comunitate, era important ca oamenii să nu fie niște simpli recipienți ale unor ajutoare materiale, ci să poată să decidă ei ce au nevoie și, în funcție de nevoile lor, să fie și o cooperare între oameni, cu tot procesul de decizie; deci și procesul era important, nu numai că au primit ceva la final.
Pe strada Coastei, de exemplu, oamenii au cerut ca contoarele electrice să fie separate, acolo asta s-a făcut, deci erau nevoi diferite și intervenții diferite în comunități. Am lucrat în mod direct cu 169 de familii care au beneficiat de diferite servicii, ca management de caz, și asta însemna că cine avea o problemă putea să vină la asistenții noștri sociali și la psihologi și atunci i se făcea o evaluare a nevoilor, a resurselor familiei, se făcea un plan de intervenție și se acționa pe diferitele nevoi ale familiei – asta putea să însemne dificultăți la școală sau probleme medicale, nevoie de intervenții medicale specializate pentru oameni fără asigurare – sau chiar și cu asigurare – sau în caz de deces în familie sau probleme în creșterea copiilor, de orice tip. În cadrul managementului de caz s-a făcut o mediere către serviciile juridice, de consiliere juridică, și când oamenii aveau nevoie de sprijin juridic aveam program de consiliere la unitatea mobilă din Pata Rât. Toate aceste servicii erau oferite pe teren, eram mai multe echipe, din diverse domenii, care lucrau efectiv pe teren.
Am mai avut programul de școlarizare pentru copiii din Rampă, care altfel nu au acces la școală; ei sunt școlarizați în totalitate de noi, asta înseamnă că colegii mei se duc zilnic și acum, după finalizarea proiectului, la 6 dimineața se duc zilnic în Rampă, trezesc copiii, părinții, adună copiii, îi duc la centrul de zi «Țara minunilor» din cadrul Primăriei (deci Primăria oferă practic locul, centrul de zi pentru desfășurarea activității), la Țara Minunilor în fiecare dimineață fac duș, sunt condiții de igienizare acolo. Își schimbă hainele, sunt 16 copii anul acesta înscriși, iau micul dejun și pleacă către școlile din Cara și Cojocna; după frecventarea școlii, la prânz se întorc la Țara Minunilor, iau acolo masa de prânz și după-masa participă la activități educative și pe la 4 după-masa sunt duși acasă.
Asta era cea mai defavorizată comunitate, de unde nu era niciun copil înscris la nicio școală și noi am înscris copiii care trebuiau înscriși la școală pentru că aveau vârsta școlară. Pe restul copiilor din comunități i-am înscris în programele culturale de tineret, activități extrașcolare făcute de AltArt, ateliere creative, ateliere de teatru de păpuși, de pictură, de story-telling, de dans, coregrafie, campionat de fotbal; au fost 91 de activități, noi îi duceam cu microbuzul, aceste evenimente aveau loc în oraș, ideea era ca copiii să iasă cât mai mult din Pata Rât și să participe alături de alți copii din Cluj. Sunt 3 300 de participanți la evenimente culturale.
Avem și programul șansa a doua, cursuri pentru copii care nu au fost înscriși la scoală la timp și sunt depășiți de vârstă.
Pe componenta de ocupare am mediat 70 de locuri de muncă în toate domeniile, au fost și calificate și necalificate, la fabrici și în servicii ca și construcții, vânzări, curățenie. Sunt 35 de tineri care au participat la cursuri de calificare în domeniul construcțiilor prin Fundația Habitat și, revenind la asistența juridică, 40 de cazuri în instanță pentru înregistrare tardivă, la acestea e destul de complicat pentru că cei care nu au certificate de naștere, nu au pentru că nici mamele, nici bunicii nu au avut și trebuie luați în unele cazuri de la bunica, mama, copil. Acestea au fost, până nu demult, procese în instanță. S-a schimbat, între timp, anul trecut, legea și deja se poate face pe cale administrativă, deci perioada se scurtează, dar până acum procesele durau cel puțin un an. S-au făcut 308 de buletine provizorii pentru cei care nu au adresă și definitive pentru cei care au adresă. 297 de persoane au beneficiat de consultații medicale.
A fost un efort extraordinar de mare și cu o echipă mare care să poată implementa acest proiect; în echipa de implementare am fost în jur de 35 de profesioniști, la care se adaugă echipa financiară administrativă.
Pe de altă parte, nu s-au cheltuit toți banii, valoarea totală a proiectului o să fie în jur de 3 milioane și jumătate, deci nu s-a ajuns la absorbția totală a fondurilor, dar valoarea finală o să o putem da la decontarea finală a proiectului.
În cazul familiilor care se vor muta în cele 35 de case, s-a făcut o selecție foarte complexă, am folosit un set de criterii mult mai temeinic decât cele folosite de Primărie la selecția familiilor pentru locuințele sociale ale Primăriei și practic au fost selectate familiile care se pot autosusține.
Proiectul s-a încheiat și noi ceea ce continuăm este asistența celor 35 de familii. Oamenii, vecinii sunt îngrijorați, dar ideea e că noi am făcut o selecție foarte riguroasă și echipa de management de caz rămâne și este finanțată în continuare din fondurile proprii ale ADI-ului și o să ofere asistență în continuare familiilor pentru prevenirea problemelor care s-ar putea ivi în viața familiilor după mutare.
Avem un contract de închiriere cu familiile, care au niște prevederi foarte stricte în ceea ce înseamnă că, în cazul în care ei nu respectă acest contract, atunci o să fie reziliat contractul; ideea este să prevenim această situație.
Dacă cineva vrea să își schimbe locul de munca sau trebuie să facă transferul de la o școală la alta sau are orice fel de nevoi sau probleme, atunci o să fie asistat, familiile or sa fie asistate regulat, săptămânal în prima fază după mutare și practic cred că succesul acestui proiect va depinde în foarte mare măsură de comunitățile care primesc familiile, pentru că familiile au depus foarte mult efort ca să obțină locuințele și ei doresc să fie integrați în societate, altfel nu și-ar fi depus dosarul. Dar acum depinde și de vecini, ce șansă acordă acestor familii, ce șansă acordă relațiilor de vecini, daca sunt curioși de ei ca și persoane, daca nu vor fi primiți și stigmatizați în continuare ca cei care vin din Pata Rât.
Componenta cea mai importantă a proiectului a fost aceasta de locuire, dar a durat foarte mult și am lucrat cu foarte mulți experți, cu UBB, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, pentru elaborarea sistemului de criterii și sistemului de accesare a locuințelor sociale, deci și din punct de vedere metodologic proiectul aduce rezultate importante în domeniul asistenței sociale. Chiria de 100 de lei reprezintă asigurarea casei, taxe și impozite și cheltuieli de mentenanță, pentru că ADI-ul nu poate avea profit si practic primul interes este al proprietarului, ca să își mențină proprietatea în starea în care se află acum. Nu o să fie permise modificări la imobile și oamenii nu trebuie să-și facă griji că or să crească și or să fie anexe, pentru că nu o să fie permis.”
Ce spun romii de la Pata Rât?
Romii de pe strada Cantonului, intervievați de Ziar de Cluj asupra ajutorului pe care l-ar fi primit prin intermediul acestui proiect, a acțiunilor culturale sau educative la care au participat, au declarat:
„Ne-au adus niște sobe și materiale de construcții! Sobe nu cred că la toate familiile le-au dat! Care au vrut, sobe, care au vrut, materiale de construcții! Cu copiii, aia nu ei, aia Primăria, cu copiii, grădinița! Este microbuz! Ajută, nu-i problemă, că noi, știți cum e!”
