Dan Nica, liderul delegației PSD din Parlamentul European, trage un semnal de alarmă cu privire la conținutul rezoluției pe tema statului de drept din România, ce urmează a fi discutată miercuri în Comisia LIBE din Parlamentul European, subliniind că documentul este dovada clară a unei atitudini politice ostile la adresa țării noastre, generată de europarlamentarii de dreapta.
”Dreapta populistă pregătește o nouă lovitură împotriva României în Parlamentul European! Ea vine sub forma unui document eminamente politic, al cărui singur rol este devierea atenției de la situația din Ungaria și Polonia – țări conduse de populiști care fac parte din aceeași familie politică cu cei care promovează această rezoluție. Rezoluția pleacă de la premise false, unele de-a dreptul mincinoase ori profund tendențioase, pentru a emite recomandări care pur și simplu sfidează sau ignoră realitățile de fapt din România. Și nici nu e de mirare că lucrurile stau așa, de vreme ce Monica Macovei se numără printre ce 7 raportori”, arată Nica.
Liderul delegației PSD din Parlamentul European atrage atenția că această rezoluție este un act care discreditează instituția Parlamentului European și alimentează mișcările eurosceptice privind Uniunea Europeană.
”Să fie foarte clar! Europarlamentarii PSD nu vor permite ca România să devină moneda de schimb a populiștilor! Este foarte grav că autorii nu conștientizează că, prin astfel de documente, care atacă inutil, tendențios și partizan România, majoritatea de dreapta din Parlamentul European alimentează suspiciunile și neîncrederea cu privire la proiectul european”, mai arată Dan Nica.