Tineri din toata tara, membri ai cluburilor Impact din diverse orase, au militat ieri la Cluj pentru schimbarea programului Scoala Altfel. Ei au facut un mars din piata Avram Iancu pana in Piata Unirii si au strans semnaturi pentru Petitia prin care cer schimbarea programului Scoala Altfel. Petitia a fost lansata in luna ianuarie la initiativa Fundatiei Noi Orizonturi si promovata prin grupul de lucru ,,Scoala Altfel. TOT Educatie!”. Actiunea a fost organizata in spirit civic de catre tineri din toata tara adunati la Cluj-Napoca cu ocazia unui program dedicat voluntariatului. Evenimentul lor a avut suces, intr-o ora si jumatate tinerii reusind sa stranga peste 200 de semnaturi.
Proiectul Scoala Altfel a scos in strada tinerii inscrisi in Cluburile Impact din diverse orase. Cu toate ca programul in cauza functioneaza deja de cinci ani, acesta are inca cateva dezavantaje pe care, iata, si elevii incep sa le resimta. Unii se plang de faptul ca in locul acelor activitati placute, de educatie non-formala, stau si fac ore de dirigentie sau pur si simplu stau in clase degeaba. Tocmai de aceea, tinerii au profitat de programul dedicat voluntariatului, Conecteaza-te la comunitate, care a reunit la Cluj-Napoca membri ai cluburilor Impact din toata tara. Cu aceasta ocazie elevi si profesori s-au mobilizat intr-un exercitiu de civism care a avut loc aseara in centrul orasului, explica Elena Nicolae, PR al Fundatiei Noi Orizonturi.
„70 de tineri din mai multe judete ale tarii – Cluj, Alba, Zalau, Iasi, Constanta, Hunedoara, Dolj – membrii in cluburile de initiativa IMPACT ale Fundatiei Noi Orizonturi au iesit in strada pentru a aduna semnaturi pe petitia pentru o Scoala Altfel lansata de Fundatia Noi Orizonturi pe data de 25 ianuarie. Aceasta actiune a fost organizata ca un exercitiu de civism – „impactii” care au organizat evenimentul, 45 la numar, s-au adunat la Cluj la finalul unui program dedicat voluntariatului, Conecteaza-te la comunitate„, informeaza aceasta.
Mai mult, Elena Nicolae explica faptul ca elevii au reusit sa se mobilizeze astfel incat si-au creat pana si un imn reprezentativ: Vreau o scoala ca afara. Fara granita mentala. Asta chiar tu poti schimba, cand semnezi petitia!
Pe langa acesta, tinerii au creat pancarte cu mesaje despre rolul scolii, au facut agenda evenimentului, si-au facut rost de portavoce si au convocat membrii Impact din cluburile Clujene si alti 20 de „impacti” prezenti la Cluj-Napoca la un training de educatie financiara fondat tot de FNO.
„Impactii” s-au intalnit la ora 17:30 si doar intr-o ora si jumatate au reusit sa adune peste 200 de semnaturi care se adauga celor aproape 700 din mediul online. In plus, in acest interval tinerii au facut o adunare in Piata Avram Iancu, un mars pana in Pata Unirii, un lant uman pe Bulevardul Eroilor la care se adauga si un flash mob.
Experienta de aseara a fost o dovada de maturitate din partea copiilor implicati in eveniment. Au invatat sa abordeze lucrurile dintr-o alta perspectiva si au invatat, mai ales, cate ceva despre oamenii din jurul lor.
„Aseara am invatat ca orice om e diferit si ca fiecare trebuie abordat intr-un alt fel. Unii dintre oamenii pe care i-am oprit pe strada credeau ca vrem sa le cerem bani si au fost reticenti, insa am fost perseverenta si dupa ce le-am spus ca e vorba despre o petitie pentru imbunatatirea Scolii Altfel si-au schimbat atitudinea. Cea mai mare realizare este ca am reusit sa conving o familie intreaga – mama, tata si fiica – sa semneze petitia”, spune Sabrina Rotaru, membra a clubului Impact LTME din Calarasi.
De asemenea, Elisa Balan, membra a clubului Impact 2 din Lupeni a invatat ca oamenii pot fi convinsi sa se implice, daca lucrurile le sunt explicate corespunzator.
Mai mult, Teodora Nemes membra a Clubului Impact Info din Cluj a avut ocazia aseara sa vorbeasca si cu alti elevi din oras care treceau prin zona lor de activitate. Astfel, si-a dat seama ca sunt si alti tineri care vor sa schimbe modul de desfasurare al proiectului Scoala Altfel.
„Cea mai mare satisfactie a mea aseara a fost sa intalnesc doua fete care mi-au spus ca stiu cum se intampla acum lucrurile in Scoala Altfel si ca e nevoie de o schimbare, iar la final su spus ca doar generatia tanara poate schimba lumea”, spune aceasta.
