In vizor

Cazul „Cătălin Cherecheș”: Curtea de Apel Cluj ADMITE în principiu contestația în anulare depusă de „primarul fugar”

Curtea de Apel Cluj a admis în principiu, vineri, contestația în anulare depusă de Cătălin Cherecheș, în care dosarul în care „primarul fugar” contestă condamnarea de cinci ani închisoare primită pentru fapte de corupţie.

Este vorba de o contestaţie în anulare – o cale extraordinară de atac – înregistrată în decembrie 2023 la Curtea de Apel Cluj, care a avut termen de judecată vineri.

Magistrații clujeni au admis în principiu contestația în anulare depusă de Cherecheș.

Explicațiile avocatului lui Cherecheș

Avocatul lui Cherecheş, Răzvan Doseanu, a explicat, în exclusivitate pentru GÂNDUL, motivele pentru care edilul a depus această contestație în anulare.

„Astăzi (vineri – n.red.), Curtea de Apel Cluj a admis în principiu contestația în anulare formulată de Cătălin Cherecheș sub două motive invocate: un caz de incompatibilitate a unuia din membrii completului de judecată care a pronunțat soluția în apel și un al doilea motiv invocat este incidența unei cauze de încetare a procesului penal ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale din punctul de vedere a apărării, în cazul unei infracțiuni de luare de mită în formă simplă, sub forma unei pretinderi la o anumită dată a unei sume de bani, cu o primire ulterioară la o altă dată a sumei de bani. În opinia noastră, termenul se calculează de la data pretinderii și nu de la data încasării acelei sume de bani pretinsă cu o anumită perioadă de timp înainte. După admiterea în principiu, astăzi ni s-a dat posibilitatea să punem concluzii și pe fondul contestației în anulare. Instanța a rămas în pronunțare și s-a fixat termen de pronunțare pe fondul contestației în anulare pentru data de 18 aprilie 2024”, afirmă avocatul Doseanu, citat de gândul.ro.

Pe 24 noiembrie 2023, Cătălin Cherecheş a fost condamnat de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.