Politica

Ziar de Cluj a avut dreptate: Olah Emese va fi noul viceprimar al municipiului

UDMR Cluj a decis să o propună pe Olah Emese, avocat, pentru funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca în locul lui Horvath Anna care a demisionat după ce a fost plasată de DNA sub control judiciar pentru trafic de influenţă, în urmă cu cinci luni.

Ziar de Cluj a anticipat, încă de la începutul lunii martie, că noul viceptimar al municipiului Cluj-Napoca se va alege între Olah Emese, susținută de către Csoma Botond și nepotul lui Tokes Laszlo, Gergely Balázs. Restul fanteziilor jurnalistice aruncate în presă de către cei de la UDMR Cluj (cei care nu-l prea plac pe actualul lor președinte – se știu, îi știm și noi) prin intermediul a diverși purtători de cuvânt aciuați prin mass media locală, au rămas simple fantezii.

Anticipam atunci că venirea lui Kelemen Hunr la Cluj era strict pentru a rezolva problema internă a formațiunii clujene, sfâșiată între ambițiile Annei Horvath și ale pastorului Tokes. Un război dus pentru a controla banii municipiului pe “Cultura”, cei pe care s-a cam “destrăbălat” Anna Horvath ani de zile – fundațiile care au primit bani degeaba stau mărturie. Și Ziar de Cluj se va ocupa să analizeze fiecare bănuț trecut prin pixul acestei doamne. Că vedem că procurorii sunt preocupați cu câteva bilete date ca mită la un spectacol.

Câteva zile mai târziu, am realizat că numirea avocatei Olah Emese va fi sigură. Istercalele publice ale pastorului Laszlo Tokes cu privire la trădările UDMR erau ca urmare a faptului că nepoțelul pierduse bătălia.

Va trebui să vedem ce anume a negociat Anna Horvath în perioada în care s-a dat împușcată în emoția de a fi nevoită să demisioneze de nu s-a făcut nominalizarea avocatei Olah Emese în funcție chiar atunci. Și vom afla, încet și sigur. Că prea suntem sătui de minciuni pe banii noștri. Vom pune cap la cap activitatea Annei Horvath de la “Protecția Mediului” când s-au petrecut chestii interesante cu avizările pe deșeurile și investițiile pe deșeuri ale Clujului.

Până atunci, să ne veselim alături de UDMR Cluj care va depune marți, în ședința de Consiliu Local propunerea ca Olah Emese să devină noul viceprimar al municipiului. Să ne veselim că nu rămân orfani de decizia poltică banii și afacerile legate de interesele UDMR Cluj. Interese politice, culturale și de afaceri, firește.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *