Analiza

A venit rândul lui Tișe să se laude că OSĂ facă trenul metropolitan. L-a lăsat Boc și pe el să aibă un proiect de campanie

Boc și Tișe, tandemul penelist aflat la conducerea Clujului, fac schimb de proiecte. După ce s-a lăudat Boc cu trenul metropolitan, bașca a alocat și bani pentru studii, cinci ani mai târziu i-a „dăruit” proiectul lui Tișe, care și el mai alocă niște bani, culmea, pentru alte studii. Dacă s-ar face proiectele după câte studii de fac, Clujul ar avea deja centuri, metrou și tren metropolitan.

 „Vor putea fi demarate, într-un timp cât mai scurt, studiile de pre-fezabilitate, fezabilitate, impact asupra mediului şi evaluarea strategică, astfel încât finanțarea investiției să poată fi realizată din fonduri europene, prin Programul Transport 2021-2027, Prioritatea (P6) – Dezvoltarea mobilității sustenabile în nodurile urbane – trenurile metropolitane. Vom contribui, astfel, începând chiar de anul viitor, cu circa 10 milioane de euro, pentru materializarea acestei investiții. Finanțarea acestor investiții urmează a fi realizată atât din bugetul propriu al Consiliului Județean, prin alocări multianuale, cât și din alte surse, inclusiv din fonduri europene”, a anunțat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Dar ia să vedem o scurtă istorie a tuturor promisiunilor administrației locale vizavi de acest proiect, care în esență este simplu de realizat, însă ei preferă să îl prezinte drept unul complicat care necesită investiții de zeci de milioane de euro.

În 2020, înaintea alegerilor locale, Boc semna un contract în valoare de 7,4 milioane de euro pentru studiile de fezabilitate pentru metrou și tren metropolitan. Termenul de realizarea a studiului pentru trenul metropolitan era de 14 luni.

Citește și:

În an electoral, Boc semnează un contract de 7,4 MILIOANE EURO pentru studii în vederea realizării metroului și trenului metropolitan, două proiecte cu costuri exorbitante, care vor fi gata peste cel puțin 20 de ani

În octombrie 2020, Consiliul Local vota STUDIUL DE PRE-FEZABILITATE pentru obiectivul de investiții „Tren Metropolitan Gilău-Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj. Valoarea totală e investiției era estimată la suma de 5.669.949,835 lei, adică aproape 1.200.000 de EURO. Lungimea traseului era de doar 14.40 km, iar durata de implementare: 128 de luni, ceea ce înseamnă 10 ani și 6 luni pentru Tren Metropolitan și legătura dintre tren și magistrala 1 de Metrou.

Citește și:

Ultima Oră: Primăria avansează cu proiectul TRENULUI METROPOLITAN: studiul de pre-fezabilitate. Valoarea investiției este de peste 1 milion de euro

În 2021, Boc anunța că în 2023 ar fi trebuit să înceapă lucrările, iar în 2026 acestea să fie finalizate. „Anul acesta – finalizarea documentațiilor. Anul următor – finalizarea licitațiilor. Și începând cu 2023 – execuția lucrărilor”, declara Boc în 2021.

Citește și:

Farafastâc de Cluj: Trei ani pentru realizarea a 3 proiecte majore – metrou+tren metropolitan și centura ocolitoare. „Planul este rezonabil din punctul meu de vedere”

Ulterior, administrația locală s-a concentrat pe proiectul metroului și a lăsat în plan secund, ba chiar a tras pe linie moartă proiectul trenului metropolitan și asta pentru că metroul este finanțat din PNRR, în timp ce trenul nu.

În decembrie 2021, primarul Emil Boc arăta că, în funcție de finanțări, execuția trenului metropolitan de la Cluj ar putea dura chiar până în 2030, dar el speră să se finalizeze mai devreme. Biroul de presă al primăriei a transmis, anul acesta, că studiul de fezabilitate al trenului metropolitan va fi finalizat în iulie 2022, în timp ce studiul metroului nu doar că a fost finalizat, ci a și fost votat în Consiliu Local la finele anului 2021.

Din estimările unui expert clujean în mobilitate, citat de presshub.ro, întregul proiect al trenului metropolitan ar putea fi realizat din 50-60 de milioane de euro, deoarece nu necesită altceva, decât garnituri care s-au putea pune în funcțiune oricând, având în vedere că șinele sunt utilizabile. Primăria însă, pentru a justifica prioritizarea metroului, a crescut valoarea proiectului de la 75 de milioane euro cât era estimat inițial, la 200-280 de milioane de euro, având în vedere o serie de pasaje sau treceri de pietoni care ar trebui realizate, motiv pentru care proiectul nu ar mai merita să fie realizat, sau depus spre finanțare europeană, având în vedere că numărul de călători care vor circula cu acesta va fi foate scăzut.

Citește și:

Verdict al specialiștilor în mobilitate: Ca să-și faca ”pofta” cu metroul, Boc a pus în plan secund proiectul trenului metropolitan care se putea realiza mult mai repede și mai ieftin. Minciuni grosolane în studiile de fezabilitate

În 2023 primarul Boc anunța că până în februarie 2024 studiul de fezbilitate pentru trenul metropolitan va fi finalizat.

„Până în luna Februarie 2024 vom avea studiul de fezabilitate terminat și vom avea tren metropolitan. Proiectul este cel mai avansat din România. Acest lucru ne dă posibilitatea să putem face culoarul de nord al Clujului. Dacă mai trebuia încă un fir de cale ferată pierdeam o bandă de circulație din culoarul de nord, mai precis din strada Câmpul Pâinii”, a declarat Emil Boc.

Citește și:

Până în februarie 2024 OSĂ avem studiu de fezabilitate pentru trenul metropolitan. După aceea, OSĂ mai vedem. Ah, știrea e că Boc a organizat o conferință de presă și că OSĂ avem și metrou. Că vine ”Dottore” Ciucă să se semneze niște acte cu o zi înainte de a-și da demisia, că intervine ”rotativa”

Dar iată că vine anul 2024 și finalizarea studiilor se mai amână puțin. Între timp, a fost cooptat în proiect și Consiliul Județean Cluj, să mai cheltuie și ei niște bani pe studii și să aibă și Tișe un proiect de campanie. Ce cadou frumos de la Emil Boc!

S-a mai aprobat în Consiliu Local și suplimentarea cu circa 1 milion de lei a bugetului pus la bătaie pentru studiul de fezabilitate al trenului metropolitan. Cică suma reprezintă necesarul pentru modificarea studiului de fezabilitate și a studiului în acord cu ghidul de finanțare din fonduri europene, apărut la finalul anului trecut, după cum au arătat oficialii Pirmăriei. Noi credem că ”suma” reprezintă bani de furat, că studiile pentru trenul metropolitan au fost contractate de Primărie la pachet cu cele pentru metrou, acesta din urmă devenind prioritar pentru administrația locală. Pe contractul inițial încheiat în 2020 cu ASOCIEREA SWS ENGINEERING SPA-SYSTRA-METRANS ENGINEERING, studiile pentru proiect trebuiau să fie gata demult.

În mod convenabil, studiile și asocierea vor fi finalizate în iunie, probabil după alegerile locale când nu o să mai țină nimeni minte ce se promitea în campanie.  Clujenii nu vor vedea trenul metropolitan mai repede de 2030, asta dacă îl vor vedea.

Viitorul tren metropolitan va utiliza infrastructura feroviară publică existentă, pe traseul Bonţida – Cluj-Napoca – Gârbău, în lungime de 48,8 km. Conform documentației elaborate până în prezent, flota feroviară va cuprinde circa nouă trenuri, cu o capacitate de 420 locuri. Acestea vor funcționa exclusiv electric, la o viteză maximă de 150km/h și cu o frecvență de 30 minute. De asemenea, se estimează că numărul total al călătorilor transportați va fi de aproximativ 7.600 persoane/zi în anul 2030, respectiv de circa 9.500 persoane/zi în anul 2050.