„Habitat-ul nu ne-a ajutat pe noi cu absolut nimic! Au dat, uite ce ne-au dat! Tabla asta de pe casă și 10 scânduri și 4 grinzi! Atât ne-au dat! Ce au putut ei declara? Astea-s vorbe goale! Unde să fie duși copiii să facă duș? Unde să facă? Aici, pe Cantonului? Domnule, hai să fie, grinzile și scândurile! Copilul meu a luat cu 5 lei bucata și 10 bucăți, cât sunt? 50 de lei! Eu sunt om în vârstă, pensionar. Când au venit ei au adus scândurile și 10 bucăți de tablă! Pe 10 ani s-au dat banii europeni! Aici școala a planificat mașinile pentru școală. De la școală. Școala dă, nu ei! Le dă un corn sau un lapte. Auzi, domnul meu, acum, eu sunt om bătrân. Cine au făcut proiectele acelea, cine au luat banii aceia, nu-s aici! Nu stau aici! Și când au venit, s-a făcut un tabel: ție îți dau 10 scânduri, ție îți dau 10 pleuri de acoperit și, cu asta…! Ăștia au fost vorbe goale! Cine a declarat de proiecții de filme și teatru v-a declarat pe minciuni! Acum, eu, de 10 ani stau aici, avem termopan de la Europa austriacă, ne-au făcut ei, olandezii și austriecii! Noi avem un contract pe asta, pe termopan! În fiecare an se face un contract de închiriere pe termopanul pe care îl am!”
„Da, dar nu aici, proiectele s-au făcut într-adevăr, dar sus în Pata! Și de aici de la noi au fost invitați mulți la proiectele lor! Ce s-a făcut, s-a făcut la Pata. Doar că și noi am fost invitați la proiectele lor, dar oamenii nu au fost interesați. Nu au fost interesați pentru că fiecare aveau alte treburi, alte treburi de făcut, nu aveau timp pentru așa ceva! Cu apartamentele, avem familii aici care s-au înscris. Chiar și eu m-am înscris, sunt pe locul 18, mă mut în Apahida. Criteriile erau mai bune ca la Primărie! De exemplu, la mine era venitul minim garantat, care trebuie să-l ai și trebuie să-l aibă orice familie, fetele să fie la școală. Două fete am, sunt la Liceul Tehnologic Samus amândouă și mai bune erau criteriile la ei ca la Primărie! Avem dosar băgat și în Primărie și pe dosarul de la Primărie sunt pe locul 206, cu aceleași criterii. Și aici sunt pe 18. La Apahida va fi chiria de 100 de lei pe lună, dar în suta aia de lei se include și impozitul de pe casă și asigurarea pe casă, deci e fondul acela de chirie. Plus, după aceea, cheltuielile! Cât consumi, plătești! Ca orice om! Asta dacă vrem să ne integrăm în societate. Că, dacă nu, putem sta tot așa în barăci, unde stăm de 18 ani!
S-au făcut comun, și educative și tot, dar, pentru locuințele sociale, au depus dosare și oamenii de aici. Acolo s-au făcut și proiecții de film, de teatru, s-a făcut și părculeț pentru copii în zona aia. Bineînțeles, în zona aia e asociație, de aceea au puțin mai mare prioritate, e Asociația Pata Cluj. Aici, pe Cantonului, noi nu suntem încă asociație, nu am ajuns încă la o înțelegere cu oamenii de aici, să ne unim! Acolo sunt în jur de 50 de familii și aici sunt 180 de barăci și tot e în creștere, în creștere! Vin din Cluj! Care, cum îi scoate afară, îi evacuează, îi trimite pe Cantonului! Primăria îi aduce aici! Primăria nici nu mai vrea să recunoască, deși avem un acord cu Primăria și cu organizațiile care au făcut aceste termopane, Primăria nici nu mai vrea să recunoască că ei ne-au mutat aici! Aia e problema! Și nu își asumă răspunderea Primăria! Și canalizarea, deși, uitați unde e tubul de canalizare, noi nu avem toalete, nu avem nimic! Avem niște toalete ecologice, pe partea aia unde suntem, vreo 10-15 familii la una! Și nu vin golite permanent, că vin golite o dată pe lună sau o dată la două luni!
