Din oras

Biserica Manastirii Nicula, o "urgenta" pentru Ponta, care a alocat bani din Fondul de Rezerva al Guvernului

La sfarsitul saptamanii trecute, Guvernul a alocat mai multor lacasuri de cult din tara, printre care si Manastirea Nicula, 6 milioane de lei din Fondul de Rezerva al Guvernului. Finantarea a venit exact dupa ce Victor Ponta a vizitat manastirea din judetul nostru, in 15 august. Staretul manastirii, arhimandritul Nicolae Moldovan, spune ca primul ministru a intrebat de nevoile financiare ale lacasului de cult si s-a oferit sa ajute manastirea.

Din cei 2 milioane de lei alocati judetului Cluj, un milion va intra in conturile Manastirii Nicula, si un milion in cele ale Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului.

Staretul Nicolae Moldovan spune ca banii vor fi folositi pentru continuarea lucrarilor la biserica noua a manastirii.

Arhimandritul recunoaste ca, desi Manastirea Nicula  a cerut bani si in anii trecuti, nu a primit. Dupa vizita electorala a lui Victor Ponta, de Sfanta Maria, manastirea de langa Gherla s-a ales, insa, cu o alocare substantiala de bani din Fondul de Rezerva al Guvernului, care este destinat situatiilor de urgenta.

Biserica de la Nicula, o “urgenta” pentru Ponta

Victor Ponta a considerat, cu ocazia vizitei facute la Manastirea Nicula in 15 august, ca finalizarea noii biserici este “o urgenta”, din moment ce a alocat acesti bani. Totusi, staretul spune ca aceasta va fi gata abia peste cinci ani, in ritmul in care inainteaza lucrarile.  

“Banii sunt dati pentru biserica noua, si noi vom arata ca acesti bani vor fi folositi acolo”, a spus staretul Nicolae Moldovan.

“Am mai depus si anii trecuti cerere de finantare, dar nu am obtinut.  E nevoie de multi bani, pentru lucrarile de exterior si interior, pictura. Ca manopera, mai dureaza, probabil, cinci ani pana la finalizarea lucrarilor”, a mai declarat arhimandritul.

Cat priveste intalnirea cu Ponta, staretul manastirii recunoaste ca primul ministru s-a interesat cu privire la nevoile lacasului de cult.

“Am vorbit, m-a intrebat ce lucrari mai avem. A fost o discutie, eu i-am dat un deviz de lucrari si pe urma a spus sa asteptam, sa vedem ce se intampla”.

Anul acesta, manastirea Nicula a solicitat de la Guvern o finantare de patru milioane de lei.

In Hotararea de Guvern semnata de Victor Ponta se arata ca cele 6 milioane de lei vor fi impartite si la Centrul Eparhial Iasi si Manastirea Tismana, din judetul Gorj.

Documentul mai precizeaza ca Secretariatul General al Guvernului va avea ca responsabilitate, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, controlul modului de utilizare a sumei alocate, conform prevederilor legale. Hotararea de Guvern nu specifica insa motivul pentru care a fost alocata aceasta suma, desi, conform legii, fondul de rezerva al Guvernului este destinat situatiilor de urgenta.

Foto: ziuadecj.realitatea.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *