Simplu și fără nici un fel de modestie: sub titlul “Per un pugno di funghi” (“Pentru un pumn de ciuperci”) sub semnătura jurnalistei Marta Serafini, care a colaborat cu colegul nostru Mircea Barbu, s-a publicat, în cel mai citit cotidian din Peninsulă, ancheta acestuia “Proxeneții Ciupercilor”. Materialul este subiectul principal din Corriere della Sera .
Dacă vrei să faci jurnalism de calitate, o faci indiferent unde te afli. Nu trebuie să fii televiziune cu sute de vedete și mii de angajați pentru a spune adevărul și a arăta lumii o parte din mizeria ei. Este suficient să ai atitudine de jurnalist, nu de funcționar de presă și sprijin din partea unei redacții și a patronului ei. Noroc cu patronul că, înainte de a fi patron, a rămas jurnalist de investigații – dar asta este altă poveste, să și-o spună singur.
Colegul Mircea Barbu a muncit luni de zile, împreună cu colegii de la NCN, pentru un material-document concretizat în 49 de minute de imagini pe care le parcurgi fără să-ți dai seama, atât de bine este legat materialul. Nu te plictisești.
În schimb te indignezi. Că realizezi cât de găunoasă ne este mândria de a fi românii care acceptă cu ușurință sclavia unor copii (“sunt rezistenți, dă-i dracului, îi vezi desculți și iarna”), numai că sunt țigani (de unde atâta rezervă de șovinism în noi, atâta lipsă de educație?).
Că realizezi ticăloșenia interesată a lanțului de cerere și ofertă; cum românii, prea sărăntoci și needucați să știe să plătească un preț corect pentru un lucru de calitate, devin proxeneții gusturilor rafinate/educate ale unor străini dispuși să dea banii, dar să nu știe nimic despre cum au ajuns să se bucure de ceea ce au în farfurie – vom avea ocazia acum (că au aflat), că această anchetă a apărut pe prima pagină a celui mai citit cotidian italian, dacă se vor indigna și vor cere să se ia măsuri, sau se vor mulțumi să-și gâdile, fin, papilele. Să fie niște ipocriți.
Că realizezi inumanitatea concetățenilor noștri, capabili să fie lacheii proxeneților ciupercilor, niște inși incapabili să priceapă răul pe care-l produc, dar perfect capabili să sară la bătaie pentru a apăra o nemernicie care le hrănește mațul. Niște incapabili să gândească pe termen lung: ce vor face când, sub presiunea statelor civilizate (că va veni și această zi), vor fi nevoiți să devină corecți? Câți vor fi lăsați de căruță pentru a supraviețui adevărații profitori, atunci când se va diminua câștigul?
Te indignezi de incapacitatea de a gestiona și această problemă (printre multe altele) a unui stat căruia îi plătim degeaba funcționarii din taxe și impozite.
Te doare sufletul de copii, de părinții acestora, de risipa de viață și de pădure care se face în acest trafic cu ciuperci – altă pagubă care se adaugă celor care se fac pe seama pădurilor României. O Românie care dă tonul la prețul mondial al lemnului. O Românie care este invitată la fiecare acțiune mondială în domeniul ciupercilor. O Românie căreia străinii știu să-i aprecieze produsele și să plătească ca atare pentru ele, românii nu.
Românii închid ochii și au memoria scurtă.
Nu-și aduc aminte de Virgil Măgureanu, de exemplu, fost șef al Serviciului Român de Informații, cel care este proprietarul uneia dintre cele mai performante fabrici de prelucrare a fructelor din România.
Românii nu se întreabă cum? De ce, Mama Destinului, oriunde este rost de un ban negru, hop apare și câte un fost sau actual șef de serviciu secret din România…?!
Românii nu se întreabă cum de-și permite statul român ca, prin indolență, indiferență și rea credință, să le risipească averea.
În numele cui?
Pentru cine?
De ce?
Felicitări lui Mircea Barbu și echipei NCN: Filip Stamatin, Emil Kovacs, Bobi Petrule, Alex Popuța, Andrei Siran, Vlad Florea și Daniela Groze!
Jos pălăria din partea mea!