După câte am înțeles, proiectul or să încerce să-l continue! Ce am înțeles, că acum momentan s-au făcut 35 de locuințe, vom vedea cum se adaptează oamenii în societate, cum pot să facă față și vor continua proiectul! Se vor mai face! Se vor mai cumpăra! Eu lucrez la Organizația Desire! Eu știu despre ce e vorba, dar eu sunt opusul lor! Eu nu m-am înțeles niciodată cu ei, cu ZMC ADI! ZMC-ul cu organizația de sus, Pata Cluj, împreună au făcut și evenimentele și…! Doar că oamenii de sus, de la Pata Cluj, care și-au depus dosarul, nu aveau dreptul să facă o evaluare pe bază de criterii sau pe bază de problemele oamenilor, pentru că și ei erau implicați în aceeași problemă! Atunci, dacă făceau evaluare, își dădeau numai lor!
Știți care e problema? Toată comunitatea asta, de la început nu s-a știu de fondul lor! Nu s-a știut de fonduri! Au venit în 2016 cu o discuție că au ceva bănuți pentru nevoi de urgență. Acei bănuți erau în valoare de 20 000 de euro pentru fiecare comunitate. Și, să le cumpere la oameni ceea ce voiau. Eu totdeauna am susținut ca pentru oamenii de pe Cantonului să reușească să obțină un teren. Pentru că oamenii aceștia sunt cei mai nesiguri, față de comunitatea Dallas, față de comunitatea Coastei. Și ziceau că nu se poate. Ulterior au ajuns la o înțelegere cu oamenii, le-au cumpărat scânduri sau o sobă. Ok, s-au dus cei 20 000 de euro! După aceea, prin colegi, prin discuții, am auzit că plafonul lor era de 2 milioane de euro și au mai accesat încă un milion 80 de mii de euro. Alea erau 3 milioane și ceva. Și, la finalizare de proiect, când s-a făcut anul acesta, la Hotel Napoca, era afișat 4 milioane de euro, pentru că au mai luat un milion, că nu le ajungea să acopere cheltuielile pentru case. Casele pe care le cumpără. S-au împărțit în toate comunitățile. Oamenii care au vrut să își depună dosarul, ne-am dus, ne-am băgat dosare, s-au evaluat. Oamenii muncesc la Rosal, la Brantner, la gunoi, fiecare alte joburi! Dar, majoritatea, când e vorba de romi, acela e punctul lor de lucru: mătură sau gunoi! Pentru că, în altă parte, nu avem loc! Sunt oameni care lucrează cu salariul minim pe economie! Toți sunt romi! Avem și maghiari, care au crescut aici, au copilărit aici cu noi, deja poți să-i numești romi, că și aceia, dacă merg undeva să se angajeze și se află că stau pe Cantonului sau în comunitatea Pata, nu-i mai angajează nici dracul! Avem buletine provizorii și, când vrem să ne angajăm și mergem să le arătăm alea, vai, nu, ne pare rău! În afară de gunoi și de mătură, nu ne ia în altă parte!”
„De banii ăia? Cu ăia nu s-a făcut nimic! S-au îmbogățit alții! Dumneavoastră știți de banii ăia? Păi, noi de unde să știm? Noi știm de 20 000 de euro! Banii care s-au dat pe materiale! Unde au ajutat oameni să se angajeze? Asta e o măgărie de capul lor! Nu e adevărat! Autobuz într-adevăr, că vine dimineața și duce copiii la școală! Dar ce activități?!”
„Am auzit că s-au adunat 4 milioane de euro. Două milioane pentru activități sportive și două milioane pentru case. S-au adunat 4 milioane de euro pentru toată lumea, nu numai pentru alea 32 de familii. Iau fonduri și se spală pe cap cu ei! Și acum s-au primit de la norvegieni banii ăia, din care s-au construit ceva locuințe, dar nu s-au făcut ca o casă normală, din BCA, s-au făcut din lemn cu polistiren! Păi, dacă tot ai primit banii ăia și vrei să faci o casă, fă-o cum trebuie, domnule! S-a făcut o parte și ceilalți îi bagă în buzunar și tot așa!”
Romii din Dallas, Coastei, cei care locuiesc în apropierea rampei, au declarat că nu s-a făcut nimic pentru ei din banii norvegieni:
„Nimic! Nu au făcut nimic! 4 milioane de euro? Păi la 4 milioane de euro trebuiau să facă, nu mai trebuiau să fie barăci! Noi aici lucrăm, de pe rampă, unde să ne ajute să ne angajăm?! Unde să le dea la copii de mâncare dimineața? S-a dat o săptămână! Unde buletine? Noi avem buletine provizorii, ni le-am făcut noi! Banii sunt la ei, nu sunt la noi! Au luat lemne, când au venit cu paleții! Asta a fost de două ori! Lemne și, când mai sunt niște probleme de rezolvat, ne mai ajută! Dar unde-s banii, 4 milioane de euro? Ce scrie acolo totul e fals! Ce afaceri să ne sprijine să facem? Noi mergem în rampă și colectăm pet-uri! Facem 80-90 de lei pe zi! Mâncare nu le dă la copii, le dă un corn și-un lapte. Și și acela, mucegăit! Unde-s 4 milioane de euro?”
„Înseamnă că noi nu știm! Să vă spun, cui fac? Lor! Ei, de ei! Oamenii, care au luat bănuții! Noi nici nu știam până acum! Unde persoane angajate? Unde suntem angajați? Noi mâncăm din gunoi, din rampă! Au făcut ei proiecții de film? Avem noi cumva teren de fotbal? Uitați care e terenul de fotbal! În mijlocul drumului, acolo se joacă copiii! Noi ne ducem singuri copiii la școală! Nu știm de unde apar atâtea! Apar și dispar! Unde sunt atâția bani? Și ajutoare, și care vin, unde sunt? Cine le-a văzut? Le-au dat aici, la module, lapte praf și pampers! Și sobe și tot le-au vândut! Știm noi!”
„Nu ne-a dat nimeni nimic, domnule! Nu au ajutat nimic! Ce au ajutat, că au adus în iarnă niște lemne, câte-un palet de lemne! Atâta! Brichetele alea! Au făcut buletine dintre ele, care nu au avut, s-au mai făcut! Dar nu ei au făcut, Primăria a făcut, nu ăia care au fost cu proiectul, cu banii! Ei au zis că-s 20 000 de euro! Unde-s banii ăștia? S-au băgat la ei în buzunar! Și-au luat mașini! Oamenii care au participat, ăștia mai mari ca noi, noi nu avem cuvânt sau acces la bani! Nu ne-a luat măcar o pită la copii!”
Așadar, la modul concret, romii din toate cele 4 comunități declară că au primit în câteva rânduri lemne și materiale de construcții. Cele 35 de apartamente cumpărate sunt iarăși lucruri palpabile. În rest, în privința acțiunilor culturale, educative, medicale, de ocupare etc., majoritatea romilor declară că nu au auzit de ele sau că nu au participat. Sau că ar fi auzit de la cineva, dar că nu au văzut cu ochii lor. Coroborate, declarațiile locuitorilor de la Pata Rât nu se contrazic. În plus, se suprapun veridic și peste realitatea cruntă de la fața locului: sărăcia și mizeria domnește în continuare peste comunitatea din Pata Rât. Banii norvegieni au trecut, dezastrul a rămas!