Politica

“Alianța Vestului” este doar un joc de gleznă pentru beneficiu de imagine. În afară de Bolojan, restul primarilor sunt praf. Și de ce lipsește Hava din măreața “Alianță”?

Cică primarii a celor patru oraşe din Transilvania și Banat vor să ia bani de la Bruxelles și să nu mai depindă de București. Motiv pentru care Boc, Robu, Bolojan şi Falcă semnează, sâmbătă, documentul de temelie al „Alianţei Vestului”.

Adică fac un GAL (Grup de Acțiune Locală) mai regional – așa cum primarii din toate comunele din zonele cu inițiativă ale țării au făcut încă de acum 10 ani și și-au atras singuri fondurile europene pe principiul că unde-i unul, nu-i putere. Numai că ăia, cu bun simț n-au cotcodăcit public ce fac – nici când au decis ce să facă, nici când chiar au făcut și au început să atragă fonduri (așa cum fac ăștia patru acum: acum o lună că s-au decis să facă, acum că fac). Primarii de comune au nevoie de bani, nu de exerciții de imagine publică. Plus că unul nu și-ar permite să fure ca un politruc ideile de autonomie economică ale altora așa cum o fac ăștia patru acum, care s-ar cățăra pe trendul de săturare de birocrația de la București a românilor din Transilvania și Banat.

Am pomenit cumva despre birocrația de la București? Chiar sunt curios cum i-a ajutat Emil Boc, ca premier, pe primarii din GAL-urile ardelene, măcar pe cei din județul Cluj, deși sunt convins că voi da de rezultate anemice sau chiar zero.

Când ajung la București cu treabă politică, toți ardelenii noștri se transformă. Datul din gură e mai simplu decât sudoarea frunții.

În rest, ca în titlu: în afară de Bolojan, restul primarilor sunt praf: niște gargaragii care au fost nevoiți să returneze cu dobândă și ceea ce au atras ca fonduri europene până acum (mai ales Boc – ce vedeți în foto este măreața realizare numită pompos Buftea de Cluj și care a luat-o la vale de banii europeni freturnați și din buzunarele clujenilor care plătesc paguba).

Și de ce lipsește Hava din măreața “Alianță”?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *