Eveniment

Accident GRAV în Mănăștur. O femeie A MURIT după ce a fost acroșată de o autoutilitară – VIDEO

Un accident rutier grav a avut loc pe strada Bucegi din Mănăștur, în zona Minerva, în jurul orei 10.00. Potrivit primelor informații, șoferul unei autoutilitare a lovit o femeie în timp ce conducea cu spatele. Femeia circula pe partea carosabilă. 

Martorii spun că femeia a fost lovită în zona capului. În aceste momente, echipajele de prim ajutor se află la fața locului și efectuează manevre de resuscitare.

Vom reveni cu informații.

UPDATE ORA 10.25

Din nefericire, femeia nu a putut fi salvată de echipajele de prim ajutor prezente la fața locului. Este vorba despre o femeie în vârstă de 70 de ani, 

„Au fost alertate, în jurul orei 9.50, o autospecială pentru intervenție rapidă și un echipaj SMURD ca urmare a unui accident produs pe strada Bucegi din municipiul Cluj-Napoca. Pompierii au găsit la locul evenimentului o femeie în vârstă de cca 70 de ani, care fusese acroșată de o autoutilitară și se afla în stop cardio respirator. Echipajul medical SMURD a început imediat manevrele de resuscitare, însă corpul femeii nu a răspuns acestora”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat că nu consumase băuturi alcoolice.

„In jurul ore 09.40 un conducator auto de 20  de ani din comuna Maguri Racatau in timp ce efectua manevra de mers inapoi cu o autoutilitara pe str. Bucegi din mun.Cluj-Napoca a surprins si accidentat o femeie de 69 de ani din Cluj Napoca care se deplasa pe partea carosabila. Au fost efectuate manevre de resuscitare insa corpul femeii nu a raspuns, fiind declarat decesul acesteia” au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj.

Șoferului i s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *