Din oras

4 infractiuni si 34 de contraventii in randul fanilor Universitatii Cluj

Sezonul competitional al Ligii 1 Romania de fotbal masculin editia 2013-2014 s-a incheiat pe teren cu salvarea de la retrogradare a echipei Universitatea, insa pentru  multi dintre suporteri competitia continua. In tribunal prin contestarea amenzilor si a sanctiunilor primite la meciuri. Cu o medie 4.382 de spectatori pe meci, Universitatea ocupa locul patru in topul Ligii din acest an, iar bilantul in randul celei mai frumoase galerii din campionatul romanesc, la incheierea sezonului competitional, este de 4 dosare penale si 34 de contraventii.

Astfel, referitor la constatarea faptelor de natura penala si contraventionala, Inspectoratul de Jandarmi Cluj a intocmit acte premergatoare pentru savarsirea de infractiuni pentru patru suporteri ai celei mai frumoase galerii din Romania.

 „Acestia sunt cercetati pentru confectionarea, detinerea, incercarea de a introduce, introducerea, folosirea sau orice alta operatiune fara drept a produselor incendiare, materii explozive, inclusiv articole pirotehnice, indiferent de categorie in incinta Cluj Arena. Cei patru suporteri universitari au incalcat prevederile art. 35 alin 1 din Legea 4/2008 privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor sportive la meciurile desfasurate pe teren propiu de catre Universitatea Cluj in compania echipelor Corona Brasov, Otelul Galati respectiv FC.Botosani”, au afirmat reprezentantii Inspectoratului Judetean de Jandarmi.

Totodata Jandarmeria clujeana a mai aplicat in sezonul competitional al Ligii 1 de fotbal 34 de sanctiuni  contraventionale. Aceste sanctiuni sunt motivate de neprezentarea la cel mai apropiat sediu de politie sau prezenta in alt loc decat cel anuntat monitorului de securitate pentru suporterii carora in  urma unei decizii judecatoresti le-a fost interzis sa participle la competitii sportive. De asemenea o mare parte dintre cele 34 de sanctiuni au fost date suporterilor Universitatii Cluj pentru  afisarea de bannere si inscriptii cu continut obscen. Cuantumul amenzilor este cuprins de la zero lei (avertisment) pana la suma de 3000 lei.

Firma care a asigurat paza pe timpul desfasurarii partidelor de acasa a fost si ea sanctionata de catre jandarmerie. Motivul fiind nerespectarea masurilor stabilite de unitatea de  jandarmi cu ocazia aprobarii planului de actiune.

Nici clubul Universitatea Cluj nu a scapat de sanctiuni in acest sezon  fiind penalizata de doua ori de catre jandarmerie pentru ca a permis accesul la meciurile disputate pe teren propriu a suporterilor carora le era interzis  accest lucru si pentru  neefectuarea unui control corporal riguros fapt ce a  determinat prezenta in tribune a materialelor pirotehnice si a bannerelor cu sloganuri si continut obscen. Trebuie amintit faptul ca universitarii clujeni au  jucat doua etape cu  peluzele inchise iar dupa meciul cu rivala CFR 1907 au fost nevoiti sa joace la Medias.

„Universitatea Cluj a avut de-a lungul acestui sezon o colaborare buna cu Jandarmeria Romana si cu toate institutiile de ordine si siguranta. Au existat anumite incidente la unele partide, in ciuda masurilor luate pe parcurs, insa suntem convinsi ca in viitor vom imbunatati legaturile existente astfel incat evenimentele organizate de FC „U” Cluj sa se desfasoare in cele mai bune conditii”, au precizat reprezentantii clubului Universitatea Cluj.

foto:silviucristeaphotography.blogsport.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *