Din oras

Anomaliile din Cluj-Napoca: o stradă este în același timp și urbanizată și agricolă. Cum s-a ajuns la această situație aberantă

Un clujean care deține un teren de 600 mp pe strada Dropiei nr. 32 se consideră nedreptățit de faptul că nu poate ridica nicio construcție pe parcela respectivă, deși în jurul său este plin de imobile. Deși a solicitat Primăriei Cluj-Napoca să modifice Planul Urbanistic General astfel încât să beneficieze de aceleași drepturi ca vecinii săi, administrația publică locală i-a refuzat ferm plângerea prealabilă depusă recent. Cum s-a ajuns la această situație apartent aberantă?

Vechiul Plan Urbanistic General (PUG), valabil până în 2014, a permis proprietarilor de terenuri de pe strada Dropiei să construiască imobile cu regim de înălțime redus. Odată cu aprobarea noului PUG, în 2014, s-a schimbat încadrarea terenurilor la o categorie care nu mai permite construirea de imobile. Unul dintre proprietarii terenurilor din zonă care nu a apucat să construiască înainte de 2014 se consideră nedreptățit și a formulat o plângere prealabilă către Primărie pentru modificarea PUG.

„Interesul în formularea prezentei plângeri constă în vătămarea subsemnatului în calitatea mea de proprietar al imobilului teren descris anterior, de adoptarea HCL 493/2014 atacată. Prin noul PUG al municipiului Cluj-Napoca, aprobat prin HCL 493/2014, s-a schimbat regimul urbanistic al imobilului proprietatea subsemnatului, acesta fiind inclus într-o zonă cu UTR – ULiu care se caracterizează ca fiind o zonă de terenuri agricole sau libere situate în intravilan, ce are un caracter propus de zonă cu funcțiune rezidențială, pentru care se impune în mod obligatoriu o procedură de urbanizare prin PUZ”, a scris proprietarul terenului în plângere.

Potrivit aceluiași document, încadrarea în categoria terenurilor agricole sau neurbanizate nu s-a făcut în conformitate cu realitatea întrucât terenul are situația unui imobil urbanizat/construit.

„În ceea ce privește imobilul teren proprietatea subsemnatului, învederez că el se situează într-o zonă având funcțiune rezidențială, are front la strada Dropiei (stradă asfaltată și modernizată), are acces la front la toate utilitățile, iar în jurul imobilului meu, pe toate laturile sunt edificate imobile rezidențiale pentru edificarea cărora s-au emis autorizații de construcție anterior adoptării noului PUG”, se mai arată în plângerea prealabilă.

„Prin urmare, a nega efectul urbanizării pentru imobilul subsemnatului ar însemna să se accepte o anomalie logico-urbanistico-juridică generată de autoritățile publice locale, prin efectul căreia aceeași stradă/zonă este este în același timp atât neurbanizată (cf reglementărilor PUG 2014), cât și urbanizată (cf AC emise și executate conform realității faptice)”, a subliniat proprietarul parcelei de teren.

Cetățeanul susține că este vorba despre o eroare în PUG.

Reprezentanții Primăriei au precizat că plângerea este tardivă.

„Litigiile generate de emiterea, revizuirea, suspendarea sau anularea hotărârilor de aprobare a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism se soluționează de instanțele de contencios administrativ competente. Dreptul de a ataca hotărârile de aprobare se prescrie în termen de cinci ani de la data aprobării”, au precizat reprezentanții Primăriei.

Respingerea plângerii prealabile va fi discutată în ședința de Consiliu Local de miercuri, 4 august.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *