In vizor

Zeci de camioane oprite pe marginea drumului, de frica Poliției și a ISCTR CLUJ (VIDEO)

Mai multe camioane încărcate cu marfă au oprit pe marginea drumului Turda-Cluj, în zona Tureni, de frica celor de la ISCTR și Rutieră. Un filtru de control al mărfurilor a fost amplasat în apropierea localității Mărtinești. Agenții au stat timp de mai multe ore și au controlat camioanele care transportau marfă în zonă. 

Însă, pe sensul de circulație unde era amplasat filtrul, pe o rază de 2-3 kilometri înainte de punctul de control, zeci de camioane au oprit pe marginea drumului, așteptând ca autoritățile să plece. 

Potrivit legislației, inspectorii ISCTR au voie să controleze doar transportatorii aflați în circulație. Singurele măsuri ce pot fi aplicate de către aceștia se rezumă la legitimarea șoferului din camionul oprit, notarea numerelor de înmatriculare ale mașinii și efectuarea unui control la firma de care aparțin.

„Am demarat o acțiune pentru verificarea legalității transportului de mărfuri, în special transport de materiale neferoase. Acționăm aproximativ de trei ore, timp în care colegii au aplicat câteva sancțiuni contravenționale, pentru încălcarea unor reguli în regim rutier. Se verifică existența documentelor autovehiculelor, existența documentelor încărcăturii, a licențelor de transport, a asigurărilor și multe altele” a declarat comisarul Sergiu Iurian, din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca. 

Întrebat despre fenomenul cu autovehiculele oprite pe marginea drumului, înainte de filtrul de control, comisarul susține că nu este un fenomen comun și că unul dintre motivele acestei acțiuni de control constă în verificarea transporturilor aflate în circulație. 

„Acelea camioane pe care le-ați văzut oprite pe marginea drumului, sunt consecință a faptului că șoferii comunică prin stație că noi suntem aici. Dar, noi îi așteptăm, îi vom verifica pe toți și vom aplica sancțiuni legale pentru cei ce nu respectă legea. Noi organizăm acțiuni punctuale, în diferite locații, unde se permite și spațiul de manevră, având în vedere masele și gabaritele autovehiculelor destinate transportului de mărfuri. În această parcare, avem posibilitatea să oprim aproximativ șase-șapte autovehicule, din această cauză acționăm aici”, a mai completat Iurian. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *