In vizor

Floreștenii își rup mașinile ca să ajungă în parcare, după o lucrare făcută de mântuială

Mai mulți floreșteni nu mai pot să ajungă cu mașinile în parcările pe care le dețin deoarece niște „Dorei” au săpat un șanț, pe care l-au acoperit cu puțin pământ și de o săptămână l-au lăsat așa. O femeie revoltată susține că incompetența unor muncitori îi produce pagube la mașină pe care tot ea va trebui să le acopere. 

„În afară de faptul că de luni de zile pe această stradă Eroilor unul sapă, altul astupă parțial, iar se sapă s.a.m.d, de o săptămână îmi rup mașina în fiecare zi în șanțul pe care l-au lăsat.De o săptămână nu am văzut pe nimeni să vină să facă ceva.Este inadmisibil să începi o lucrare și să o lași neterminată din terțe motive. Daunele noastre nu și le asumă nimeni. Bine că am cumpărat cu mii de € parcări.Vinerea trecută am fost sunată sa îmi spună că 2-3 ore nu am să pot scoate mașina. Ce să vezi, a trecut o săptămână și tot aia e. Domnule primar,v-am scris în privat,v-am trimis poze, pentru că nu am vrut neapărat să fac publică aceasta problemă,dar se pare că sunteți prea ocupat cu campania electorală că să răspundeți. Ne întâlnim la alegeri. A ,am uitat sa zic că cei care mi-au lăsat șanțul acesta,acu mai sapă unul undeva pe Ioan Rus”, este mesajul postat de femeie pe un grup dedicat locuitorilor din Florești.

Din poze se observă că lucrarea nu a fost finalizată, deoarece acel șanț a fost acoperit cu puțin pietriș și e clar diferența de nivel. E de neînțeles însă de ce de mai bine de o săptămână lucrarea a fost părăsită. Sperăm că, acum că totul e public, primarul Pivariu nu va mai ignora solicitarea cetățenilor.