Totodata, copiii au avut parte de un feedback pozitiv din partea trecatorilor, ceea ce i-a facut sa fie mandri de actiunea lor.
„M-am intâlnit cu un domn psiholog- profesor care mi-a spus ca ii place foarte ceea ce facem si ca ne-ar acorda mai mult decat cinci minute si ca ar raspunde pozitiv oricaror initiative de acest fel. Ne-a urat mult succes si a spus ca spera sa adunam toate semnaturile de care avem nevoie”, spune Miria Balan, membra a clubului Impact Betel din Lupeni.
Initiativa tinerilor din clubul Impact coordonat de fundatia Noi Orizonturi a fost aplaudata si sprijinita si de echipa Beard Brothers, respectiv The Sisterhood. Cornel Hoza, reprezentantul Beard Brothers se arata incantat de entuziasmul tinerilor si de dorinta lor de a imbunatati proiectul Scoala Altfel:
„Implicarea noastra a inceput, in primul rand, cand ei au organizat un debate despre Scoala Altfel la care eu am participat si ne-am expus punctul de vedere. Ieri am participat la flash mob-ul acesta pe care l-au organizat ei si am iesit in strada alaturi de copii, am strans semnaturi pentru petitia care urmeaza a fi, speram noi, aprobata, cu noile propuneri. E o initiativa foarte faina si incurajam mai ales tinerii care indraznesc sa se implice. Ne place de ei. Au fost faini pentru ca au fost copii de la 10-11 ani pana la 17-18, sunt generatii diferite si s-au organizat foarte bine. Sunt super faini, super entuziasti. Cat am fost eu acolo si reactia trecatorilor a fost pe masura, s-au strans peste doua sute de semnaturi intr-o ora jumatate, au fost multi oameni care au venit si s-au oferit sa semneze ei inainte sa le fi explicat cineva despre ce e vorba, doar vazand mesajele care le purtau copiii”, povesteste Cornel Hoza.
Petitia are peste 10 propuneri
Petitia a fost lansata in data de 25 ianuarie de Fundatia Noi Orizonturi. Pana in prezent, petitia a fost semnata de peste 670 de persoane. Acest document a fost scris in vederea imbunatatirii programului Scoala Altfel, demersul fiind sustinut de peste 30 de organizatii si institutii, intre care se numara si Coalitia pentru Educatie, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Institutul pentru Dezvoltarea Evaluarii in Educatie, Organizatia Umanitara Concordia, Asociatia Pro Vobis, CeRe, centrul de Resurse pentru participare publica, Asociatia Romana de Dezbate, Oratorie si Retrorica World Wide Fund, dupa arata comunicatul de presa trimis de reprezentantii FNO.
Petitia urmeaza sa fie inaintata Ministerului Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice, impreuna cu o scrisoare dechisa prin care se cere modificarea Ordinului MENCS nr. 4496/13.07.2015 cu privire la structura anului scolar. Aceste modificari se cer a fi facute in conformitate cu grupul de lucru, „Scoala Altfel. TOT Educatie!”, constitutit la initiativa Fundatiei Noi Orizonturi.
Printre principalele propuneri se numara imbunatatirea activitatilor din cadrul proiectului saptamana Scoala Altfel, dar si aplicarea lor pe parcursul anului scolar. Ei solicita unirea forturilor comunitatii scolare sub un singur scop educativ:
„Dezvoltarea motivatiei pentru invatare si a competentelor cheie (competente sociale si civice, a invata sa inveti, comunicarea in limba materna, comunicarea in limbi straine, competente matematice si competente de baza in stiinte si tehnologii, competente digitale, spirit de iniţiativa si antreprenoriat, sensibilizare culturala si exprimare artistica)”, descriu ei.
Totodata, ei doresc ca fiecare unitate scolara sa-si aleaga propria perioada de desfasurare a programului Scoala Altfel in functie de propriile activitati si de propriul calendar pe care vor sa-l faca, astfel incat, sa aiba si olimpicii sansa de a participa la acese activitati.
Mai mult, in proiectul Scolii Altfel trebuie sa existe, pe fiecare unitate scolara, o echipa de coordonare formata din reprezentanti ai Consiliului de Administratie, Consiliului Elevilor si Comitetului de parinti.
Ei doresc mai doresc ca profesorii care gasesc metode „altfel” sa fie rasplatiti, isi doresc sa reduca birocratia corelata cu aceste evenimente, sa imbunatateasca platforma scolii Altfel (Edu.ro) sa existe acorduri interministeriale in raza carora institutiile publice din Romania sa colaboreze cu unitatile scolare pentru a indeplini misisiunea programului Scoala Altfel. Toate propunerile petitiei le puteti consulta aici.