Pe strada Parcul Feroviarilor nr. 12, într-o zonă preponderentă cu case, se vor construi două blocuri cu două etaje plus un etaj retras. În ciuda faptului că 40 de vecini s-au opus vehement acestui proiect imobiliar, consilierii locali au aprobat în ședința de Consiliu Local de marți, 16 mai, Planul Urbanistic de Detaliu. Blocurile sunt construite de SC Tekton Real Estate SRL din Cluj-Napoca.
Două dezbateri au avut loc la Primăria Cluj-Napoca pe marginea proiectului de hotărâre privind aprobarea PUD pentru proiectul imobiliar de pe strada Parcul Feroviarilor nr. 12. Vecinii s-au declarat clar împotriva construirii celor două blocuri, dar Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului și Urbanism a dat totuși avizul favorabil.
Radu Pavel, unul dintre vecinii proiectului imobiliar spune că există riscul ca locuința sa să se dărâme dacă va porni construcția blocurilor.
„Casa în care locuiesc este foarte veche, are doi pereți comuni cu imobilul vecin, astfel că nu ar rezista la lucrările de construcții propuse, în special la subsol. Subsolul imobilului vecin se întinde și sub casa mea, iar peretele comun este deasupra subsolului”, a scris Radu Pavel, în adresa prin care și-a exprimat opoziția față de acest proiect.
Deși locuitorii din zonă au arătat clar că este o zonă cu case și că blocurile nu au ce căuta acolo, specialiștii din Primărie au ignorat acest aspect. Adresele oamenilor au rămas scrise pe hârtie și atât.
„Nu sunt de acord cu edificarea unui ansamblu imobiliar mixt S+P+2E+R deoarece zona este o zonă de case, unde nu mai există edificate alte blocuri. Infrastructura din zonă nu permite traficul cu mașini grele, care ar fi necesar pentru edificarea unui asemenea ansamblu”, a scris Ileana Pârjol, o locatară din vecinătatea proiectului.
Oamenii se mai plâng și de faptul că nivelul de înălțime al blocurilor le va lua lumina din case și că le va fi încălcată intimitatea din cauză că ferestrele blocurilor sunt orientate spre curțile din vecinătate.
Chiar dacă în proiectul de hotărâre de Consiliu Local scrie că zona este preponderentă cu caracter rezidențial, acest lucru nu i-a împiedicat pe membrii Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism și pe consilierii locali să dea ok-ul pentru proiect.
„Pe parcelă există fond construit, se propune restructurarea întregii parcele – desființarea imobilelor existente și construirea a două imobile cu caracter mixt, respectiv rezidențial. Caracterul zonei este preponderent rezidențial de tip periferic, dezvoltat pe un parcelar cu clădiri de factură modestă, situate în lungul unor străzi, care odată cu dezvoltarea orașului au devenit atractive pentru locarea unei game largi de activități. În prezent, zona se află în plin proces de restructurare”, se arată în proiectul de hotărâre.
Dezvoltatorul imobiliar este SC Tekton Real Estate SRL din Cluj-Napoca, condusă de grecul Giagias Evangelos. Firma a fost înfiinţată în ianuarie 2016.