Sex

Acesti barbati nu sunt de tine!

Este tot atat de vital sa stii ce trasaturi sa eviti pe cat e de important sa stii ce vrei. Barbatii sunt ca diamantele: stralucirea lor poate acoperi defecte grave. Sigur ca micile defecte pot fi acceptate si trecute cu vederea; de pilda, e posibil sa fie incapatanat, lenes sau dezordonat, si totusi un om de treaba. Insa o fire agresiva ori dependenta de bautura sau de droguri ar trebui sa-ti indice imediat ca barbatul cu pricina nu e doar un “diamant neslefuit”.

 

 

Ascultat-ti instinctele! Nu e greu sa dai de belea daca nu-ti asculti vocea aceea interioara care te previne. Nu-ti inchipui ca-l poti schimba sau reeduca. Daca e sa se schimbe, se va schimba pentru ca asa vrea el – dar asta se intampla foarte rar. Cu putin exceptii, ce se vede e tot ce poate oferi. Daca ii lipseste una din calitatile de maxima importanta de pe lista ta, probabil ca n-o va capata niciodata.

 

 

Gaseste-ti un barbat care poseda calitatile pe care le doresti si asigura-te, inainte de a te indragosti, ca nu poate fi acuzat de nici unul dintre defectele care urmeaza:

 

 

Dependenta de alcool sau de droguri. Se stie ca dependentii cauta sa-si ascunda meteahna, dar exista anumite semne dupa care te poti ghida. Are simptome fizice inexplicabile – ii tremura mainile, transpira, vomita, da dovada de energie excesiva, dupa care cade ca o carpa; are stari imprevizibile – se enerveaza dintr-o data, fara motive serioase, si apoi il apuca depresia.

 

 

Dispare brusc din cand in cand, fara sa-ti dea nici o explicatie. Descoperi ustensile pentru droguri sau sticle de bautura ascunse in casa, in garaj si in masina. Dependenta de alcool sau de droguri pericliteaza de obicei dezvoltarea emotionala sau psihologica. Pentru asemenea dependenti, alcoolul si drogurile vin pe primul loc, iar relatia de cuplu e secundara. Pot inca functiona un timp, dar sunt grav afectati. Iti va fi imposibil sa-i salvezi singura , fara ajutor specializat.

 

 

Agresivitate fizica si psihica. Multe femei care sufera abuzuri din partea sotilor sau iubitilor prefera sa ramana cu ei – de frica, de rusine, din loialitate sau chiar dintr-un sentiment de vina. Daca ai o relatie cu un barbat care te supune unor asemenea abuzuri inseamna ca amandoi aveti o problema. Realist vorbind, singura problem ape care o poti rezolva e cea care te priveste pe tine. Esti stapana pe corpul tau, pe viata ta, pe visurile tale. De ce sa le daruiesti unui om care iti face rau? Nimeni nu e indreptatit sa raneasca pe altcineva, chiar daca el insusi a fost candva ranit. Abuzul fizic, verbal sau emotional nu are nici o scuza!

 

 

Nevoia de a domina si a umili. Exista barbati care nu scapa nici o ocazie in a te injosi in fata cunoscutilor sau prietenilor, care te fac sa nu te simti buna de nimic. Gasesc intotdeauna ceva de obiectat, incearca sa te indeparteze de prieteni si de familie, iti reinterpreteaza vorbele. Iti erodeaza mandria pana cand nu mai poti lua nici o hotarare fara aprobarea lui. Simte nevoia bolnava sa te domine pentru ca numai astfel se simte viril si puternic. Te ingenunchiaza ca sa se simta invingator. Stie ca atunci cand te umilesti te vei da peste cap ca sa-l imbunezi.

 

 

Daca accepti un astfel de comportament, va veni un moment in care el va controla absolut tot ce faci si gandesti. Te va convinge ca nu esti nici destul de desteapta si nici destul de stapana pe tine pentru a face vreun lucru de una singura. Lasandu-l sa te critice mereu si sa ia decizii pentru tine, ii dai voie sa te trateze ca pe o fiinta inferioara, nu ca pe o egala. Chiar daca acest barbat te iubeste, purtarea lui e menita sa-ti distruga increderea in tine, si asa ceva nu trebuie tolerat. Afirma-ti pozitia de la inceput: nu-i ingadui sa instaureze o relatie in care sa poata profita de tine. Respecta-l, dar nu lasa sa te controleze si sa-ti limiteze libertate de gandire si miscare. Hotaraste si singura, si impreuna cu el. Daca nu se poate abtine sa nu comande, pleaca  si nu te uita inapoi!

 

 

Mitomanie. Fereste-te de mitomanii sau ipocritii care castiga increderea oamenilor facand promisiuni pe care n-au de gand sa le respecte. Daca ceva nu ti se pare in regula, daca vorbele lui suna fals, intereseaza-te si afla ce e cu el inainte de-a te implica intr-o relatie. Fii atenta la indicii si pleaca urechea la parerile prietenilor vechi si ale oamenilor de incredere. Iar daca dupa cateva saptamani de intalniri nu ai inca numarul lui de telefon de-acasa, trezeste-te! Inseamna ca traieste cu alta femeie.

 

 

Irascibil. A-ti varsa nervi pe ceilalti este o tehnica de manipulare si opresiune. Nu e tocmai ce trebuie intr-o relatie sanatoasa. Cum sa te simti bine si protejata cand trebuie sa-i suporti neincetat mania si nemultumirile? Daca l-ai surprins tipand la altii, fii sigura ca acelasi lucru ti se va intampla si tie intr-o zi.  Si nu te amagi ca-l poti schimba.

 

 

Atunci cand incerci o rochie noua si vezi ca nu ti se potriveste, iti dai seama imediat ca n-o vei cumpara si cauti alta. Adopta aceeasi atitudine fata de barbati. Cand iti dai seama ca tipul are defecte grave de caracter si conduita, nu te lega de el – dezleaga-te cat mai repede!

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *