In vizor

ALBA-NEAGRA cu ”lista neagră a CNAIR”: Firma Selina reintră prin interpuși pe Autostrada Transilvania fix pe tronsonul de la Chiribiș-Biharia pe care l-a bulibășit

CNAIR a stabilit câștigătorul pentru lucrările la Autostrada Transilvania, tronsonul cuprins între Chiribiș și Biharia. Contractul, în valoare de aproape 800 milioane de lei, a fost atribuit către o firmă din Oradea, Precon Transilvania, în asociere cu Citadina 98, relatează ebihoreanul.ro. Potrivit publicației, Precon Transilvania ar avea conexiuni cu omul de afaceri Beniamin Rus, care controlează Selina, o firmă renumită de construcții care ar fi intrat pe lista neagră a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) tocmai din pricina lucrărilor la acest tronson de autostradă.

Anunțul privind atribuirea contractului de lucrări a fost făcut, joi, pe Facebook, de șeful CNAIR, Cristian Pistol.

„Asocierea de constructori și proiectanți români PRECON TRANSILVANIA SRL – CITADINA 98 SA a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea secțiunii de autostradă Chiribiș – Biharia, AutostradaTransilvania)!”, a anunțat directorul CNAIR.

Potrivit acestuia, contractul are o valoare de 785,21 milioane de lei (fără TVA), este finanțat prin fonduri europene nerambursabile și „va putea fi semnat după perioada legală de 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații”.

„De la momentul semnării contractului, Asocierea va avea la dispoziție 24 de luni (din care 6 luni pentru perioada de proiectare și 18 luni perioada de executie a lucrărilor) pentru finalizarea celor 28,55 km ai acestei secțiuni de autostradă”, a mai precizat reprezentantul CNAIR.

ebihoreanul.ro relatează că Precon Transilvania ar avea conexiuni cu omul de afaceri orădean Beniamin Rus, patronul Selina, firmă care se află pe „lista neagră” a CNAIR, tocmai ca urmare a unor divergențe apărute pe acest tronson al autostrăzii, în vreme ce compania Citadina 98 este o firmă din Galați.

Precon Transilvania are sediul în Oradea, pe Bulevardul Decebal, a fost înființată în 2019 și este deținută în acte de un anume Eugen Hudriciu, despre care publicația orădeană a aflat că este un apropiat al lui Beniamin Rus. În unele dintre documentele din oferta depusă de Precon, printre semnatari se numără angajați ai firmelor din grupul Selina, relatează ebihoreanul.ro

De ce a fost reziliat contractul inițial pentru acest sector din Autostrada Transilvania

 Contractul pentru construirea tronsonului Biharia – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania a fost reziliat de CNAIR în luna mai a anului 2022, la doi ani după semnarea acestuia. Contractul fusese încheiat în august 2020 cu o asociere formată din firmele Trameco, Drumuri Bihor, Drum Asfalt (din grupul orădean Selina), Vahostav (Slovacia) și Water Drilings (București), pentru suma de 326 milioane lei.

Rezilierea avusese loc după ce proprietarul grupului Selina, Beniamin Rus, a cerut suplimentarea contractului cu circa 130 milioane lei, argumentând că expertiza tehnică realizată înainte de reluarea lucrărilor indica necesitatea unor lucrări neprevăzute în documentația de licitație, ce data din 2018.

Oficial, CNAIR a imputat antreprenorului faptul că proiectul tehnic „nu respectă prevederile contractuale și legale în vigoare” și „incapacitatea de a furniza o documentație de proiectare în termenii contractuali și în conformitate cu cerințele beneficiarului”, după ce asocierea de firme ceruse suplimentarea valorii contractului invocând necesitatea unor lucrări în plus față de cele preconizate inițial, în baza unei expertize tehnice, relatează ebihoreanul.ro