Din oras

Anul nou bizantin a fost marcat la Muzeul Etnografic ca o "intoarcere la casa bunicilor"

Un eveniment frumos si curat, asemeni celor din satul romanesc traditional a avut loc duminica dupa masa la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET). Sarbatoarea Indictionului, Anul Nou Bizantin a fost marcata cu un serviciu religios sustinut de parintele Dinu Criste, un recital de muzica veche bizantina, recitaluri de muzica populara sustinut de Ansamblul Cununa Transilvana, de horitori din Ceanu Mare si Boian. 

Potrivit vechiului calendar folosit in spatiul romanesc pana in secolul al XVIII-lea, 1 septembrie era ziua de inceput a noului an, iar vechile vechilor credinte spun ca in aceasta zi Dumnezeu a inceput sa faureasca lumea. 

„Numerotarea acestui an era facuta „de la zidirea lumii” sau „de la Adam”, iar anul care are ca inceput ziua de 1 septembrie era numit si Anno Mundi (Anul Lumii), spre deosebire de Anno Domini (Anul Domnului), numerotat de la nasterea lui Isus Hristos. Sarbatoarea era tinuta pentru evitarea furtunilor, inundatiilor, cutremurelor si altor catastrofe naturale, iar de femei pentru fertilitate si pentru nastere usoara. Era, de asemenea, interzisa inceperea unor constructii noi in aceasta zi, existand credinta ca acestea se vor prabusi”, au precizat oficialii MET, gazdele evenimentului, alaturi de CJCPCT (Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale), Grupul Sf. Ioan Damaschin si Biserica din Deal. 

S-au strans la sarbatoare peste 1.000 de persoane.

„Au fost surprinzator de multi oameni care au venit la evenimentul noastru si am apreciat mult media de varsta a participantilor.Au fost si persoane in etate, dar si multi tineri si copilasi care la un moment dat rasturnau toate claile de fan si zburdau printre casele muzeului. Cred ca asa ar trebui sa arate un muzeu al satului, sa fie ca o intoarcere in casa bunicilor”, a declarat parintele Dinu Criste, cel care slujeste in Biserica lui Horea din acesta vara.

 

Programul sarbatorii de duminica a inceput cu un moment sustinut de horitori din Ceanu Mare si Boian, precum si de un grup de sateni din Negreni, dupa care a inceput serviciul religios sustinut de parintele Criste. 

Sarbatoarea de ajun de An nou 7523 a continuat cu un recital de muzica bizantina, sustinut de Grupul Sf. Ioan Damaschin si apoi cu un concert la orchestrei de muzica populara Cununa Transilvana. Intre interpreti s-au numarat Viorica Manastire, Maria Golban Somlea, Florian Rosan, Marana Morcan, Amalia Codorean Chindris sau Marinela Zegrean Istici.

 

Intre invitatii care au contribuit la reusita manifestarii s-a numarat si maestrul in arta culinara Vali Coman, de la emisiunea Big Boletus.

Preotul Dinu Criste s-a aratat multumit ca intuitia sa de a reinvia un asemenea obicei s-a dovedit buna, dovada fiind asistenta atat de numeroasa, „chiar daca aceasta traditie nu s-a mai tinut de 250 de ani”. 

„Este ceea ce ne-am propus cand am pornit acest proiect, pentru ca biserica ar trebui sa functioneze ca un conservant, sa ajute la regasirea si reconstituirea a tot ce a mai supravietuit din traditiile si obiceiurile populare. Inca de la prima liturghie au inceput sa vina la Biserica lui Horea oameni din tot Clujul, ba chiar am avut surpriza sa constat ca vin si persoane din Turda.  In biserica intra cel mult 120 de oameni, dar ne bucuram de tot spatiul in aer liber pe care il avem in jur”, a marturisit parintele Criste. 

Pe langa slujbele de duminica, biserica gazduieste si colocvii, organizate cel putin o data pe luna. Daca in 27 iulie parintele a moderat conferinta „Poluarea spirituala si dezastrele ecologice”, avandu-l ca invitat pe conferentiarul Avram Fitiu de la USAMV, urmatorul eveniment de gen il va aduce in fata publicului pe Teofil Lungu, de la Clinica de Chirurgie Maxilo Faciala din Cluj, care va vorbi despre medicament, „atat in sensul duhovnicesc, cat si in viata de zi cu zi”.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *