Din oras

ZIOA 13 sau sărbătorirea relaţiei cu prietenii necuvântători

Relaţia dintre fiecare animal şi omul său este una specială, indiferent dacă vorbim despre un câine sau o pisică sau animale de companie ori „domesticite” întâlnite mai rar.

UBB şi USAMV promovează deţinerea responsabilă a animalelor de companie şi interacţiunea bazată pe respect cu natura în cadrul ZIOA 13, ziua interacţiunii Om-Animal.

În fiecare an există două ediţii ale ZIOA, una la UBB (Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, indoor şi una la USAMV, outdoor). Evenimentul este pe bază de voluntariat, promovând comunicarea între instituţii şi ONG-uri cu preocupări în domeniu, precum şi vizibilizarea acestora către comunitate.

ZIOA 13 are loc astăzi, iar până la ora 15:00, pe holul de la parter şi etajul I al Facultatii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Str. Sindicatelor 7 puteţi participa activ.

Ediţiile UBB marchează începutul cursului de Psihologie animală (Psihologie, anul I), iar ediţiile USAMV CN marchează Ziua Internaţională a copilului (1 iunie).

Programul ZIOA 13 conţine o prelegere în limba engleză pe tema reabilitării deţinuţilor prin programe bazate pe interacţiunea om-animal şi ecologie umană (invitat din Norvegia: gov. Arne Kvernvik Nilsen).

Până la ora 15 vor fi amenajate standuri de promovare a adopţiilor şi a deţinerii responsabile a animalelor de companie, Colţul Vivariului, târguşoare de casă, Fabrică de Zâmbete, interacţiuni cu echipe cu câini de terapie, etc.

Între 12:30-13:30 vor fi exerciţii de agility utile în activităţile asistate de animale (Pet Joy Sports)

Între 13:30-14:30 vor avea loc demonstraţii de interacţiune cu câinii-ghid pentru persoane nevăzătoare (Angel Dog, Satu-Mare).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *