PubliNews

ACTIVE KID, BRANDUL CLUJEAN DE HAINE PENTRU COPII ȘI TRUSOURI DE BOTEZ

Scris de 103

 

Universul copiilor de orice vârstă este la ACTIVE KID, brandul clujean de haine confecționate chiar în Centrul Comercial CENTRAL. Aici găsim trusouri complete pentru botez, lumânări personalizate, pături călduroase, haine casual sau pentru evenimente, cu posibilitatea realizării lor la comandă.

 

Reporter: Suntem la etajul intai al magazinului Central, la Active Kid, alături de proprietara magazinului și fondatoarea brandului. Am aflat că produsele Active Kid sunt realizate chiar aici, în magazinul Central. Deci este vorba de un brand românesc, ba mai mult decât atât, chiar un brand clujean, fondat în 2006.

Victoria Venczel, reprezentant magazin ACTIVE KID: Așa este, pe lângă magazine avem și atelierul în incintă, hăinuțele Active Kid iau naștere chiar aici și am dorit să venim pe piață cu produse noi, calitative, românești, într-un moment în care piața era invadată de produse  de import. Am pornit de la lucruri simple, practice și commode, de purtat în fiecare zi. Iar de-a lungul timpului ne-am dezvoltat frumos, lărgind gama pe vârste, până la 14 ani.

Reporter: Găsim aici produse atât pentru nou-născuți, cât și pentru copii de toate vârstele, până la 14 ani, inclusiv?

Victoria Venczel, reprezentant magazin ACTIVE KID: Da, acoperim o plajă foarte variată de vârste. În acest an am pus accentul pe cei mai mici clienți ai noștri, bebelușii. Avem produse începând de la body-uri, salopete, compleuri, articole de dormit, săculeți, până la produse mai elegante, de botez.

Reporter: Chiar lângă noi este standul de produse mai elegante, de evenimente. Și micuții dumneavoastră clienți trebuie să fie eleganți. Ce conține, de regulă, un compleu elegant și la ce preț îl găsim?

Victoria Venczel, reprezentant magazin ACTIVE KID: Un compleu pentru băieței conține de regulă 5 piese și este compus din cămășuță sau body, vestuță, papion, sacou, pantaloni și șepcuță. La fețițe avem rochițe, care întotdeauna sunt însoțite de o cordeluță, avem bolerouri, pardesie, pelerine plus, fiind vorba de perioada rece, paltonașe.

Reporter: Fiind vorba de un brand propriu, dacă dorim un produs pe o anumită culoare, cu o anumită culoare, se poate realiza și la comandă?

Victoria Venczel, reprezentant magazin ACTIVE KID: Sigur că da, modelele noastre sunt de concepție proprie, nu se regăsesc la alte firme, dar executăm și la comandă, după dorința clientului. Așadar puteți veni cu o fotografie sau un desen și executem modelul dorit de dumneavoastră, ținând cont de preferința pentru o anumită culoare.

Reporter: Pe lângă brandul propriu, știu că susțineți și brandurile românești ale altor producători, lucrați cu furnizori din toate colțurile țării.

Victoria Venczel, reprezentant magazin ACTIVE KID: Așa este, colaborăm frumos cu câțiva producători români, atât pentru îmbrăcăminte, cât și pentru încălțăminte. Noi oferim încălțăminte doar pentru botez, avem mocasini și pantofiori pentru botez adecvați pentru această perioadă. În plus avem păturici groase și port-bebeuri, în care pot fi introduși micuții, să nu le fie frig.

Interviul integral, în materialul video.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours Politica
    PSD îi cere lui Niculae Bădălău să demisioneze, după ce a fost reținut de procurorii DNA
  • Acum 2 hours General
    Corpul de control al ministrului Educației este la colegiul din Turda unde a predat fostul interlop Balibacea
  • Acum 2 hours Politica
    Fără nicio legătură cu cerințele de intrare în spațiul Schengen, capacitatea tehnică a României de a proteja frontierele UE, cele politice privind independența și eficiența Justiției, Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania bagă placa orbanistă cu ”românii e răi și nu merită” prin gard
  • Acum 2 hours Din oras
    URBANISMUL DE CUMETRIE DIN ”FUNĂRIA” LUI EMIL BOC: Investiția care a primit undă verde la urbanism în cartierul unde primarul OSĂ a decretat că autorizațiile se dau după 2026
  • Acum 3 hours Vocea ta
    Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj: ”Sunt interese foarte mari ca România să rămână fără fabrici de medicamente”
  • Acum 17 hours FOTOGRAFILA
    HEI-RUP-BUM! Să aibă Boc dăluța lui, chiar dacă prost pusă, să se cocoațe cu un discurs pe Tricolor de 1 Decembrie. Treptele din fața Teatrului Național, mizerie de lucrare
  • Acum 17 hours Jos palaria
    ÎN SFÂRȘIT, SPORTIVITATE ȘI LA CLUJ-NAPOCA: Foști jucători de la CFR, “U” și Sănătatea au jucat într-un meci caritabil pentru fiul lui Casian Miclăuș
  • Acum 22 hours Politica
    Clujul OSĂ aibă (fin nou) un nou spital. Ministrul Sănătății: ”Anul viitor vom avea proiectele detaliate”
  • Acum 23 hours Din oras
    Un neterminat de 16 ani a băgat în spital un bărbat de 38 ani
  • Acum 23 hours Jos palaria
    JOS PĂLĂRIA! Meci caritabil pentru Tiago, băiatul unui fost jucător al CFR. Veterani ai feroviarilor, de la „U” și Sănătatea joacă pentru el
  • Acum 1 day In vizor
    Antreprenorul Tudor Galoș, ȘOCAT de prețurile din Târgul de Crăciun de la Cluj-Napoca
  • Acum 1 day General
    Acțiune de salvare din traseul Piatra lui Lucaci-Tarnița
  • Acum 2 days Eveniment
    Cămătari din Cluj prinși de Poliție: Cereau înapoi sume de 8 ori mai mari, au agresat și amenințat un martor
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE