Eveniment

Zeci de percheziții în cinci județe pentru destructurarea unui grup organizat, specializat în trafic de migranți și trafic de droguri de mare risc. 44 de persoane au fost duse la audieri

Scris de 597

Zeci de percheziţii au loc miercuri dimineaţă în judeţele Arad, Timiş, Cluj, Iaşi şi Caraş-Severin, vizând membrii unui grup organizat specializat în traficul de migranţi şi traficul de droguri de risc şi de mare risc, anunță Inspectoratul General de Poliție.

”La data de 18 mai 2022, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad şi poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Timişoara şi Oradea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad, efectuează 37 de percheziţii domiciliare, în judeţele Arad, Timiş, Cluj, Iaşi şi Caraş-Severin, în cadrul unei acţiuni care vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în traficul de migranţi şi traficul de droguri de risc şi de mare risc”, anunţă IGPR.

Din cercetări a reieşit că, în luna august 2021, în judeţul Timiş, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, format din 41 de membri, care ar fi acţionat, până în prezent, în zona de vest a României, cu scopul de a săvârşi infracţiunea de trafic de migranţi.

Membrii grupului infracţional ar fi racolat migranţi proveniţi din Orientul Mijlociu, care trecuseră ilegal frontiera României, dinspre Serbia şi Bulgaria, şi care se adăposteau în judeţul Timiş, în special în municipiul Timişoara.

Migranţii ar fi fost preluaţi de către membrii grupului infracţional organizat din Timişoara şi transportaţi cu autoturismele acestora sau cu microbuze închiriate, până la frontiera de stat a României cu Ungaria, în judeţul Arad.

Ulterior, aceştia ar fi fost călăuziţi de membrii grupului în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat, destinaţiile finale ale migranţilor fiind Austria şi Germania.

Activităţile infracţionale ar fi fost realizate de către membrii grupului infracţional organizat, în scopul obţinerii unor beneficii materiale importante.

De asemenea, în perioada ianuarie-mai 2022, o parte dintre membrii grupului ar fi deţinut şi vândut, fără drept, droguri de mare risc (cocaină şi amfetamină) şi droguri de risc (cannabis), consumatorilor din judeţele Arad, Timiş şi Caraş Severin.

La sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad vor fi duse pentru audieri 44 de persoane, despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Timişoara, Cluj, Iaşi şi din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş Severin şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.

La acţiune participă poliţiştii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad, Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand, Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş, Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta şi I.T.P.F. Timişoara.

La activităţi participă şi jandarmii din cadrul inspectoratelor de jandarmi judeţene Timiş, Arad şi Caraş-Severin şi Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 56 mins Justitie
    Cică abia se descurcă cu banii, dar a preluat afacerea de milioane de la fostul consilier judeţean Traian Florinel Cuc, judecat pentru evaziune
  • Acum 1 hour Sanatate
    Clujul, din nou, în topul COVID
  • Acum 2 hours Sanatate
    Numărul cazurilor COVID crește alarmant. Anunțul ministrului Sănătății: “Numărul de decese, din fericire, rămâne mic” (…) “Estimăm o creștere a infectărilor”
  • Acum 2 hours Politica
    Noroc cu Daniel Buda că mâncăm porcul “ieftin şi bun”: “Fără subvenții, un kg de carne de porc ar costa 60 de euro”. Şi cât ar fi costat dacă clasa politică nu ar fi distrus întreaga Agricultură, din România?
  • Acum 3 hours Cooltura
    Cea mai recentă premieră a Naționalului clujean: teatru pe tonalități de alarmă antiaeriană cântată la saxofon
  • Acum 4 hours Editorial
    În maximum 30 de zile Rareş Bogdan nu va accepta ceva. Orice, numai să fie într-o zi de marţi. Ca să „scârţi-scarţi”!
  • Acum 5 hours Din oras
    IPOCRIZIILE LUI EMIL BOC: Una fumăm în spaţiul public, alta în scris, oficial. Nu a reuşit să ia Băile Someşeni? Băile Someşeni pot să piară!
  • Acum 7 hours Sport
    U Cluj a fost ciuca bătăilor în stagiul de pregătire din Austria
  • Acum 19 hours General
    Gazeta de Cluj a câștigat procesul intentat de un contabil cercetat pentru evaziune
  • Acum 1 day In vizor
    UN ADEVĂRAT SUCCES AL LUCRĂRILOR DE REȚELE DE ALIMENTARE CU APĂ din Cluj: În 12 localități, oamenii primesc apă cu ”porția”
  • Acum 1 day Rautacisme
    După cum era de așteptat, Parcul de Est ”VA FI”, ”VA AVEA” (cândva, cumva), dar, deocamdată, ARE NEVOIE DE 96 de milioane de euro pentru a fi creat. Încă o poveste peste care bate vântul viitorului
  • Acum 1 day Sport
    ÎN RITMUL ACESTA, NE AȘTEAPTĂ PLAY-OFF-OFF-UL: Universitatea Cluj, la a treia înfrângere în stagiul din Austria. Clujenii n-au marcat niciun gol
  • Acum 2 days In vizor
    Clădirea Filialei BCR Cluj-Napoca este scoasă la vânzare din 2019. Acum Emil Boc zice că o cumpără din motiv de metrou
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE