Eveniment

Accident MORTAL pe autostradă. Un tânăr de 20 de ani a murit după ce a intrat într-un TIR

Un accident rutier mortal a avut loc luni dimineața pe Autostrada Transilvania, la kilometrul 20, pe sensul Gilău – Turda. Un șofer din județul Vâlcea a intrat într-un TIR. Din nefericire, echipele de prim ajutor nu au mai putut face nimic pentru șofer, fiind declarat decesul imediat după ce a fost scos din mașină.

„Conducătorul autoturismului, în vârstă de 20 de ani din Drăgășani, Vâlcea, a intrat in coliziune față – spate cu un ansamblu de vehicule, condus regulamentar de un bărbat de 33 de ani din Aghireș, județul Cluj”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

La fața locului s-au deplasat un echipaj SMURD și unul de la Serviciul de Ambulanță Județean.

„Am intervenit cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ. Șoferul autoturismului a fost declarat decedat, după ce a fost extras din mașină”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *