General

A murit doctorul Ioan Figan. Dumnezeu să-l odihnească!

Cunoscutul medic pediatru clujean Ioan Figan a murit, sâmbătă, la vârsta de 71 de ani. El a fost, printre altele, primul preşedinte al Casei de Asigurări Cluj şi director al Spital Copii din Cluj-Napoca. Dumnezeu să-l odihnească!

Absolvent al UMF ”Iuliu Hațieganu”din Cluj-Napoca în anul 1980. A parcurs toate gradele universitare, prin concurs, pană la gradul de conferențiar. A fost medic primar pediatrie din anul 1996, Doctor în medicină din anul 2000. Activitatea didactică a efectuat-o cu studenții (medicină și stomatologie) din perioada de asistent universitar, ca și stagii clinice, urmate și de cursurii universitare și postuniversitare.

Activitatea științifică:

Autor al monografiei „Etiologia actuală a enterocolitelor la copil”, ca unic autor; autor a 7 capitole în volumele de Pediatrie sub redacția Prof. univ. Miu Nicolae, edițiile 1 și 2; autor al unui capitol în Patologia Adolescentului, sub redacția Prof. univ. dr Miu Nicolae; autor a 28 lucrări științifice publicate în reviste în extenso în reviste din țară si patru în reviste din străinătate.

Apartenența la societăți științifice:

• Membru fondator, secretar și membru al Societății Române de Gastroenterologie și Hepatologie Pediatrică,
• Asociația Română de Mucoviscidoză,
• Societatea Română de Biominerale.
Din anul 1997, până în 2009 a ocupat prin concurs, posturi de conducere (post de director al Spitalului de Copii, președinte al CJAS, manager al Spitalului de Copii), perioadă în care am efectuat doar cursurile cu studenții, conform legii.

 

Foto: Ziua de Cluj